«Învață să răscumperi vremea cea rea a zilei de astăzi! Privește în ochii Domnului şi vezi acolo veşnicia cea vie! Veşnicia nu va fi şi nu începe în altă parte, ci aici, acum, în această privire infinit de iubitoare şi de răbdătoare.

Încearcă să te privești și pe tine pe dinăuntru sub privirile Sale iubitoare. Plimbă-te prin templul Duhului Sfânt care este trupul tău! Mergi cu grijă, în vârful picioarelor, cu delicateţe, pentru că e lucrare sfântă acolo! Află acolo un loc de odihnă şi stai.

Oprește-te ca să-L cunoști acolo. Poți alege să te odihneşti pe aripile vântului respiraţiei. Sau te poți odihni plutind peste apele celulelor tale şi privind printre gene cum plutesc dantelele de ADN pe acolo... Sau te poți opri lângă izvorul vieţii, inima, şi să asculți glasul acela tainic al adâncului, care cheamă alt Adânc.

Apoi, cântă-I ceva, fără cuvinte, Creatorului tău! Cântă-I aşa, cu tăcerea ta și ascultă răspunsul Lui de tăcere tandră şi dumnezeiască!

Apoi ridică-te, fă câteva mătănii și spune „Bună ziua” acelui ceas al zilei şi fă tot ce ai de făcut ca și când ar fi singurul lucru important!»

(Maica Siluana Vlad, „Uimiri, rostiri, pecetluiri”, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 87)

***

«Dă-I lui Dumnezeu toate gândurile tale, fără nici o ruşine sau învinovăţire! Dă-I-le aşa cum vin şi cum sunt! Dă-I-le aşa cum Îi dai aerul pe care-l expiri. Aerul acesta El îl inspiră din nările tale ca să poată intra în tine cu suflarea Lui de viaţă prin aerul pe care-l inspiri. Dacă-I dai Lui duhoarea ta urât mirositoare, El va face din ea, în focul iubirii Sale, mireasmă bine plăcută şi te va parfuma cu ea. Dacă nu I-o dai Lui, se va întoarce la tine, după ce va otrăvi lumea în care respiri, otrăvindu-te şi mai mult!

Să stai, oriunde ai fi şi orice ai face, în faţa Lui şi să-L laşi să soarbă moartea din tine ca să-ţi poată da Viaţa Lui! Având Viaţa Lui în tine, te vei cunoaşte aşa cum te cunoaşte El şi vei face voia Lui aşa cum faci acuma voia ta. Şi El îţi va dărui Duhul Sfânt Care te va învăţa toate!» (op. cit., pp. 87-88)

***

«Oferă-I lui Dumnezeu nimicul tău. Tu te tot străduieşti, ca şi mine şi ca mulţi dintre noi, să umpli acest nimic turnând în el fel de fel de alte nimicuri sau minciunele... acum încearcă să stai aşa NIMIC în faţa Lui cât mai des cu putinţă. Seara înainte de culcare, dimineaţa la trezire şi ori de câte ori îţi aminteşti în timpul zilei, intră în acest nimic ce eşti şi stai acolo, gol şi liniştit simţind cât poţi mai profund cât de nimic eşti. Nu primi gânduri. Nu te judeca, lasă-L pe El s-o facă. Tu taci şi oferă-i acest nimic! Dar să-l oferi Lui, nu ţie sau vrăjmaşului. Vei prinde mişcarea sufletului prin care să faci asta, poate nu imediat, dar după câteva încercări vei reuşi!» (op. cit., pp. 89)

***

«Nu uita, acum ai în tine două moduri de a fi: unul, cel dat de viaţa trecută, viaţa primită de la părinţi şi de la lume, viaţa în care nu ai avut de ales, viaţa trăită ca un blestem fără ieşire, şi unul nou, dobândit prin naşterea la viaţa ca binecuvântare, viaţa liberă de orice blestem moştenit, viaţa la care ne naştem hărnicind împreună cu harul lui Dumnezeu şi răstignind orice pornire de împotrivire a omului vechi! Tu alegi în care să trăieşti! Nu e uşor, dar merită osteneala pentru că viaţa ca binecuvântare este adevărata noastră viaţă!

Doare? Da! Doare tare, mai ales la început, pentru că orice naştere doare, nu? Dar nici viaţa ca blestem nu e mai puţin dureroasă, doar că e o durere care ne trăieşte ea pe noi, noi fiind atenţi doar la tranchilizantele urii şi ale răzbunării, pe când durerea naşterii de sine e o durere asumată şi liberă, care duce la bucuria pe care nimeni nu o mai ia de la noi! Vai celui care pleacă de pe pământ doar cu viaţa ca blestem! Doamne, nu ne părăsi, miluieşte-ne pe noi, pe toţi!» (op. cit., p. 96)