Este greu de spus când suntem mai cruzi: atunci când aproapele nostru ne cere iertare și noi nu-l iertăm, sau atunci când îi judecăm pe cei apropiați nouă, în felul acesta neiertându-le păcatele și neajunsurile lor, chiar defăimându-le autoritatea morală și provocând asupra lor sentimente de invidie și dușmănie din partea altora.

Indiscutabil că, și într-un caz și în altul, cădem sub osânda groaznică a cuvintelor lui Hristos: „Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 15). Iar dacă noi nu ne vom căi pentru păcatul judecării, adică nu ne vom opri să-i judecăm pe cei de aproape, negreșit vom ajunge să suferim fără mângâiere tot felul de necazuri și întotdeauna ne vom afla sub osânda lui Dumnezeu, și aici, și în viața viitoare.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2007, p. 161)