Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Troparul Sfântului Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Glasul al 4-lea
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmos: Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminat cu raza dreptei credinţe, cursele eresurilor celor cu credinţă rea şi trufiile lor lesne le-ai risipit; în dreapta credinţă păzeşte pe cei ce te laudă pe tine, descoperitorule de cele sfinte.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Domnul, Care pururea voieşte mântuirea tuturor, te pune pe tine, ierarhe, înainte povăţuitor turmei celei sfinte, văzându-te de tot strălucit şi cu cuvântul şi cu viaţa.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Alegând a pătimi după Lege pentru Biserica lui Hristos, te-ai îngrădit pe tine, părinte, cu toată într-armarea Crucii şi te-ai arătat prin har biruitor şi purtător de cunună.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi pururea Înfiinţat, Care este de Aceeaşi Fiinţă cu Cel Ce L-a născut, în chip neînţeles, L-ai născut Întrupat, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă.
Cântarea a 3-a
Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiasca şi luminoasa strălucire a dogmelor tale a stins ceata cea nelegiuită a ereticilor, Sfinte Amfilohie, Mărite.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arhiereu făcându-te, fost-ai ca un râu îndestulat de Dumnezeu, ca ape făcătoare de viaţă, cu care noi dreptcredincioşii ne adăpăm.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind luminat cu străluciri bogate, ţi-ai luminat gândul cu cuviinţa învăţăturilor tale, cuvioase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfeşnic Strălucitor de lumină şi Masă cu adevărat Hrănitoare de suflete şi Chivot te propovăduim pe tine, Preacurată, toţi credincioşii.
Cântarea a 4-a
Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială precum se cuvine, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veniţi cugetătorilor de Dumnezeu, să săvârşim cu credinţă sfinţita praznuire a Dumnezeiescului şi grăitorului de Dumnezeu, Sfântul Amfilohie, întărindu-ne cu învăţăturile şi cu cuvântările lui insuflate de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te aducător de Mireasă a Bisericii celei întru Hristos, cu frumuseţea cuvintelor ai împodobit-o şi cu podoaba dreptei credinţe ai luminat-o, purtătorule de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu la toţi a vestit în chip luminat puterea cea de tine cinstită a Treimii Celei Stăpânitoare şi a Slăvit o Dumnezeire în Trei Ipostasuri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cort Nou te cunoaştem pe tine, Fecioară şi Sfinţenie Curată a Stăpânului tuturor, că ai născut pe Cel cu Trup după Ipostas, Preacurată.
Cântarea a 5-a
Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu Lumina Dumnezeirii Celei în Trei Sori, ai şezut pe scaunul arhieriei, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Amfilohie.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul te-ai sfinţit pe tine lui Dumnezeu şi te-ai făcut cuvântător de Dumnezeul cu glas mare, Părinte Preafericite Amfilohie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Praznic de bucurie şi preasfinţit ne-a sosit nouă, al învăţătorului şi Dumnezeiescului înţelept, care sfinţeşte lumea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înfrumuseţarea cea cu bună cuviinţă a tuturor credincioşilor, Preacurată Maică a lui Dumnezeu spală necurăţia sufletului meu, cu rugăciunile tale.
Cântarea a 6-a
Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorând cugetul trupului cel râvnitor de cele pământeşti, te-ai împodobit cu harul nepătimirii, părinte învăţătorule de cele sfinte şi cu învăţături preacurate ai propovăduit pe Sfânta Treime.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu frica cea Dumnezeiască întărindu-te tu, cel plăcut al lui Dumnezeu şi curăţindu-ţi sufletul de întinări, te-ai arătat preasfinţit organ al teologiei, cuvioase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ştiindu-te pe tine Curat şi Sfinţit Locaş al Împăratului Slavei şi Biserică şi Scaun al Celui Preaînalt, ne rugăm ţie, Prealăudată, să mântuieşti sufletele noastre.
CONDAC
Glasul al 2-lea
Podobie: Cele de sus căutând...
Dumnezeiescul tunet, trâmbiţa Duhului, săditorule de credincioşi şi tăietorule de eresuri, Sfinte Ierarhe Amfilohie, slujitorule cel mare al Treimii, împreună cu îngerii fiind pururea, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a
Irmos: În cuptorul persienesc...
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luând aminte cu osârdie la graiurile tale cele Dumnezeieşti şi de Taină, părinte, fugim de tăietura ce făcea Arie Dumnezeirii, slăvind cu credinţă pe Treimea Cea Nezidită şi de o Fiinţă.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând pe Macedonie înfruntat de învăţăturile tale, părinte, cu credinţă slăvim pe Duhul Cel Bun, Care este cu Tatăl şi cu Fiul împreună fără de început.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Descoperind cu cuvântul Întruparea Cuvântului, cea mai presus de cuvânt, ne-ai învăţat cu cuget Dumnezeiesc a cinsti un Dumnezeu în două firi şi a ne feri de despărţire şi amestecare, de Dumnezeu primite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Veniţi să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu cu osârdie, toţi cei ce ne-am mântuit prin credinţa în Cel Ce S-a născut dintr-însa, strigând: Binecuvântată eşti tu între femei, cu totul fără prihană.
Cântarea a 8-a
Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise le-a încuiat. Şi puterea focului au stins-o tinerii cei iubitori de buna credinţă, cu fapta bună încingându-se şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfrumuseţatu-s-a gura ta care cu cântări a mărturisit în chip limpede pe Sfânta Treime Cea fără de început, Nezidită, de o Fiinţă, Neamestecată, în Trei Ipostasuri, părinte de Dumnezeu înţelepţite, Căreia strigăm: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bogăţie şi Slavă adevărată ţi-a dat ţie Înţelepciunea Cea Ipostatică, că ai mărturisit, preaînţelepte, cu dreaptă credinţă şi ai surpat sprânceana eresurilor şi ai cântat cu osârdie: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Cel Ce dă viaţă tuturor, pe tine, ca pe un ierarh credincios şi grăitor de Dumnezeu, te-a adus în Biserica celor întâi-născuţi, cuvioase, lucrând cele sfinte în chip tăinuit şi cu credinţă cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată, acum a lipsit lămurit căpetenie conducătoare din neamul lui Iuda. Că tu, cea cu totul fără prihană, ai născut pe Cel Ce de demult era aşteptat de neamuri, pe Hristos, Căruia cântăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a
Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din marginea unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, împreunând firile cele depărtate; pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toată dreapta credinţă mărturisind o Fire în Trei Ipostasuri, pe Sfânta Treime, a toate Împărăteasă, pe Începătoarea Dumnezeirii Cea Necuprinsă, acum ai fost cinstit de Ea, deşcoperitorule de cele sfinte, Sfinte Amfilohie.
Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având încredere în Dumnezeu, ca un ierarh, purtătorule de Dumnezeu, stând înaintea Stăpânului tău, adu-ţi aminte totdeauna de cei ce săvârşesc sfânta şi purtătoarea de lumină pomenirea ta, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dă-mi mie har îndestulător, celui ce cu inimă sârguitoare am împletit ţie laudele, gânditorule de Dumnezeu, cerându-mi dezlegare de greşeli, ca un preot preacredincios, Cuvioase Părinte Amfilohie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Strănepoată lui Adam te-ai arătat şi Maică a lui Dumnezeu eşti Cunoscută, că tu din veac te-ai arătat mai Sfântă decât toată zidirea. Binecuvântată eşti, Preacurată; pentru aceea toţi te mărim.
SEDELNA
Glasul al 4-lea
Podobie: Degrab ne întâmpină...
Luminatu-s-au marginile întru pomenirea ta, înţelepte, că trupul tău izvorăşte izvoare de tămăduiri, Sfinte Amfilohie Strălucite. Pentru aceasta şi de toată neputinţa mântuieşti pe cei ce cu credinţă aleargă către cinstită Biserica ta; pentru care şi acum te rogi să ne mântuim noi.
SEDELNA Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Glasul al 8-lea
Podobie: Porunca cea cu Taină...
Să se bucure Proorocul David scriitorul de cântări şi să dănţuiască Sfinţii Ioachim împreună cu Ana, că Rod Sfânt dintr-înşii a ieşit, Maria cea Purtătoare de Lumină, Dumnezeiască Făclie şi se bucură intrând în Templu; pe care şi văzând-o fiul lui Varahia, a binecuvântat-o şi bucurându-se, a strigat: Bucură-te, Minune a toată lumea.
