Slujba Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași

Slujbe

Slujba Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am..., punem 4 Stihiri, glas 1, podobie: Ceea ce ești bucuria...

Neveștejita cunună a Mucenicilor, ai dobândit, Blandina, răstignită pe cruce, temnița nedreaptă, cruntul surghiun îndurând în Siberia cu mulțumire în suflet, că Îi urmezi lui Hristos cu pătimirea ta.

Mucenicit-ai o viață asemănându-te în pătimiri cu Domnul, fericită Blandina, Căruia slujit-ai, mult suferind și răbdând nedreptățile, mărturisindu-L prin faptă și prin cuvânt, și păzindu-I Evanghelia.

Cu bărbăție, Blandina, prin nedreptățile îngăduite ție ai trecut și, părtașă slavei nesfârșite te-ai arătat, dobândind desfătările făgăduite de glasul dumnezeiesc tuturor dreptcredincioșilor.

Fiind cumplit răstignită, cu gând smerit răbdai, pe a ta cruce, jertfă aducându-te Celui Care a pătimit, moartea răbdând pentru noi, din iubirea Sa, și răstignit a fost, Maică, de păcătoși, Învierea dăruindu-ne.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Astăzi, să o cinstim, credincioșii, pe fericita Blandina, vasul harului, care ni s-a arătat luminoasă ca o stea, prin viețuirea în tăcere, în răbdare și în mărturisire, că se roagă lui Hristos pentru noi.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu, același glas:

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții. Ție ne rugăm: Roagă-te, Stăpână, cu fericita Blandina și cu toți Sfinții, să se miluiască sufletele noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihiri, glasul al 2-lea,

podobie: Casa Efratului...

Sfântă, nu înceta, în ceruri totdeauna cu îndrăznire multă, să-L rogi, pentru poporul creștin, pe Domnul tuturor.

Stih: Bun este Domnul către cei ce-L așteaptă pe El, către sufletul ce-L va căuta pe El (Plângerile lui Ieremia 3: 25).

Crucea ta ai purtat, Blandina fericită, în chinuri cu răbdare și multă bucurie de la Stăpânul ai primit.

Stih: Că întru Tine mă voi izbăvi de ispită, și cu Dumnezeul meu voi trece zidul (Psalm 17: 32).

Tarele diamant, Blandina înțeleapta, în slavă negrăită, precum o muceniță, slăvită este azi în cer.

Slavă..., a Treimii, asemenea:

Vrednică ai slujit Treimii nezidite, mărturisind, Blandina, pe Tatăl de-o ființă cu Fiul și cu Duhul Sfânt.

Și acum..., a Praznicului, sau aceasta, a Născătoarei de Dumnezeu:

Sub ocrotirea ta, Fecioară nenuntită, a alergat Blandina în rugăciune multă, primind milostivirea ta.

TROPARUL Sfintei,

glasul al 3-lea:

Întreaga ta viață, fericită Blandina, a fost plină de necazuri, suferințe și prigoană; căci drumul spre locuința ta din ceruri a trecut prin temnițe, chinuri și sărăcie. Pentru aceasta, Hristos Dumnezeu te-a făcut vrednică de lumina cea neînserată a Împărăției Sale și rugătoare pentru sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, sau al Născătoarei de Dumnezeu – al Învierii, același glas:

Pe tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Căci cu trupul cel luat din tine, Fiul tău și Dumnezeul nostru, prin Cruce răbdând pătimire, ne-a mântuit pe noi din stricăciune, ca un iubitor de oameni.

Ectenia întreită scurtă și Otpustul mic.

LA VECERNIA MARE

După obișnuitul Psalm, cântăm Fericit bărbatul..., starea întâi, iar de va fi sâmbătă seara, Catisma toată. La Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile pe 8: 3 ale Praznicului și 5 ale Sfintei.

Stihirile Sfintei, glasul 1, podobie: O, preaslăvită minune...

Sfinților din cer asemenea te-ai făcut pe pământ, că, lucrând virtuțile, ajuns-ai dumnezeiesc sălaș al harului, Blandina, ai îndurat cu bărbăție surghiunul și temnița, iar numele lui Hristos l-ai mărturisit cu râvnă tiranilor, iar făgăduința, dată prin cuvântul Domnului, ai primit, Muceniță, cu toți Sfinții, în slava Raiului.

Maică, în necazuri, vrednică te-ai vădit tuturor, pătimind din dragoste de Domnul și îndurând în ciuma roșie surghiunul cel nemilos, înfometarea cumplită, batjocura și frigul cel întețit, mucenicește ai răbdat în Siberia, iar când te-ai întors acasă, rămânând pe crucea ta, Cuvioasă, ai luptat și ai călcat capul șarpelui.

Maică Mucenită, roagă-te lui Hristos pentru noi, să ne dea din harul Său, căci tu te-ai adeverit sălaș al Duhului în toate desăvârșit, în bărbăție, răbdare, smerenie, iubirea cea de vrăjmași, nerăutatea păzită în inimă și, împodobită astăzi, în sălașul Drepților, cu cereasca cunună, strălucești la chip ca soarele.

Domnului a toate roagă-te, îndrăznind, pentru noi, întărire să ne dea, în lupte neîncetat, cu harul Duhului. Pe cei ce te pomenim, nu conteni să ne ajuți cu solirea ta; îndreaptă-ne spre Hristos, spre Cel pe Care cu râvnă L-ai slujit tu și, mărturisindu-L, Maică, pe Dumnezeu călăilor, ai primit de la Dânsul ca răsplată viața veșnică.

Alte Stihiri, glas 1, podobie: Ceea ce ești bucuria...

Muceniceștile chinuri pe care le-ai răbdat, fericită Blandina, în Siberia rece, și-au mijlocit, Sfântă, slava din cer, bucuriile drepților și negrăita fericire întru Hristos, cu cereștile Puteri în veci.

Cu vitejia cea multă în pătimirea ta, ți-ai biruit călăii strălucind ca un soare, raze peste lume tu revărsând, și, așa luminându-ne, ca totdeauna, Blandina, în strâmtorări să-I urmăm Mântuitorului.

A Basarabiei floare cu bun miros te știm și cu toți Mucenicii în răbdare asemeni, pentru care, Maică, vas minunat al virtuții te-ai arătat, iar harul Duhului celui Mângâietor te-a sfințit cu strălucirea sa.

Când peste glia străbună au năvălit cei răi și au adus durere, asuprire, surghiunuri, sânge și ucidere pentru cei ce credința mărturiseau, atunci tu, Sfântă Blandina, crucea luând, lui Hristos, prin pătimiri, ai urmat.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Cu credință mărturisind adevărul în fața necredincioșilor și netemându-te de puterea acestora, în Hristos i-ai biruit, cu puterea harului dumnezeiesc, înfruntându-le toată reaua cugetare și iertându-i pe toți din adâncul inimii. În Siberia fiind surghiunită, ai rămas neclintită în credință, iar, după ce te-au lăsat liberă, viața toată lui Hristos ai închinat-o. Pentru aceasta, în ceruri strălucit ai fost proslăvită, în ceata celor drepți, fericită Blandina, îndoite cununi primind de la Domnul, pe Care roagă-L pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu (Dogmatica):

Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată nașterea ta? Că Fiul Unul-Născut, Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Același din tine, cea curată, a ieșit, în chip de negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind și cu firea om făcându-Se pentru noi, nu în două fețe fiind despărțit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L, curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.

Vohod cu cădelnița, Lumină lină...

Prochimenul zilei

PAREMIILE

De la Pilde citire: (31: 9-30)

Fiule, deschide-ți gura pentru cuvântul lui Dumnezeu și judecă toate drept. Femeie virtuoasă cine va găsi? Mai de preț decât pietrele scumpe este una ca aceasta. Inima bărbatului ei se va încrede în ea. Una ca aceasta de câștiguri nu va duce lipsă. Că în toată vremea lucrează pentru bărbatul ei cele bune, nu cele rele. Depănând ea lână și in, a făcut lucruri folositoare cu mâinile ei. Ea se aseamănă cu o corabie de negoț; de departe își adună avuția. Și se scoală de noapte, și împarte hrană celor din casă și dă de lucru slujnicelor. Văzând ogor, l-a cumpărat; din rodul mâinilor ei a sădit grădină. Încingându-și cu putere mijlocul, și-a întărit brațele la lucru. Ea a simțit că bine este a lucra, și nu se stinge sfeșnicul ei toată noaptea. Ea pune mâna pe furcă și cu degetele sale apucă fusul, iar ușa ei o deschide sărmanului și întinde milostenie săracului. Nu duce grija celor din casă bărbatul ei, când zăbovește undeva; că toți cei de pe lângă ea sunt bine îmbrăcați. Îndoite cămăși a făcut bărbatului ei, iar din vison și porfiră veșminte pentru sine. Cinstit este bărbatul ei în porțile cetății, când va să șadă în adunare cu cei mai bătrâni dintre locuitorii țării. Ea a țesut pânză și a vândut-o neguțătorilor fenicieni, și cingători hananeilor. Ea se împodobește cu tăria și buna cuviință și se veselește în zilele de apoi. Gura își deschide cu luare-aminte și în chip legiuit și își stăpânește limba. Strâmte sunt încăperile caselor ei, și grâne nemuncite n-a mâncat. Copiii pe care i-a crescut au fericit-o, iar soțul ei a lăudat-o, zicând: Multe fiice s-au dovedit harnice, multe au câștigat bogăție, multe au aflat slavă, dar tu le-ai întrecut și le-ai covârșit pe toate! Înșelător este farmecul și deșartă este frumusețea femeilor, dar nu sunt așa întru tine, că binecuvântată este femeia înțeleaptă.

Din Prorocia lui Naum, citire: (1: 7-14)

Bun este Domnul; loc de scăpare în zi de strâmtorare, și pe cei ce se încred în El îi știe! Dar, printr-o revărsare de ape, va nimici locul Ninivei și pe vrăjmașii Lui până în întuneric îi va urmări. Ce puneți la cale împotriva Domnului? El îi va stârpi cu totul, fiindcă urgia nu vine de două ori. Căci se încâlcesc unii într-alții ca mărăcinii, când se îmbată la ospețele lor; pentru aceasta mistuiți vor fi ca paiele uscate. Din tine a ieșit urzitorul de rele împotriva Domnului și cel ce sfătuiește fapte ticăloase. Așa grăiește Domnul: „Vor fi pierduți și secerați, oricât ar fi de viteji și de mulți!” Și te-am smerit, dar nu te voi mai smeri. Voi sfărâma jugul de pe grumazul tău și voi rupe lanțurile tale! Și iată ce a poruncit Domnul pentru tine: „Nu vor mai fi urmași cu numele tău; din casa zeilor tăi voi sfărâma chipurile cioplite și turnate și mormântul tău îl voi pregăti, căci de puțin preț ai fost!”

Din Înțelepciunea lui Solomon, citire: (3: 1-9)

Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor nepricepuți ei au părut că sunt morți și a fost socotită nenorocire ieșirea lor și nimicire plecarea lor dintre noi, dar ei sunt în pace. Și chiar dacă înaintea feței oamenilor au primit chinuri, nădejdea lor este plină de nemurire; și, puțin fiind pedepsiți, cu mari binefaceri vor fi dăruiți, că Dumnezeu i-a încercat și i-a aflat vrednici de El. Ca aurul în topitoare i-a lămurit și ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Și în vremea cercetării lor vor străluci și vor fi ca scânteile ce aleargă pe miriște. Judeca-vor neamuri și vor stăpâni popoare și Domnul va împărăți peste ei în veci. Cei ce nădăjduiesc în El vor înțelege adevărul și credincioșii vor rămâne lângă El în iubire; că har și milă va dărui cuvioșilor Lui și va purta grijă de aleșii Săi.

LA LITIE

Idiomele, glasul 1:

Astăzi, dreptcredincioșilor, laude să-i aducem Mărturisitoarei care a mers pe urmele Stăpânului cu credință, pe drumul cel îngust al pătimirii, fără cârtire, cu bucurie și cu dragoste crucea ducându-și, că toată nedreptatea, surghiunul și temnița răbdând, s-a sfințit, mult-răbdătoarea Blandina, care în frigul Siberiei cu duhovniceasca ei căldură a slujit celor întemnițați, mărturisind vitejește pe Domnul și rugându-se pentru toți vrăjmașii Lui.

Glasul al 2-lea:

Sufletul tău, Maică Blandina, nădăjduind în Dumnezeu, toată nedreptatea a răbdat și, de vrăjmași netemându-te, de ei războită fiind, i-ai biruit, și îndoite cununi la cinstita ta moarte ai dobândit, iar acum ca o stea a Bisericii strălucești și ne luminezi pe toți.

Glasul al 3-lea:

Toate neamurile, astăzi să o cinstim pe fericita Blandina, vrednica pătimitoare a Basarabiei, care și-a iertat din adâncul inimii vrăjmașii, după cum ne-a poruncit Hristos, prin gura Sa cea dumnezeiască, și să-i strigăm cu multă îndrăznire: Roagă-te lui Dumnezeu și pentru noi, păcătoșii!

Glasul al 4-lea:

Ceata Mărturisitorilor, împodobită cu salba Sfintelor femei care au păzit vitejește tradiția sfântă, fără șovăire, se bucură la praznicul prealuminatei Blandina, pe care, având-o rugătoare la tronul din ceruri al Domnului, binecredincioșii, astăzi, după datorie în ceată o fericim, cu toți Mucenicii neamului românesc.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Să prăznuim astăzi, bucuroși adunându-ne la pomenirea Sfintei Blandina, dreptcredincioșilor, și, în cântări duhovnicești fericind-o, cu vrednicie să-i cinstim, după datorie, întreaga viață și ostenelile, răbdarea și bunătatea ei. Că, prigonită fiind, credința și-a apărat, întărită de Mântuitorul Hristos, Cel ce a pătimit pe cruce și răstignire a răbdat pentru mântuirea lumii.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu, același glas:

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții. Ție ne rugăm: Roagă-te, Stăpână, cu fericita Blandina și cu toți Sfinții, să se miluiască sufletele noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihiri, glas 5,

podobie: Bucură-te, cămara...

Bucură-te, Blandina, în cer cu Mucenicii străluciți ai Stăpânului, căci, crucea ducând pe umeri, ai mulțumit, necârtind, și sălaș al harului, Sfântă, te-ai făcut, iar poftele trupului le-ai supus, căci ai pătimit cu bărbăție, când, surghiunul și temnița în Siberia, ai răbdat veselindu-te. Bucură-te, căci pilda ta putere creștinilor, Maică, mereu dăruiește și, încălzindu-ne sufletul răcit de păcate, ne ajută ca să lupte răbdând ispitele.

Stih: Că străinii s-au sculat asupra mea, și cei tari au căutat sufletul meu; nu au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalm 53: 3).

Saltă, duhovnicește acum la al tău praznic luminos, Basarabia, căci floare cu rod te are și ajutor în nevoi, încercări, ispite și primejdie, Blandina, destoinica următoare a Domnului și strălucita Muceniță ce temnița și batjocura ai primit ca o laudă. Crucea și nedreptățile cumplite te-au arătat nouă podoabă cinstită și preafrumoasă, căci viața ta asemenea celei a lui Iov s-a făcut, Sfântă, și daruri ai dobândit.

Stih: Că, iată, Dumnezeu ajută mie și Domnul este sprijinitorul sufletului meu (Psalm 53: 4).

Groaznice suferințe răbdând, a Basarabiei podoabă preavrednică, de slava din Rai, Blandina, cu Mucenicii și toți Cuvioșii, astăzi te-ai învrednicit, căci crucea ta ai purtat, înțelept, bucurându-te și totdeauna în Hristos cu osârdie, Cuvioasă, ți-ai pus tare nădejdea ta. Temnița, în Siberia cea rece și pătimiri, sufletul, grabnic la ceruri de pe pământ, ți l-ai înălțat și sfântă cunună ai primit ca răsplătire în ceata drepților.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Adunați-vă astăzi, credincioșilor, în ceată duhovnicească, și împletiți cununi de cântări, la sărbătoarea ei, pătimitoarei Blandina, vlăstarul Basarabiei și odorul cetății Iașilor, cerându-i să se roage, în ceruri, lui Hristos Dumnezeu, pentru mântuirea celor ce o cinstesc cu dragoste.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu – a Învierii, același glas:

Făcătorul și izbăvitorul meu, Hristos Domnul, din pântecele tău ieșind, Preacurată, întru mine îmbrăcându-Se, din blestemul cel dintâi pe Adam l-a slobozit. Pentru aceasta ție, Preacurată, ca Maicii lui Dumnezeu și Fecioarei cu adevărat, grăim neîncetat, ca Îngerul: Bucură-te! Bucură-te, Stăpână, folositoarea și acoperământul și mântuirea sufletelor noastre!

La binecuvântarea pâinilor, se cântă Troparul Sfintei (de două ori) și Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te... (sau al Praznicului). Dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, atunci se cântă:

TROPARUL Sfintei,

glasul al 3-lea:

Întreaga ta viață, fericită Blandina, a fost plină de necazuri, suferințe și prigoană; căci drumul spre locuința ta din ceruri a trecut prin temnițe, chinuri și sărăcie. Pentru aceasta, Hristos Dumnezeu te-a făcut vrednică de lumina cea neînserată a Împărăției Sale și rugătoare pentru sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, sau al Născătoarei de Dumnezeu – al Învierii, același glas:

Pe tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Căci cu trupul cel luat din tine, Fiul tău și Dumnezeul nostru, prin Cruce răbdând pătimire, ne-a mântuit pe noi din stricăciune, ca un iubitor de oameni.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., se cântă troparul Praznicului (de două ori), Slavă..., al Sfintei..., Și acum..., al Praznicului.

După Catismă întâi, Sedealna, glasul 1, podobie: Mormântul Tău...

Răbdării diamant, strălucind ca un soare, te-ai arătat răbdând bărbătește, Blandina. Pe cruce răstignindu-te slujitorii vrăjmașului, slavei veșnice, cu Mucenicii, părtașă te-ai făcut, prin pătimiri nemiloase, în ceruri cununi primind.

Slavă..., asemenea:

Prigoană ai răbdat, pătimind nedreptate, nenumărate chinuri și lipsa celor casnici, din partea ticăloșilor, care au jefuit cumplit și au surghiunit în chip nedrept pe creștinii mărturisitori, dar ei, urmând pe Stăpânul, răbdând s-au și mântuit.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Marie, vas cinstit al Stăpânului lumii, ridică-ne pe noi, cei căzuți în adâncul cumplitei deznădăjduiri, al greșelilor și-al necazului, că scăpare ești și ajutor și nădejde păcătoșilor și ocrotire preatare, păzindu-i pe robii tăi.

După a doua Catismă, Sedelnele, glasul al 5-lea, podobie: Pe Cuvântul...

În întreaga ta viață, răbdând ispitele și necârtind în mulțimea de nedreptăți, te-ai sfințit, în cuptorul suferințelor călindu-te; pentru aceasta, te cinstim și îți cerem să te rogi, Blandina, cu îndrăzneală totdeauna pentru cei care nedreptățiți și prigoniți pătimesc.

Slavă..., glasul al 4-lea,

podobie: Degrab ne întâmpină...

Răbdând în Siberia mucenicie cu toți cei care predania nu au voit a-și lăsa, Blandina, sfințitu-te-ai. Crucea cu bărbăție și nădejde ducându-ți până la săvârșire și păzindu-ți credința în buna mărturisire, răsplată ai dobândit.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Pe Domnul Puterilor născând cu trup pe pământ, în ceruri cu cetele fără de trup neîncetat, Stăpâna zidirilor, roagă-L să dea iertare și îndreptare vieții celor ce cu credință și cu dor, Preacurată, de Dumnezeu Născătoare, îți cântă măririle.

Polieleul

Mărimurile, glasul 1:

Stih 1: Adevărul Tău și mântuirea Ta am spus; mila Ta și adevărul Tău n-am ascuns de către adunare multă (Psalm 39: 13-14).

Mărimu-te pe tine, Sfântă Mărturisitoare Blandina, vlăstarul cel ales al Basarabiei, și cinstim pătimirile tale, că tu acum te rogi lui Dumnezeu pentru noi.

Stih 2: Zis-am celor fărădelege: Nu faceți fărădelegi, iar celor ce greșesc: Nu vă înălțați fruntea (Psalm 74: 4)!

Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe mult-pătimitoarea Blandina și, cu evlavie, să cinstim stăruitoarea ei credință, răbdarea și sfințenia.

Stih 3: Genunchii mei au slăbit de post și trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului (Psalm 108: 23).

Stih 4: Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale (Psalm 15: 3).

Stih 5: Trecut-am prin foc și prin apă, dar ne-ai scos pe noi la odihnă (Psalm 65: 11).

Stih 6: Să știți că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său (Psalm 4: 3).

Slavă..., glasul 1:

Slavă Ție Treime Sfântă: Părinte, Cuvinte și Duhule Sfinte, zicând: Slavă Ție, Dumnezeule!

Și acum..., același glas:

Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine, zicând: Și, prin tine, cu noi!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule (de trei ori)!

După Polieleu, Sedelnele, glasul al 5-lea, podobie: Pe Cuvântul...

Ca o stâncă, Blandina, în fața valului sălbăticiei păgâne neclătinată ai stat, pe Hristos mărturisindu-L hulitorilor care voiau, cu vicleșug, în poporul ortodox să semene necredința, ca să-i ducă la înșelare pe iubitorii de Hristos credincioși.

Slavă..., asemenea:

Suferind bărbătește, ți-ai sfințit sufletul, în încercări și ispite pentru Hristos pătimind, și-ai ajuns să te asemeni Mucenicilor, care de voie s-au jertfit pentru Mielul junghiat de la zidirea lumii, Care prin Cruce și moarte, ne-a deschis Împărăția cea de veci.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Pe Stăpânul a toate purtând în pântece, prealăudată Fecioară, te-ai arătat tuturor Maică a lui Dumnezeu, Marie preacinstită; pentru aceasta către El, îndrăznire dobândind, și pentru noi mijlocește ca să fim izbăviți de patimi și să intrăm în bucuria cea de veci.

Antifonul I al glasului al 4-lea.

PROCHIMEN

(Psalm 118: 143, 1)

Necazuri și nevoi m-au aflat, dar poruncile Tale sunt cugetarea mea.

Stih: Fericiți sunt cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.

EVANGHELIA

(Matei 10: 32-36; 11: 1)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Și dușmanii omului vor fi casnicii lui. Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe prin cetățile lor.

Psalmul 50

Slavă..., glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Sfintei Tale Blandina, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum..., asemenea:

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Stihira, glasul al 2-lea:

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.

Meșteșugirile celor necredincioși le-ai surpat cu nemărginita-ți dragoste, multa răbdare, blândețea și bunătatea ta, fericită Blandina, și de răsplata pregătită celor drepți te bucuri cu aceștia, veșnic, în ceruri, solind pentru credincioșii care te cinstesc și cer din inimă mijlocirea ta.

CANOANELE

Al Praznicului, cu Irmosul, pe 6 (sau al Paraclisului, vezi la sfârșitul cărții) și cele două Canoane ale Sfintei pe 8.

Cântarea 1

Întâiul Canon

Glasul 1

Irmos: Ziua Învierii...

Stih: Sfântă Mărturisitoare Blandina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Al răbdării diamant strălucitor te-ai vădit, Maică Blandina, Sfântă, și pe vrăjmași i-ai rușinat, biruindu-i în Hristos, căci crucea ți-ai luat, cu duhul smerindu-te în noianul ispitelor.

Când vrăjmașii ți-ai iertat, lui Dumnezeu te-ai făcut, Maică, la duh asemenea și ca răsplată ți-ai primit strălucirea cea din Rai cu Sfinții, în veci de veci îndulcindu-te de Lumina cea veșnică.

Răstignită sufletește, o viață cumplit crucea ți-ai dus pe umeri și pe Golgota te-ai urcat bucuroasă, necârtind, Blandina, smerit curată păzindu-te și iertând pe călăii tăi.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Feciorește zămislit-ai negrăit pe Hristos, Fiul, Cuvântul, Domnul, Cel ce din Tatăl S-a născut fără maică, nu în trup, și viață i-a dat, din dragoste, omului plăsmuit după chipul Său.

Al doilea Canon

Glasul 1

Irmos: Cântare de biruință...

Ducându-ți ispitele, răbdând, Blandina, și crucea purtându-ți-o și-ndurând temniță, batjocura suferind, smerindu-te și pătimind ca Iov, sfințitu-te-ai.

Când fiul și nora ta puși de potrivnic, Blandina, cerutu-ți-au să îți lepezi sufletul de Domnul tău, le-ai răspuns, cu hotărâre, răspicat: Eu nu mă lepăd de El!

Slavă...

Când ceata sălbatică, rea și păgână a fiarelor, țara ta a lovit cu cnutul lor, ales-ai a pătimi cu ceata celor evlavioși, crucea ducându-ți-o.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Fecioară, pe oamenii care îndură și rabdă ispitele ca Blandina, apără-i, ajută-i nevătămați s-ajungă toți la Dumnezeu și îi acoperă.

Catavasiile Praznicului de rând.

Cântarea a 3-a

Întâiul Canon

Irmos: Veniți să bem băutură nouă...

Pătimiri fără seamăn îndurând, în prigoană, Blandina, desăvârșitu-te-ai și câștigat-ai, în cer, cununile veșnice, căci tu pe Domnul urmatu-L-ai.

Maică, nouă, tare adamant al răbdării, ca soarele, arătatu-te-ai și, prin virtuți strălucind, în luptă, pe toți ne întărești cu vrednică pilda ta.

Maica după trup ți-ai îngropat, cu durere în inimă tânguindu-te, în depărtări pătimind, în frigul Siberiei răbdând ca stânca ispitele.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Domnul nostru trupul Și-a luat dintru tine, pe noi îndumnezeindu-ne și la viață i-a dus pe toți ce murit-au înecați în marea păcatului.

Al doilea Canon

Irmos: Să se întărească inima mea...

Nesocotind, Blandino, scârbele ce cumplit venit-au asupra ta și, mulțumind lui Dumnezeu pentru ele, sfințitu-te-ai, tuturora arătându-ne vădit bărbăția ta.

Ca un al doilea Iov, ispitele ai răbdat, Blandina, curată fiind și, la sfârșit, ai strălucit pe tăria Bisericii luminoasă precum soarele, cu raza sfințeniei.

Slavă...

Ca și Ștefan, Blandino, diaconul și întâiul Sfânt Mucenic, i-ai iertat cu bucurie pe călăi, împlinind Evanghelia, cu știință și pricepere în numele Domnului.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, pe smeritul nostru și blândul Stăpân, pe neziditul Ziditor, Hrănitorul făpturilor, zămislit-ai și hrănitu-L-ai cu lapte din sânii tăi.

SEDEALNA

Glasul al 3-lea,

podobie: De frumusețea...

Când a intrat cu oști, în Basarabia, ceata păgânilor ca să o sfâșie și ca să semene în ea cumplita lor necredință, ai mărturisit vădit adevărul Predaniei celor ce cu armele se luptau ca, din suflete, Blandina, să vă scoată credința dreaptă și limba strămoșească (de două ori).

Slavă..., Și acum..., a Praznicului, sau însăși podobia:

De frumusețea fecioriei tale și de preastrălucirea curăției tale, Gavriil uimindu-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ție? Sau ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep și mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, ceea ce ești cu har dăruită!

Cântarea a 4-a

Întâiul Canon

Irmos: La dumnezeiasca strajă...

În pătimire și surghiun ai strălucit cu al tău chip, Maică, arătându-ne calea ce înalță sufletul la Ziditorul omului Căruia cu credință slujit-ai, jertfă curată în dar Lui aducându-te.

Nedreptățită ai răbdat și, răstignită de călăi, toată întristarea din suflet aruncat-ai Domnului și bucuroasă crucea ta, până la cuvioasa ta moarte, Maică Blandina, ți-ai dus, desăvârșindu-te.

În negrăite întristări, ca adamantul luminos, lumii arătatu-te-ai, Maică, luminând ca soarele pe cei găsiți în negura grijilor și ispitelor lumii care, Blandino, orbesc cu amăgirea lor.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Mântuitorul S-a-ntrupat din al tău pântece ca om, Doamnă, de la Duhul cu voia cea de sus a Tatălui și i-a sfințit cu nașterea tainică, feciorească și sfântă, Maică Fecioară, pe toți cei ce te laudă.

Al doilea Canon

Irmos: Cu Duhul văzând mai înainte...

Având înțelepciunea cerească, ai ales înțelept, pe urmele Stăpânului, să mergi, ca împreună cu El, în Împărăția cea nesfârșită, să petreci strălucitoare, Maică preaslăvită, de-a pururea.

De sufletul cel veșnic, Blandina, te-ai grijit, cu Hristos nuntindu-te, ca aurul curat și lămurit, din cuptorul nedreptății te-ai arătat și, împreună cu Soborul Sfinților, te bucuri, de-a pururea.

Slavă...

Crescută în credința cinstiților strămoși, ți-ai păzit predania cu dor dumnezeiesc și bucuroasă, Blandino prealăudată, mărturisind Dumnezeirea cea pe Care vrednic ai slujit din pruncia ta.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Născând în feciorie, Fecioară, pe Hristos, mântuirea oamenilor din neamul cel căzut au dobândit și în veac, după datorie, mărturisindu-te Fecioară Preacurată, cinste îți aduc, veselindu-se.

Cântarea a 5-a

Întâiul Canon

Irmos: Să mergem dis-de-dimineață...

Blandina, cu crucea pe umeri, până la moarte, ai mers, răstignindu-te pentru Domnul, și luminii vrednică, cu cei din cer făcându-te-ai, Maică, în slava cea veșnică.

Răbdând în prigoana cumplită și cuvios petrecând a ta viață până la moarte, pe Hristos, cu faptele, mărturisit-ai veselă, pildă cinstită făcându-te.

Iertându-ți vrăjmașii, Blandino, asemănatu-te-ai Domnului nostru în bunătate și, în dar, sfințitu-te-a, căci tu, pe El prin pătimire până la capăt, urmatu-L-ai.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Cuvântul în tine, Fecioară, sălășluitu-Sa, trupul din sângele tău luându-Și și, ca om, născându-Se, pe păcătoși, din dragoste, Maică, de iad mântuitu-i-a.

Al doilea Canon

Irmos: Răsări luminată lumina...

Neîncetat plinind Evanghelia, pildă făcutu-te-ai de credință binecredincioșilor, când lepădarea seceră noroadele și moartea lor seamănă.

Dumnezeiește valul ispitelor, tu, necruțându-te și înfruntând, ajuns-ai la sfințenie și moștenirea, după al Stăpânului cuvânt, ai primit în veci.

Slavă...

Când te-au gonit, în recea Siberie, prigonitorii tăi și ai neamului, adeveritu-te-ai împlinitoare, Maică, a poruncilor și legii Stăpânului.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe neziditul Domn, Ziditorul tău, Fiul Părintelui, pe Hristos în trupul tău purtatu-L-ai, ca la plinirea vremii, de la Duhul Sfânt, să-L naști ne-ntinându-te.

Cântarea a 6-a

Întâiul Canon

Irmos: Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos...

Blandina, cu a ta lumină pe toți, ce îți facem pomenirea ta astăzi cu laude și cântări într-un gând, și cinstimu-te, strălucit ne luminezi ca un soare de vară.

Prigoana ce ai îndurat biruind, de Hristos nu a putut să te rupă, Blandino, ci, mai vârtos, te-a unit cu Cel Carele răstignirea a răbdat, pătimind pentru oameni.

În scârbe binecuvântând pe Hristos, adamant strălucitor al răbdării, Blandina, te-ai arătat tuturor și, în slava cea negrăită cu cei sfinți, luminezi ca un soare.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Din tine, să ne mântuiască pe toți păcătoșii de păcat și de patimi, cu voia cea părintească, smerit, Ziditorul tău S-a întrupat netâlcuit, dăruindu-ne viața.

Al doilea Canon

Irmos: Prorocului Iona...

De pământul strămoșesc despărțită ca să pieri, în credință ai rămas neclintită, îndurând surghiunul tău, Sfântă Blandina, și nedreptățile.

Când, ca ciuma a venit peste noi din răsărit, lepădarea de Hristos cea cu sila, n-ai voit ca sufletul părtaș să-ți fie hulei păgânilor.

Slavă...

Basarabia acum veselească-se cu toți Mucenicii minunați de aceasta odrăslită și vrednica Blandina, culmea pătimitorilor.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Necuprinsul Dumnezeu, Cel de tine zămislit și născut și alăptat de la pieptul tău cel preacurat, cuprinsu-Sa, în tine, Maică, slava fecioarelor.

CONDAC

Glasul al 8-lea,

podobie: Apărătoare Doamnă...

Veniți, credincioșii Basarabiei și ai Moldovei, să cinstim pe Sfânta Blandina Mărturisitoarea, care a strălucit în lume prin credința ei statornică și prin îndelunga răbdare, că și-a purtat cu smerenie crucea necazurilor vieții, având ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, iar acum se roagă împreună, cu îndrăznire, pentru sufletele noastre.

ICOS

Toată nedreptățirea ai răbdat vitejește, urmându-L pe Hristos în răbdare, din inimă pe toți i-ai iertat ca Ștefan Apostolul, întâiul Diacon, și, în ceruri odihnindu-te, ajuți pe toți cei ce-ți strigă:
Bucură-te, a noastră tărie mare;
Bucură-te, dreptar de curată viață;
Bucură-te, a Basarabiei roadă și laudă;
Bucură-te, frumusețea cetății Iașilor;
Bucură-te, că bărbătește mărturisit-ai pe Hristos;
Bucură-te, că în prigoană neclătinată ai rămas;
Bucură-te, slava Bisericii și a dreptei credințe;
Bucură-te, pilda iertării și a dragostei sfinte;
Bucură-te, că toată viața smeritu-te-ai;
Bucură-te, că ți-ai dus crucea cu vrednicie;
Bucură-te, că veșnic te bucuri în ceruri;
Bucură-te, că pururea te rogi pentru oameni;
Bucură-te, Sfântă Blandina, rugătoare pentru sufletele noastre!

SINAXAR

În ziua a douăzeci și patra a lunii mai, săvârșim pomenirea Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași.

Sfânta Blandina Gobjilă s-a născut la 24 februarie 1906, în satul Grușenți-Chelmești din Basarabia, din părinți binecredincioși, preotul Zaharia și Serafima, care, încă din pruncie, au sădit în inima ei smerenia și dragostea pentru sfintele slujbe. De aceea, cu multă râvnă mergea la biserică, se ostenea în lăcașul Domnului, cânta la strană și citea din cărțile sfinte, deprinzând rugăciunea, care o va însoți toată viața. Căsătorindu-se cu un bărbat dreptcredincios, Gheorghe Gobjilă, fiu de preot, și-au trăit viața de familie cu înțelepciune, în tihnă și bucurie, păzind poruncile lui Dumnezeu. Au fost binecuvântați cu un fiu, Vladislav-Slavcic, pe care l-au crescut în frica de Dumnezeu.

După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, prigoana bolșevică s-a năpustit asupra intelectualilor și a familiilor înstărite. În anul 1941 a fost arestată împreună cu soțul ei și trimisă în exilul cumplit din Siberia, unde a îndurat ani de temniță și muncă silnică, foametea, frigul, batjocura și moartea nedreaptă a soțului iubit, Gheorghe. Fiind în închisoare, i s-a arătat în vis Domnul Iisus Hristos răstignit, spunându-i: „Vezi cât sufăr și Eu pe nedrept, nevinovat fiind?”, iar această vedenie a purtat-o în suflet toată viața, ca dar de la Dumnezeu, căci i-a adus multă liniște, putere și mângâiere în încercările prin care a trecut. Întru răbdare a fost mai presus decât mulți; a slujit bolnavilor, a botezat prunci în ascuns, a mângâiat pe cei deznădăjduiți și întemnițați și a rostit rugăciuni neîncetate în mijlocul suferinței. Cu smerenie a spălat podelele în spitale și a fost ostenitoare în fabrici și pe câmpuri, dar în taină lucra și în ogorul Domnului. Deși a pătimit multe suferințe în trup, sufletește s-a odihnit prin cuvintele pe care le punea la inimă ei: „Toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Din moarte face viață și invers.” A viețuit mulți ani alături de maici și preoți deținuți, unde se făceau slujbe în taină, cu lacrimi și cu foc lăuntric.

În anul 1949 a fost eliberată, dar a fost silită să rămână în Siberia, într-un sat îndepărtat, unde a primit-o în grijă pe mama sa și a trăit în osteneală și rugăciune, până la moartea acesteia. Apoi, prin pronia Domnului, după 15 ani de chin în Siberia, în 1957 a reușit să vină în România, la Iași unde și-a găsit bună ocrotitoare și ajutătoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe care o cinstea cu multă evlavie, alături de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Abia ajunsă în țară, scăpând cu ajutorul lui Dumnezeu de greaua și îndelunga prigoană, avea să primească în scurt timp o altă sabie trecând prin inima sa, cu atât mai dureroasă cu cât aceasta venea prin mâna fiului ei. Acesta i-a spus că îi dă timp trei zile ca să aleagă între mărturisirea credinței și rămânerea în casa lui. Însă îndată Sfânta a răspuns: „Voi mie să nu-mi dați trei zile ca să-L aleg pe Dumnezeu. Eu pe Dumnezeu Îl am întotdeauna. Eu de orice mă lepăd, dar de Dumnezeu nu mă lepăd! Nu trebuie să mă gândesc trei zile, vă spun acum: dacă nu se poate să fiu și cu Dumnezeu și cu voi, atunci Îl aleg pe Dumnezeu.”

Viețuirea ei a fost asemenea unei monahii: în fiecare zi, din zori și până în seară, era la Catedrala Mitropolitană, ștergea icoanele, făcea curățenie și se nevoia cu smerenie în post, în rugăciuni cu lacrimi și milostenie. Noaptea, în casa credincioșilor unde era găzduită, citea miezonoptica, psalmi și acatiste. Celor care o judecau pentru viața smerită pe care din dragoste pentru Hristos a ales să o ducă, le răspundea cu seninătate: „Mie nu îmi este rușine să spăl picioarele Mântuitorului Hristos”. Mulți o treceau cu vederea, dar cei mai credincioși au văzut în ea o femeie sfântă, ascunsă ochilor lumii, dar cunoscută lui Dumnezeu.

Într-o noapte a visat-o pe Sfânta Parascheva, care i-a zis: Nu te îngrijora, eu voi fi cu tine. Altădată, fiind necăjită că Irina, fata băiatului ei, va rămâne nebotezată, într-o noapte a visat-o pe Sfânta Parascheva spunându-i: Blandina, nu te îngrijora de nepoata ta, va fi botezată și ocrotită de mine, numai tu în fiecare zi să pui o lumânare la capul meu pentru ea, ca să primească lumina lui Hristos.
Într-adevăr, după o lună nepoata i-a fost botezată printr-o altă minune neașteptată. Altă dată, iarăși Cuvioasa Parascheva i s-a arătat în vis și i-a dat poruncă să scrie toate minunile făcute de ea; Blandina a însemnat 29 de minuni săvârșite de Cuvioasa cu unii oameni, mai ales tineri ce se rugau cu credință. Odată, fiica unei doctorițe din Iași a căzut la un examen și era amenințată să rămână repetentă. A venit mama ei la Blandina și i-a spus necazul ei. Blandina s-a rugat Sfintei Parascheva cu lacrimi: Tu știi, Sfântă Parascheva, cât de mult m-a ajutat doctorița pe mine, te rog ajut-o și tu pe ea, că eu nu pot. Noaptea a visat-o pe Sfânta Parascheva, care i-a zis: Eu ți-l trimit pe fiul tău, care-i prieten cu profesorul fetei, să vorbească el cu profesorul s-o mai examineze o dată, iar eu o voi ajuta la examen. După două zile, a venit Vladislav de la București, nechemat, a aranjat toate și fata a luat examenul.

Tot la Arad, la unchiul ei, a avut parte de o minune cu Sfântul Dimitrie Basarabov. Într-o zi a început să o doară mâna stângă, așa de tare, că nu putea lucra nimic. N-a spus unchilor ei nimic, dar mereu se ruga Maicii Domnului să-i vindece mâna ca să poată lucra, să-i poată ajuta pe bătrâni și să nu mănânce pâinea degeaba. Într-o noapte simte că cineva îi mângâie mâna ei bolnavă. S-a speriat și, întrebându-se cine este, a primit răspuns: Eu sunt Sfântul Dumitru din București. Și de atunci nu a mai durut-o mâna aceea. Pe Sfântul Dimitrie Basarabov, Blandina îl cinstea foarte mult.

În anul 1967, Sfânta s-a îmbolnăvit de cancer, dar în două luni s-a vindecat. În decembrie 1969, s-a îmbolnăvit din nou. Își dorea să treacă la cele veșnice între Paști și Înălțarea Domnului, ca să i se cânte Hristos a înviat! Dumnezeu i-a împlinit această dorință. S-a mutat la Domnul la 24 mai 1971, înainte de Înălțarea Domnului. La înmormântarea sa, biserica s-a umplut de preoți și de popor, oameni din toate categoriile sociale, care i-au cunoscut dragostea și căldura sufletească și care îi dăduseră numele de mama Blandina. Fiul ei, văzând mulțimea de oameni care a venit să o prohodească, a fost cuprins de durere și pocăință, rostind cu lacrimi: „Am avut o mamă sfântă.”

Pilda vieții ei este o comoară duhovnicească pentru cei care-L caută pe Dumnezeu în smerenie, în tăcere, în suferință și în slujire tainică. Nu a fost învățătoare doar prin cuvânt, ci mai ales prin felul ei de trăi. Deși nu a suferit martiriul, a fost muceniță în duh și, cu toate că nu a fost călugărită, a trăit ca o monahie. Pentru aceasta, pe mama Blandina, ostenitoarea cea neobosită a lui Hristos, o pomenim astăzi cu credință și cu evlavie, ca pe una ce s-a arătat pildă de jertfă și mărturisire, lumină în întunericul vremurilor și blândețe în furtuna prigoanei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon cel din Muntele Minunat. Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Meletie Stratilat și a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic magul și a celor 12 comiți și tribuni, și a celor trei femei: Marciana, Paladia și Sosona și a celor doi prunci: Chiric și Hristian, și a tuturor celor 11.208 care împreună cu ei au mărturisit.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a

Întâiul Canon

Irmos: Cel ce a izbăvit pe tineri...

Blandina, lauda Basarabiei și slava românilor, pătimiri ai răbdat și, pătimind, tu te-ai sfințit și dulceții din ceruri făcându-te-ai, cu Drepții și Mucenicii, părtașă în slava cea veșnică.

Răbdării adamant arătatu-te-ai, Blandino, cu viața ta care lămurit-a tuturora că Hristos Se pogoară în oameni, când patima îndură și întristările rabdă, pe sine osândindu-se.

Când fiul cel iubit lepădatu-te-a, tăcută smeritu-te-ai lacrimi izvorând, dar credincioasă rămânând Ziditorului Care, în patima cea crudă, te-a însoțit părintește, Blandina, ajutându-te.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Fecioară Preacurată, în pântece purtat-ai pe Domnul tău Care ca un bun S-a zămislit și S-a născut, sărăcind și pe toți, prin veșmântul Său cel sfânt și dumnezeiesc ce luat-a din tine, înnoitu-ne-a.

Al doilea Canon

Irmos: Cuptorul, Mântuitorule, se răcorea...

Blandino, în cumplita Siberie, cu ceata Mucenicilor Rusiei ai îndurat, din dragoste de Hristos, nedreptăți și ocări.
Lăcaș desăvârșit al sfințeniei, Blandina, te-ai făcut prin răbdarea ta și negrăita pătimire închinată lui Hristos Dumnezeu.

Slavă...

Cu laude, acum, Basarabia și Iașiul te slăvesc fericindu-te și, cu nădejde, rugile împreună, într-un cuget îți cer.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Stăpână, rugăciunea norodului ce pururea îți cântă minunile și îți înalță laude, cu vederea să nu treci, te rugăm.

Cântarea a 8-a

Întâiul Canon

Irmos: Această aleasă și sfântă zi...

Maică, strălucind ca un soare în prigoană, prin patimi negrăite, a mântuirii cunună ți-ai primit cu cei drepți întru slava negrăită a Domnului pe Care iubit-ai, pe Hristos mărturisindu-L.

Crugul românesc dobânditu-te-a soare ce arde și vestește a lui Hristos biruință, căci pe cruce smerit, răstignită de vrăjmașii creștinilor, răbdând, biruit-ai ca Domnul altădată.

Astăzi prăznuiți, căci credința străbună rodit-a pe Blandina duhovnicească podoabă, ce, din cer luminând, prin răbdarea negrăită, ca soarele, pe toți ne încălzește în lupta sufletească.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Domnul, întrupat de la Duhul în tine cu voia părintească netălcuită făpturii, S-a născut și ca prunc S-a hrănit din al tău lapte, smerindu-Se, A-toate-Hrănitorul și lumii Făcătorul.

Al doilea Canon

Irmos: De Care se înfricoșează îngerii...

În recea Siberie surghiunul ai răbdat, iertându-i pe vrăjmașii tăi, pe care i-ai iubit, precum ne grăiește Cel Ce dragoste este, Cel Care, Blandina, de voie pătimit-a.

Pribeagă în țara ta condusă de păgâni, pe calea sfințeniei, Blandino, cuvios ai mers și, la urmă, ai ajuns la liman, mărturisitoare fiind și-n România.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe tine a Iașului cetate ajutor te are și laude îți cântă, proslăvind isprăvile tale, pătimirea cea rea și desăvârșita răbdare în ispite.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Cunună de laude în veci îți împletim, căci Maica a Domnului, pe Care L-ai născut, fiind, cu putere, mijlocești să ne dea, din milostivire, iertarea de păcate.

Cântarea a 9-a

Întâiul Canon

Irmos: Luminează-te, luminează-te...

Blandina, în slava din noul Ierusalim, prăznuiești cu bucurie în veșmântul Sfinților, care slujind, ca și tine în trup, Domnului, toți, astăzi desfătarea cea nesfârșită primitu-și-au.

Prigoana, surghiunul, batjocura nu au putut să te rupă de Domnul, ci mai mult unitu-te-au, Maică, cu El, căci o viață răbdând, tu L-ai urmat, vrednică în toate de a Sa slavă făcându-te.

În slava cerească și veșnică te desfătezi negrăit cu Soborul luminos al Sfinților, căci, ca și ei, tu, pe umeri, ți-ai dus crucea răbdând pătimiri și ocară, pentru Hristos răstignindu-te.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Cu trupul, Fecioară, din tine, Cel Ce ne-a făcut, S-a născut și la slava cea dintâi adusu-ne-a. Vechiul blestem ce primit-a Adam, azi dezlegând, Fiul tău, prin tine, de stricăciune scăpatu-ne-a.

Al doilea Canon

Irmos: Izvorul cel primitor de viață...

Împodobită cu harul sfințeniei și strălucind ca un soare cu razele viețuirii vrednice, în sălașul Sfinților, te desfătezi de vederea nesfârșită a lui Hristos dimpreună cu aleșii Săi.

Din Basarabia către Siberia spre pătimire, Blandino, ducându-te ai ținut în sufletul cel curat comorile dumnezeieștii predanii de acasă: adevărata bunătate și dragostea.

Slavă...

În pătimirile tale păzitu-te-ai neclătinată de cursele dracilor, îndurând ispitele și năvala lupilor ce se sileau să ne sfâșie din suflet, cu silnicie, credința și predania.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Neîncetat izvorăști credincioșilor, ce te cinstesc și aleargă la mila ta, ajutor și sufletul le conduci la Fiul tău, de-Dumnezeu-Născătoare Preacurată, mângâietoarea tuturor credincioșilor.

LUMINÂNDE

Glasul al 2-lea, podobie: Femei auziți...

Blandina, veselește-te în slava Ziditorului. Roagă-te pururi din ceruri să dea tărie, răbdare, pace, lumină, dragoste tuturor credincioșilor care învrednicitu-s-au acum cântări să-ți aducă la pomenirea ta, Maică.

Zdrobind cu pătimirea ta ispitele vrăjmașului, vrednică slavei din ceruri în care Sfinții, Blandino, sunt bucuroși, făcutu-te-ai și aceasta primitu-ți-ai plată din mâna Domnului, pe Care bine în viață mereu pe cruce urmat-ai.

Apoi a Praznicului.

LA LAUDE

Punem 4 Stihiri, glasul 1, podobie: Ceea ce ești bucuria...

Dumnezeiasca cunună a Basarabiei și minunata floare a Bisericii noastre, crucea pătimirii, cu vrednicie ți-ai purtat bucurându-te, căci copleșită de harul dumnezeiesc strălucit-ai în sfințenie.

Mărturisind fără teamă, învrednicitu-te-ai dumnezeieștii slave și luminii în care Sfinții ce răbdat-au chinuri cumplite, prăznuiesc veselindu-se, căci au primit ca răsplată de la Hristos împreună desfătarea Lui.

Pe diamantul răbdării ce în Siberia s-a arătat mai tare decât stânca și fierul, care în prigoană drept și întreg a rămas nestricându-se, pe minunata Blandina să o cinstim, lăudându-i pătimirea ei.

De veselia cerească te-ai și învrednicit, ca răsplătire dreaptă a cumplitelor chinuri, scârbe și dureri, foame și frig și batjocura fiului ce te-a gonit, suferință adăugând pe Golgota pătimirilor.

Slavă..., glasul al 8-lea:

Arzând de dragoste, ai îndurat nedreptățile și, în Siberia, surghiunirea nedreaptă, unde, prin minunata răbdare ai strălucit în fața tuturor necredincioșilor; ca Iov, Domnului I-ai mulțumit totdeauna, iar pe vicleanul șarpe fără teamă l-ai înfruntat, în strâmtorări, până la săvârșirea ta sfântă, necârtind, ci smerindu-te; pentru aceasta, într-un gând te rugăm: Sfântă Blandina, mijlocește și pentru noi.

Și acum..., a Praznicului, sau a Născătoarei de Dumnezeu:

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește de toată nevoia și necazul.

Doxologia mare, Troparele, Ecteniile și Otpustul.

LA SFÂNTA LITURGHIE

Fericirile pe 8: 4 de la Cântarea a 3-a și 4 de la Cântarea a 6-a ale Sfintei.

PROCHIMEN, glasul al 4-lea

(Psalm 67: 36, 3):

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.

Stih: Drepții să se bucure și să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze întru veselie.

APOSTOLUL

Din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, citire: (3: 23-29, de joi în săptămâna a 15-a după Rusalii)

Fraților, mai înainte de venirea credinței, noi eram păziți sub Lege, fiind închiși pentru credința care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar, dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză, căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus. Iar, dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci urmașii lui Avraam, moștenitori după făgăduință.

Aliluia, glasul 1 (Psalm 39: 1, 3)

Stih 1: Așteptând, am așteptat pe Domnul, că El a căutat spre mine și a auzit rugăciunea mea.

Stih 2: Că a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.

EVANGHELIA

(de la Liturghia din 24 noiembrie)

Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (5: 14-19)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor.

CHINONIC (Psalm 111: 6)

Întru pomenire veșnică va fi dreptul. Aliluia.

Slujba a fost alcătuită de monahii români de la Mănăstirea Vatoped (Athos) și a fost avizată de ierarhii membri ai Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Comisiei teologice, liturgice și didactice a Sfântului Sinod.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!

Acatistele lunii Mai

Calendar ortodox
22 Mai