Ieromonahul Ignatie Rădulescu, de la Mănăstirea Sfântul Sava din Betleem (†1940)

Acest părinte iubitor de Hristos era de loc din judeţul Prahova, iar cu metania din Mănăstirea Sinaia. Aici a stat sub ascultare peste 20 de ani, petrecând în plăcere de Dumnezeu şi învrednicindu-se de darul preoţiei. Apoi, dorind să se închine la Mormântul Domnului, în anul 1925 a plecat la Sfintele Locuri şi a rămas în Mănăstirea Sfântul Sava din pustiul Iudeii. Acolo se nevoiau încă doi călugări români, răbdând împreună lipsa, arşiţa şi străinătatea.

Mai târziu, aflând în apropiere o peşteră, părintele Ignatie s-a retras la pustie, săvârşind şapte ani deplini în aspră osteneală pustnicească. Iar nevoinţa, lacrimile şi ispitele de la diavoli pe care le-a răbdat acolo, numai Dumnezeu le ştie!

Deci, întorcându-se din nou în lavră, s-a îmbolnăvit şi a zăcut cinci ani în chilie, fiind îngrijit de ierodiaconul Veniamin Trifan, fost vieţuitor în Schitul Buluc din judeţul Vrancea.

Spuneau părinţii că uneori ieşea bătrânul în uşa chiliei şi privea spre turnul din afară, unde poposeau pelerinii, dorind să vadă vreun român din ţară. Dar pentru dragostea lui Hristos răbda bărbăteşte, atât boala, cât şi străinătatea.

Într-o zi a chemat la sine pe ucenicul său şi i-a zis:

- Părinte Veniamin, să fii binecuvântat de Dumnezeu şi de mine! Domnul să-ţi răsplătească dragostea cu care m-ai îngrijit!

Apoi s-a luminat şi s-a veselit la faţă şi îndată şi-a dat duhul.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 539)