„Cine are darul rugăciunii nu şi-l destăinuie, fiindcă l-ar pierde”

„Toţi pustnicii adevăraţi nu au rupt legătura cu lumea, pentru că oricum mai ajungeau la ei unul, altul. Erau deschiși şi primitori de străini. Dar nu primeau pe oricine. Cunoşteau cu duhul pe omul care venea la ei.”

Părintele Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului ne va vorbi în rândurile ce urmează despre pustnicii adevărați și ce înseamnă schimnicia.

Schimnicia adevărată era când ai primit deja darul rugăciunii şi poţi să stai tot timpul în rugăciune. Indiscutabil că sunt şi astăzi oameni dedicaţi rugăciunii, dar aceasta e lucrarea cea mai tainică.

Nu poţi să ştii darul pe care îl are fiecare şi cine are darul rugăciunii nu şi-l destăinuie, fiindcă l-ar pierde. S-ar putea să mai fie și astăzi pustnici adevărați; unii chiar spun că au întâlnit. Rarăul a fost munte de sihăstrie, pădurile de pe lângă Sihăstria, Sihla, acolo spunea Părintele Cleopa că ar fi fost mulți trăitori. De exemplu, a fost Părintele Ioan, episcop din Rusia, care a pustnicit în preajma Sihlei. El ajunsese la o măsură înaltă, încât trăia doar cu Sfânta Împărtăşanie. Mergea în sfântul altar şi se împărtăşea cu ceilalţi preoți în chip nevăzut. Ceilalţi nu-l vedeau. Putea să apară, să dispară, avea darul înainte-vederii.

„Ce poate el să le spună? N-are nici o pregătire teologică”

Toţi pustnicii adevăraţi nu au rupt legătura cu lumea, pentru că oricum mai ajungea la ei unul, altul. Erau deschiși şi primitori de străini. Dar nu primeau pe oricine. Cunoşteau cu duhul pe omul care venea la ei.

În mănăstirile cu tradiţie sunt şi astăzi părinţi îmbunătăţiţi. Dar stau mai retraşi și lumea nu-i bănuieşte. Cum a fost, de pildă, stareţul Siluan la Russikon (Sfântul Siluan Athonitul). În registrul de obşte, unde se treceau însemnările personale, scria în dreptul său: „ţăran din gubernia X, patru clase, a făcut ascultare la moară”. Şi el era unul dintre cei mai sporiţi din mănăstire.

Veneau câteodată teologi sau profesori să stea de vorbă cu el şi ceilalţi, care erau arhimandriţi, cu titluri, spuneau: „Ce vine lumea să stea de vorbă cu ţărănoiul acesta? Ce poate el să le spună? N-are nici o pregătire teologică”. Dar când am citit cărţile lui, am descoperit noţiunile de adevărată teologie. Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei este o carte care pare scrisă de un copil. Acolo e numai trăirea lui. Găsești și aprofundări şi nuanţări la anumite probleme dogmatice pe care nu le poţi afla din nici o carte de dogmatică.

De la același autor

Ultimele din categorie