Ieroschimonahul Paisie, de la Schitul Sihăstria Putnei († 1790)

Acest ieroschimonah a fost ultimul egumen al Sihăstriei Putnei. Ucenic al aceluiaşi egumen, Sila, Cuviosul Paisie a povăţuit acest schit între anii 1783-1790, după care schitul a rămas pustiu şi ruinat aproape două secole, din cauza ocupaţiei austro-ungare şi a vremurilor vitrege din zilele noastre.

Evlaviosul egumen Paisie avea o viaţă sfântă, ca şi înaintaşii săi, petrecându-și anii vieţii numai în rugăciune, în post şi în cugetarea la cele dumnezeieşti. Ajungând Bucovina ortodoxă din Moldova de Nord sub ocupaţie catolică şi desfiinţând majoritatea mănăstirilor din această parte, catolicii făceau mari eforturi să convertească la catolicism satele şi oraşele ortodoxe româneşti. De aceea, Cuviosul Paisie a depus mari eforturi de apărare a Ortodoxiei în Bucovina de Nord, în faţa prigoanei catolice.

Umblând din loc în loc, Ieroschimonahul Paisie îndemna poporul ortodox să-şi păstreze cu sfinţenie dreapta credinţă şi să nu se teamă a-L mărturisi pe Hristos cu cuvântul şi cu fapta.

Ajungând la sfârşitul zilelor sale, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului, fiind înmormântat lângă naos, pe a cărui piatră de mormânt scrie: „Aici odihnesc oasele robului lui Dumnezeu, Paisie Ieroschimonahul, şi au răposat la văleatul 1790”. Sfintele sale moaşte sunt galbene şi binemirositoare, cu o putere harică deosebită, şi se păstrează în altarul bisericii reînnoite în întregime în ultimii ani, fiind sfinţită la 29 septembrie 1996.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, numără în ceata sfinţilor Tăi pe cuvioşii părinţi Sila, Natan şi Paisie, împreună cu toţi cuvioşii şi drepţii neamului românesc.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 289-290)