Învierea nu transformă lumea în rai, ci înalţă umanitatea prin credinţă şi raţiune la raiul iubirii lui Dumnezeu, interiorizează raiul în suflete şi apoi îl revarsă prin iubire lumii. Sfântul este un rai personal, gânditor şi înţelegător în care înfloresc ideile lui Dumnezeu, în care curg râurile iubirii Lui, în care ca un altar, înfloreşte şi rodeşte concomitent Pomul Vieţii, adică Arhiereul interior, Hristos. Învierea este puterea omului de a se ridica împotriva morţii, de a transforma moartea în strungă a vieţii, de a-i face inofensiv boldul stricător de viaţă şi de a o supune. Moartea devine, prin Învierea lui Hristos, prag interior, judecată şi bilanţ, izbăvirea de întristare, sfârşitul morţilor de fiecare zi, începutul binecuvântat al vieţii unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Învierea este Euharistie pentru că dăruieşte lumii pe Hristos, cu Trupul lui biruitor de moarte şi de stricăciune, pentru că revarsă Sângele nemuritor al lui Dumnezeu ca doctorie împotriva morţii, ca antidot al păcatului pentru veşnicie. Învierea este Euharistie pentru că e jertfă de sine, dăruire integrală a Celui infinit, răsărit nesfârşit al vieţii nesfârşite, hrănirea din Trupul frânt, mort şi înviat al Mântuitorului. Este ieşire din pământ, înflorire a Trupului şi primăvară veşnică a fiinţei, înflorire a materiei în Duhul şi devenire euharistică a materiei prin har. Este vindecare de rănile durerii şi ale morţii, frângere de sine pentru a Te dărui întreg fiecărui om din lume, adunare întru Sine în Hristos a tuturor firimiturilor umane personale în Prescurea cea infinită, veşnică a Trupului preacurat al lui Hristos.

(Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati, Lumina răstignită – Cuvinte pentru cei ce plâng, Editura Pars pro toto, Iaşi, 2014, pp. 38-39)