Cuvioasă Maică, ce așteaptă Dumnezeu de la noi?

Cel mai mult așteaptă să avem dragoste. Să nu ne urâm unul pe altul, să nu ne clevetim, să nu ne pârâm. Să fim cu toții ca frații făcuți de-o mamă, într-un pântece crescuți; așa ar trebui să fie frații de la mănăstire. Dacă auzi pe unul că vorbește de rău, învață-l de bine, nu-l lăsa să se rătăcească.

Apoi Dumnezeu cere de la noi rugăciune și ascultare de cei mai mari, credință și încredere în El și-n puterea Sa. Ieși la ascultare, ieși la treabă ‒ tot timpul să ai rugăciunea în gură, să nu-ți lipsească din gând și din gură: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa! La tot pasul, tot așa să zici: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale, ale sfinților îngeri și ale tuturor sfinților, miluiește-mă pe mine, păcătoasa! Acestea-s cuvinte pe care trebuie să le ai în mintea ta, în gândul tău, în inima ta totdeauna.

La mănăstire, când îți dă scofie, atunci îți dă și canon de rugăciune. Până atunci, te lasă să vezi: stai în mănăstire ori ți-e urât acolo? Mie mi-a dat scofie la nouă luni după ce am venit. Nu mă gândisem să mă întorc acasă, dar nici la mănăstire nu m-am dus din ideea mea. Mi-era drag în mănăstire, dar n-am fost chemată eu, așa. Sora mea (n.r. ‒ Maica Mitrofana) a plecat din proprie inițiativă, cu doi ani mai devreme, iar eu, de câte ori o vizitam, maicile mă întrebau: „Soră, nu vii la mănăstire?”, iar eu răspundeam: „Măicuță, viu, mă primești?”. M-am dus la stareță și m-a primit. Era Maica Pelaghia Melcar, prima mea stăpână, o măicuță duhovnicească scurtuță, dar bună ca o mamă. Starețele se mai schimbă, că așa e în mănăstire. Apoi a venit Maica Leca, ea era boieroasă, deșteaptă, cucoană, dar bună. Ea m-a ajutat mult pe mine.