Unui ucenic apropiat i-a spus Părintele Paisie aceste scurte sfaturi:

– Ocara să-ți fie ca lauda. Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: „Iartă-mi mie, Doamne, cum iert și eu”. Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită și bănuită. Iar răbdarea este de două feluri: dobitocească și cu dragoste. Adică răbdare firească și răbdare duhovnicească.

Unor călugări dintr-o mănăstire le-a dat bătrânul acest cuvânt de folos:

– Moartea pune capăt la toate! Cum te gândești la moarte, le-ai terminat pe toate. Căci trebuie să ne pregătim întotdeauna, să fim uniți cu Hristos și să ne rugăm mult, ca să ne săvârșim în pace și să dobândim colțișorul de Rai… Dar este greu până acolo!

Iar pentru dragostea în Hristos, spunea ucenicilor:

– Vedeți pe Sfântul Arhidiacon Ștefan? Dacă nu se ruga pentru frații lui, care îl ucideau cu pietre, ca să-i ierte Dumnezeu, nu vedea cerurile deschise! Așadar și noi să ne rugăm nu numai pentru bunii noștri frați și prieteni care ne iubesc, ci și pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar și să vedem ușa Raiului deschisă pentru noi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, p. 111)