În contextul anului 2026, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre dreptmăritoare drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, la prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi cade-se a ne aminti nu doar de viața și lucrarea lor sfântă, ci și de mamele lor, binecredincioase și sfinte pe care Biserica le pomenește cu multă evlavie: Sfânta Emilia este pomenită odată cu fiul ei, Sfântul Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie; Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, este proslăvită pe 5 august, iar Sfânta Antuza, pe 13 noiembrie, odată cu fiul ei, Sfântul Ioan Gură de Aur. 

Sfânta Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, a trăit într-o familie creștină profund ancorată în credință. Casa ei era o adevărată „biserică mică” în care copiii învățau mai întâi rugăciunea și apoi citirea cărților. Ea nu și-a educat fiii doar prin cuvinte, ci mai ales prin modelul vieții sale. Blândețea ei, cumpătarea, dragostea față de săraci și statornicia în credință au fost primele lecții de teologie ale lui Vasile. Nu este deloc întâmplător faptul că Sfântul Vasile cel Mare, asemenea fraților săi – Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastiei și Sfântul Naucratie – precum și sora lor, Sfânta Macrina cea Tânără, s-au arătat a fi mărturisitori luminoși ai credinței celei adevărate și modele vii de filantropie creștină. În Sfântul Vasile se vede limpede chipul mamei sale: un om al adevărului și al iubirii jertfelnice față de aproapele. Spitalele și azilurile pe care le-a întemeiat, grija lui pentru bolnavi și pentru săraci sunt rodul unei inimi formate în casa Sfintei Emilia și a soțului ei, Sfântul Vasile cel Bătrân. Ea a sădit în sufletul fiului ei convingerea că nu poți vorbi despre Dumnezeu fără să te apleci asupra durerii aproapelui.

A doua binecuvântată mamă este Sfânta Nona. Sinaxarul zilei de 5 august ne pune înainte chipul luminos al unei mame binecuvântate care a odrăslit nu unul, ci trei sfinți ai Bisericii lui Hristos pomeniți cu cinste în cultul liturgic ortodox. Născută și crescută în ținuturile Capadociei din Asia Mică, Sfânta Nona și-a unit viața cu Grigorie, magistrat al cetății Nazianz. Mărturiile lăsate peste timp de fiul ei, Sfântul Grigorie de Nazianz, arată că soțul Nonei, tatăl său, nu împărtășea la început dreapta credință, fiind rătăcit într-o comunitate despărțită de dreapta învățătură a Bisericii. Însă Nona nu a răspuns acestei încercări prin ceartă sau constrângere, ci prin răbdare statornică și prin rugăciune neîncetată. Astfel, prin puterea credinței sale și prin blândețea vieții ei, a reușit să-l aducă pe bărbatul său la adevărul Ortodoxiei. Această întoarcere la Hristos a schimbat nu doar sufletul lui Grigorie, ci și întreaga sa viață. Din avocat al cetății, el a intrat în slujirea Bisericii, fiind hirotonit episcop al Nazianzului, păstorire pe care a împlinit-o vreme de 45 de ani. În umbra acestei slujiri arhierești s-a aflat, cu discreție și smerenie, Sfânta Nona. Pentru ea, adevăratul altar a fost familia, iar jertfa ei neîntreruptă a fost creșterea și formarea duhovnicească a celor trei copii. Educația lor în credință, în curăție și în frica de Dumnezeu a devenit darul ei adus Bisericii și întregii creștinătăți. Din această mamă credincioasă s-au născut trei copii, toți proslăviți în Biserică: Sfânta Gorgonia, prăznuită la 23 februarie, Sfântul Cezarie, pomenit la 9 martie, și Sfântul Grigorie Teologul, sărbătorit la 25 ianuarie, iar împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, la 30 ianuarie. Astfel, o femeie simplă, prin viață curată și rugăciune fierbinte, a dăruit Împărăției lui Dumnezeu și calendarului Bisericii trei sfinți, devenind ea însăși o icoană a mamei creștine și a jertfei tăcute care rodește veșnic.

Sfânta Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, rămâne una dintre cele mai impresionante figuri de mamă din istoria Bisericii. Văduvă de tânără, și-a dedicat întreaga viață creșterii fiului ei. Nu a ales ușurința, nu a căutat sprijin lumesc, ci și-a asumat misiunea de a forma un om al lui Dumnezeu. Ea a îmbinat cultura vremii cu educația morală, arătând că adevărata noblețe nu vine din avere, ci din curăția vieții. Ioan Gură de Aur a purtat toată viața amprenta mamei sale. Curajul cu care a mustrat păcatul, compasiunea pentru săraci, asprimea față de nedreptate și iubirea față de adevăr sunt roadele unei educații primite de la sfânta lui mamă, care l-a mai învățat să nu se teamă de lume atunci când este vorba de conștiință și să nu-și vândă sufletul pentru liniștea înșelătoare dată de  un rang sau de o demnitate lumească.

Privind la aceste trei mame, înțelegem că sfințenia nu se naște întâmplător. Ea crește în tăcerea casei, în rugăciunea mamei, în lacrimile ei, în exemplul zilnic. Emilia, Nona și Antuza nu au scris tratate teologice, dar au scris Evanghelia în sufletele copiilor pe care i-au născut și i-au crescut. Ele sunt dovada că cea mai mare predică se rostește prin viață, nu prin cuvinte. Pentru familiile creștine de astăzi, aceste mame sunt o chemare la iubire responsabilă față de copii. Ele ne arată că educația nu înseamnă doar hrană și școală ori împlinirea celor mai năstrușnice capricii, nu înseamnă doar o iubire emoțională, ci, mai ales, una duhovnicească. Copiii nu au nevoie doar de lucruri, ci de rugăciune; nu doar de libertate, ci de modele; nu doar de vorbe, ci de coerență între credință și faptă.

Într-o lume grăbită și tulburată, în care familia este adesea slăbită și supusă atâtor provocări, aceste mame sfinte ne arată că viitorul Bisericii se zidește în casele creștinilor. Acolo se nasc sfinții de mâine. Acolo se învață prima dată numele lui Hristos. Acolo se deprinde dragostea de adevăr și mila față de oameni. Legătura dintre Sfinții Trei Ierarhi și mamele lor este, de fapt, legătura dintre Biserică și familie. Fără mame sfinte, nu există părinți duhovnicești sfinți. Fără rugăciunea mamei, cuvântul preotului rămâne fără rădăcină. Sfintele Emilia, Nona și Antuza au fost primele catehete, primele formatoare de conștiință, primele candele în viața fiilor lor. De aceea, cinstind pe Sfinții Trei Ierarhi, suntem chemați să cinstim și pe mamele lor. Și, mai mult decât atât, să redescoperim demnitatea și misiunea femeii creștine în familie și în Biserică. Femeia nu este doar sprijin al casei, ci temelie duhovnicească a ei.