Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt prilejuri de rugăciune şi de învăţătură. Ne rugăm învăţând şi învăţăm rugându-ne.

Sfintele slujbe ale Bisericii noastre, de fapt, sunt ceea ce trebuie să cunoască credincioşii noştri, întrucât contactul nostru cu învăţătura mai presus de lume, cu învăţătura adusă din Cer pe Pământ – pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre citirea Scripturii că este „deschiderea Cerurilor” – se realizează prin dumnezeieştile slujbe.

Sfintele slujbe sunt modalitatea de întâlnire a credincioşilor cu învăţătura Evangheliei, cu Evanghelia chiar, pentru că în cuprinsul sfintelor slujbe se şi citeşte din Evanghelie, mai ales la Sfânta Liturghie. Sfintele slujbe au darul de a ne pune în legătură cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu Tatăl, cu Duhul Sfânt, cu Maica Domnului, cu sfinţii, ne angajează.

Deci, la sfintele slujbe învăţăm rugându-ne şi ne rugăm învăţând, iar asta înseamnă că sfintele slujbe ne dau prilejul să ne întâlnim cu învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos în prezenţa Domnului nostru Iisus Hristos.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 143)