Grija vieții ne-a scos afară din Rai
Ne-am amăgit cu grijile cele trecătoare și cu lăcomia de a aduna mult, de a mânca mult, de a trăi după trup și nu mai avem răbdare la rugăciune, pentru că ni s-au stins duhul și căldura inimii și suntem foarte risipiți și împrăștiați cu mintea la cele pământești.
Spunea Părintele Ioil Gheorghiu:
– Oamenii în ziua de azi nu se mai pot ruga cu răbdare și suferință, pentru că zice o cântare bisericească: „grija vieții ne-a scos afară din Rai”.
Ne-am amăgit cu grijile cele trecătoare și cu lăcomia de a aduna mult, de a mânca mult, de a trăi după trup și nu mai avem răbdare la rugăciune, pentru că ni s-au stins duhul și căldura inimii și suntem foarte risipiți și împrăștiați cu mintea la cele pământești.
Apoi, nu ne mai rugăm cu stăruință și cu lacrimi, pentru că uităm de ceasul morții și al judecății, uităm de cele ce am făgăduit la călugărie și la botez. Uităm încă de cei bolnavi, care zac în grele suferințe. Cât n-ar dori aceia să fie în locul nostru și să se roage cu lacrimi ziua și noaptea, numai să fie sănătoși! Să ne rugăm mai mult, fie și din silă, pentru că Duhul Sfânt ne încălzește inima.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 714)
Cuviosul Arhimandrit Gheorghe – sfaturi pentru monahii din obștea sa
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro