A început Postul Crăciunului. Perioadă în care suntem chemaţi nu doar la înfrânare de la mâncare, ci şi la mai multă rugăciune, la pocăinţă şi spovedanie – urmate de împărtăşanie, dacă e cu binecuvântare –, la fapte milostive şi la tot ceea ce ne poate alipi de Dumnezeu. Extrem de importantă în această perioadă specială este şi lectura. Ne amăgim dacă ni se pare că e suficientă informaţia succintă, telegrafică, pe care o întâlnim pe internet, mai ales pe reţelele de socializare. Este nevoie să citim zilnic, măcar câteva pagini din cărţile sfinte sau din textele ce ne deschid perspective creştine, ne inspiră spre o lucrare duhovnicească. De aceea voi propune, în aceste cinci rubrici de dinainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, cinci cărţi utile pentru creştinul de azi. Voi încerca să vin cu o „ofertă” cât mai variată de subiecte şi genuri, ca măcar unul dintre titluri să stârnească interesul cititorilor mei.

Având timpul liber extrem de limitat, sunt foarte exigent atunci când îmi selectez volumele pe care să le parcurg. Rareori îmi îndrept atenţia spre cărţi din afara teologiei sau din alte spaţii spirituale decât cel ortodox. Textul pe care vi-l prezint astăzi este una dintre excepţii. Cuvântul şi condiţia umană* este un volum aparent accesibil, scris de Alois Gherguţ, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi. Spun „aparent accesibil”, pentru că limbajul este pe înţelesul oricărui cititor cu o minimă cultură, iar temele tratate sunt extrem de familiare tuturor, abordate de o manieră clară, interactivă pe alocuri. Textele sunt scurte, uşor de digerat, fără divagări inutile şi fără intimidante (pentru unii!) referinţe bibliografice. Problematica este, totuşi, extrem de complexă, viziunea este integratoare, demersul autorului este atât profund, încât lectura nu este chiar una facilă. Mersul pe firul lecturii este, ca să parafrazăm pe Jules Vernes, precum o călătorie spre centrul fiinţei.

Întreg volumul profesorului Alois Gherguţ este pus, oarecum surprinzător, sub un motto de Pateric: „Cuvântul este sluga minţii. Căci ce voieşte mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul” (Antonie cel Mare). Fiecare pagină este o pledoarie pentru a conştientiza forţa cuvintelor, pentru a (re)descoperi semnificaţiile simple, dar pline de viaţă autentică ale acestora. Prima dintre cele trei părţi ale cărţii este pusă sub semnul unor „Provocări. Interogaţii. Reflecţii” şi abordează doar subiecte de interes general, de nuanţă pozitivă sau negativă: demnitatea, iertarea, prietenia, generozitatea, simplitatea, speranţa, răbdarea, curajul, dar şi autosuficienţa, orgoliul, mândria, făţărnicia, invidia etc. Fiecare text are maximum 3-4 pagini şi descrie termenii centrali, impactul acestora în viaţa noastră, consideraţii ale unor autori celebri sau pilde relevante din tezaurul spiritual al omenirii. Spre final, autorul ne invită la o provocatoare introspecţie, îndemnându-ne să răspundem cu onestitate la o serie de întrebări extrem de utile în procesul autocunoaşterii.

Deloc întâmplător, cred eu, textul care deschide volumul se intitulează: „De la rânduiala vieţii la viaţa în rânduială”. Ce cuvânt frumos şi adânc acesta – rânduială! Ce bucurie să descopăr cum unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în consiliere psihopedagogică, în educaţie incluzivă şi în managementul serviciilor sociale consideră ca fiind o noţiune de căpătâi aceasta, întrucât „include în înţelesul ei un ansamblu de repere, valori, ritualuri, datini, norme şi precepte care permit oricui să-şi pună traiul în ordine, să se orienteze în labirintul vieţii pentru a nu rătăci calea hărăzită şi să-şi înţeleagă rostul, vocaţia, chemarea în lume, sensul pe care trebuie să-l dea propriei existenţe” (p. 11)! Rânduiala „nu trebuie confundată cu rutina sau cu stereotipia” (p. 12). Din punct de vedere creştin, „putem vorbi de rânduiala minţii, a sufletului şi a inimii” (p. 13), cea din urmă mai putând fi numită şi „rânduiala iubirii”: ea „este peste puterile noastre, ea vine de la Dumnezeu-Tatăl, Cel Care este izvorul iubirii” (p. 14).

Paginile scrise – parcă smulse din inimă, filă cu filă – de către profesorul Alois Gherguţ sunt pline de fine observaţii psihologice şi de radiografii sociale. Abilitatea pedagogică de a transmite informaţii relevante se împleteşte cu darul de a insufla în inima cititorului dorinţa unei schimbări în sensul cel mai bun cu putinţă al cuvântului. Sesizăm, pe alocuri, şi un strălucit condei de polemist, înzestrat cu o ironie şfichiuitoare, înrudită cu cea a marelui Caragiale: „M-am tot gândit cum aş putea cultiva optimismul şi speranţa semenilor, atâta vreme cât în jurul nostru predomină hăhăitul şi râgâitul ostentativ ale cetăţeanului care şi-a pierdut busola bunului-simţ şi dezgustul determinat de flegmolehamitea unei tinere generaţii cu iz de transpiraţie stridentă care se visează într-o decapotabilă roşie plină de decibeli manelisto-house-işti, nevoită să circule în noroiul sau praful speranţelor generaţiilor de altădată. Mă încăpăţânez să afirm că trăim într-un fel de turn Babel în care toţi revendică dreptul de a spune ceva despre altcineva, în care toţi ne pricepem la fotbal şi la morală, în care dandanachiştii suflă în vuvuzelele politicii, doar-doar le-or sparge timpanele caţavenciloilor şi trahanacheilor, în timp ce Badea Gheorghe (ruralul) îşi scoate pălăria şi se scarpină în creştet a mirare şi disperare, iar Domnu Nelu (urbanul), fumându-şi chiştocul de contrabandă, se gândeşte nostalgic la cât de bine era înainte!” (pp. 31-32). Peste acest tablou deprimant tronează, totuşi, precum soarele pe cer, mesajul central al cărţii, care este unul eminamente optimist, speranţa fiind considerată „un leac care ne întăreşte voinţa” (p. 109).

Cea de a doua parte a volumului este şi cea mai redusă ca întindere. Ea cuprinde „Gânduri şi reflecţii pentru omul grăbit şi... rătăcitor”. În formule succinte, de doar câteva fraze, profesorul Alois Gherguţ oferă, mai ales celor familiarizaţi cu scurtimea postărilor de pe Facebook, puncte de reper spre o corectă orientare în devălmăşia din jur şi, mai ales, în confuzia ce cuprinde lăuntrul nostru. Ca exemplu, am selectat una dintre sentinţe: „Înainte de a fi invidios pe florile din grădina vecinului, încearcă să smulgi buruienile din curtea ta; vei fi surprins să descoperi ce flori frumoase se ascund şi acolo” (p. 135).

Cea de a treia şi ultimă secţiune poartă un titlul care ar putea deruta: „De-ale vieţii frământări”. Ea nu conţine, cum am putea fi tentaţi să credem, însemnări de jurnal sau confesiuni publice. Este, în fapt, cea mai consistentă parte a volumului. Frământările profesorului Alois Gherguţ vizează teme fundamentale, identificabile la nivel macro şi micro social, dar mai ales la nivel personal: despre creştinism („noua evanghelizare”), familie, pragmatismul omului contemporan, dar şi despre lacrimi, somn, depresie sau uitare. Toate explicabile cumva prin duhurile care (pre)domină (în) lumea de azi: „După o îndelungată perioadă în care cultura europeană a fost dominată de raţionalism, aceeaşi cultură se îndreaptă astăzi către un soi de neovitalism (celebrează apogeul unei vieţi abundente, puterea creatoare, bucuria vieţii, apetitul pentru putere şi fericire), hedonism sau neopăgânism. Astfel, spaţiul cultural european s-a transformat într-o arenă unde se înfruntă trei forţe: creştinismul, raţionalismul ştiinţific şi «vitalismul» neopăgân” (pp. 156-157).

Cum putem birui în această arenă, puteţi afla din volumul profesorului Alois Gherguţ, dar şi din cele pe care vi le voi propune în următoarele patru săptămâni. Ca o concluzie, pe autorul cărţii – inspirat (şi corect) numite „Cuvântul şi condiţia umană” –, l-am putea evalua dintr-o întreită ipostază. A profesorului care, de la înălţimea catedrei universitare, se conectează empatic şi lucid la realitatea înconjurătoare. A omului ce filtrează mereu propriile experienţe pentru a identifica un cuvânt de folos pentru semenii săi. A scriitorului care, cultivat şi delicat, dar nu timid, readuce perspectiva creştină într-un domeniu din care astăzi ea este sistematic şi precipitat îndepărtată. Abia aştept să-i citesc următorul volum!

* Alois Gherguţ, Cuvântul şi condiţia umană. Reflecţii, proiecţii şi regăsiri, Polirom, Iaşi, 2019