Nespusă lumină şi aleasă binecuvântare! Lacrimi de bucurie și copleșitoare emoții pentru fiecare pelerin pe care Dumnezeu îl învrednicește să ajungă să-și plece genunchii în fața celor trei sfinți, prezenți prin moaștele lor, hăruite de Cerescul Tată cu darul neputrezirii și al facerii de minuni.

Pentru cei ce trăiesc în Iași sau împrejurimi, data proslăvirii Sfintei a ajuns parcă sărbătoarea tuturor, ziua de 14 octombrie devenind, într-un fel, hramul întregii Moldove. Așa îmi explic bucuria cu care sute de ieșeni, adunați în jurul preoților ce-i păstoresc, se organizează exemplar, printr-o emoționantă solidaritate și dragoste față de zecile de mii de pelerini care transformă urbea într-un imens centru de pelerinaj, oferind hrană caldă, ceai, medicamente celor ce trebuie să aștepte ore în șir la rând, pentru a ajunge să se închine la trupul proslăvit al Cuvioasei. Bune gazde se dovedesc și suratele mai mici ale Catedralei Mitropolitane căci, prin grija preoților din oraș, bisericile își deschid larg porțile spre a adăposti, chiar și pentru câteva ceasuri, miile de pelerini care străbat drumuri lungi, uneori anevoioase, pentru a ajunge la întâlnirea anuală cu Preamilostiva Parascheva. Într-un cuvânt, toată urbea este cuprinsă de o negrăită bucurie. Niciun om, oricât de priceput, nu ar putea pune în mișcare și gestiona un asemenea pelerinaj unic prin măreție, dar mai ales prin încărcătura duhovnicească. Aici se vede lucrarea Sfintei Parascheva. Este ziua ei, bucuria ei dăruită nouă și darul iubirii nețărmurite revărsate peste cei ce o cinstesc cu multă dragoste.

Nu cred că există cineva dintre noi care să fi uitat prima întâlnire cu Sfânta sau cineva care să fi venit o dată și să nu-și fi dorit să ajungă din nou, fie la hram, fie în altă zi din an, să se închine și să primească binecuvântarea ocrotitoarei Moldovei.

Revenind la cele ce se petrec în aceste zile la Iași, aminteam că alături de racla Sfintei Parascheva vor sta moaștele Sfintei Maria Magdalena și ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Ce poate fi mai frumos și mai înălțător, decât să te întâlnești cu trei sfinți deodată? Asta ne face să rostim cu bucurie: sfinții nu aparțin unui singur loc, ci întregii Biserici a lui Hristos deoarece, prin credința și dragostea lor, prin mărturisire sfântă, ei au devenit plăcuți lui Dumnezeu şi, de aceea, îi adună pe credincioși întru aceeași sfântă mărturisire, revărsând asupra lor belșug de har, pace și binecuvântare.

Impresionează evlavia poporului față de unii sfinți care, prin minunile săvârșite, își merită pe deplin apelativul de „taumaturgi”. Mi se pare interesant, totuși, că Biserica a reținut în primul rând pentru Mântuitorul Hristos numele de „Doctor al sufletelor și al trupurilor noastre”. Dumnezeieștii Părinți ne învață că Domnul le-a împărtășit sfinților Săi din puterea Lui tămăduitoare. Așadar, sfinții nu pot vindeca decât în numele lui Hristos, ei fiind numai mijlocitori. Bunăoară, Sfântul Apostol Petru zice mulțimii ce îl văzuse tămăduind un olog: „De ce stați cu ochii ațintiți la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble? [...]. Prin credința în numele lui Iisus Hristos, pe acesta, pe care îl vedeți şi îl cunoașteți, l-a întărit numele lui Hristos” (Fapte 3,12,16).

Carevasăzică, sfinții, ducându-şi viața în Hristos, au ajuns să facă ceea ce a făcut El, deoarece, prin puterea Lui, ei au devenit vindecători: „Toate le pot, în Hristos Cel Ce mă întărește”, spune apostolul neamurilor. Ce generos și măreț este Domnul! El nu păstrează în mod egoist puterea Sa vindecătoare, precum un vraci doritor de renume și de bani, ci o dăruiește tuturor următorilor Lui.

Această realitate se vede și în lucrarea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfintei Parascheva ori ale Sfintei Maria Magdalena. Nenumăratele lor binefaceri, împărțite cu dărnicie tuturor credincioșilor, constituie dovada de netăgăduit că obârșia lor este din cer, că destinația finală a omului este să ajungă locatar în Împărăția Preasfintei Treimi.

Dacă se vor mai întreba unii: „De ce avem nevoie de mijlocirea sfinților, pentru ca Hristos să ne ajute sau să ne tămăduiască?”, le vom răspunde cu nemuritoarele cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel: sfinții sunt prietenii lui Hristos, casnicii Lui. Cum ar putea Mântuitorul să nu asculte şi să nu împlinească rugămințile unor prieteni, devotați Lui până la moarte? Și, nu doar că-i ascultă, ci, Darnic fiind Stăpânul, le și dăruiește harul Său tămăduitor, iar sfinții, la rândul lor, deveniți, prin rugăciunile noastre, prieteni cu noi, ni-l împărtășesc cu deplină compasiune pentru suferințele noastre, spre slava desăvârșitului Vindecător al sufletelor și trupurilor noastre.