Dacă stau și spun: „Dumnezeul meu, te rog, fă-l bine pe cutare bolnav”, fără să fac vreo jertfă, este ca și cum aș spune niște cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi va împlini cererea, desigur dacă ea este spre folosul duhovnicesc al aceluia. De aceea, atunci când oamenii vă cer să vă rugați pentru un oarecare bolnav, să le spuneți să se roage și ei sau, cel puțin, să se nevoiască să-și taie cusururile lor.

Unii oameni vin și-mi spun: „Fă-mă bine! Am auzit că poți să mă ajuți”. Însă vor să fie ajutați fără ca ei să se silească pe ei înșiși câtuși de puțin. Spun, de pildă, unuia: „Nu mânca dulciuri! Fă jertfa aceasta ca să te ajute Dumnezeu!”, iar acela îmi răspunde: „De ce? Oare Dumnezeu nu mă poate face bine și așa?”. Dacă nu fac nicio jertfă pentru ei înșiși, cum vor face pentru altul? Unul nu mănâncă dulciuri pentru ca Hristos să-i ajute pe toți cei ce suferă de diabet, sau nu doarme pentru ca Hristos să dea puțin somn celor care suferă de insomnii. În felul acesta se înrudește omul cu Dumnezeu. Și numai astfel Dumnezeu dăruiește harul Său.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 4. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 245-246)