Începuturile Mănăstirii Muntele din Ein Karem sunt legate de crearea Misiunii Bisericeşti Ruse din Ierusalim în anul 1847 şi numirea Arhimandritului Antonie (Kapustin) ca şef al misiunii în anul 1869.

Arhimandritului Antonie – ctitorul mănăstirii

Încă din momentul numirii sale în postul de şef al Misiunii Spirituale Ruse, Arhimandritul Antonin s-a gândit să achiziţioneze o proprietate la Ein Karem. Cu sprijinul ministrului cumunicaţiilor, P.P. Melnikov, în anul 1869 la Petersburg s-a organizat un comitet pentru adunarea de mijloace, care au fost trimise apoi în Palestina. Din lista donatorilor fac parte nume importante, personalităţi ale Rusiei din perioada respectivă, întreprinzători şi a binefăcători, dar şi simpli credincioşi ruşi. Banii au fost adunaţi, iar la 16 februarie 1871 s-a întocmit actul de vânzare-cumpărare, confirmat oficial în luna octombrie 1873. Ulterior, arhimandritul Antonin a mai achiziţionat câteva terenuri, care au intrat treptat în teritoriul Mănăstirii Muntele.

Achiziţionarea de pământuri în Ein Karem nu a fost decât un prim pas în organizarea aici a unei mănăstiri ruseşti, deoarece era necesară rezolvarea seriei de probleme de natură canonică şi diplomatică.

Primele construcţii

În perioada 1880-1883 s-a constituit treptat centrul spiritual din Ein Karem. La început, s-a deschis o capelă provizorie, care a funcţionat un timp într-un cort din grădină, în timpul iernii aceasta fiind mutată în clădirea Misiunii Spirituale Ruse. Odată cu începutul activităţilor lăcaşului provizoriu, a început căutarea unui loc pentru construirea unei biserici permanente. Arhimandritul Antonin a găsit acest loc pe terasa inferioară de pe una din pantele abrupte ale muntelui care se afla pe pământurile cumpărate de el. El a realizat personal planul viitoarei biserici şi al clopotniţei. Construcţia a fost încredinţată unui grup de zidari sub conducerea de Ilias Djiries.

Ridicarea lăcaşului a durat timp de trei ani. Clopotniţa a fost aşezată separat, ceva mai sus pe panta dealului. La 14 februarie 1883, noua biserică a fost sfinţită de arhimandritul Antonin cu cinul mic, în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Kazan.

Arhimandritului Antonin voia ca toată panta colinei să fie populată de monahiile rusoaice care doreau să rămână în Ţara Sfântă până la sfârşitul vieţii lor. Mănăstirea fusese gândită în chilii, adică unul care să nu fie legat de un tipic sever de viaţă de obşte, „fără stareţă, fără trezorerie, fără formalităţi de rang şi altele asemenea”. Deja la sfârşitul anilor ’80 la Mănăstirea Muntele erau 14 asemenea case, iar la mijlocul anilor 1890 existau treizeci de case, cu peste 80 de vieţuitoare.

Arhimandritul Leonid şi noua biserică

Înfiinţarea oficială a Mănăstirii Muntele a avut loc după moartea arhimandritului Antonin (†1894), odată cu instalarea noului şef al Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Rafail (Truhin). Cu anumite amendamente, regulile mănăstirii au fost confirmate prin hotărârea Sfântului Sinod din 24 iulie 1898. Această dată se consideră data de înfiinţare a mănăstirii.

Secolul al XX-lea a început pentru mănăstire cu multe speranţe. În perioada arhimandritului Leonid (Senţov), au apărut peste 20 de căsuţe-chilii, destinate să fie locuinţe pentru surorile din mănăstire, un arhondaric pentru două sute de pelerini, clădirea trapezei, precum şi construcţii cu destinaţie gospodărească: un grajd, o presă de ulei, o hulubărie şi o prisacă. Tot atunci au fost create ateliere proprii de pictură de icoane şi de broderie cu aur. S-au păstrat până astăzi icoanele pictate de surori sau broderiile cu perle şi mărgele.

Arhimandritul Leonid a susţinut energic construcţia unui lăcaş mai încăpător la Mănăstirea Muntele, şi a făcut mai multe eforturi în acest sens. Noul lăcaş din Mănăstirea Muntele a fost început în anul 1910, în numele Sfintei Treimi. Însă viitorul aşteptat în primii ani din secolul al XX-lea nu s-a adeverit.

Încercări şi biruinţe

Mănăstirea Muntele, asemenea întregii Palestine ortodoxe şi Bisericii Ortodoxe Ruse, urma să treacă prin grele încercări. Activitatea de construcţie susţinută şi scăderea numărului de vieţuitoare din Mănăstire au dus mănăstirea la o criză financiară gravă. Însă acesta nu a fost decât începutul.

În anul 1914, toate instituţiile ruseşti din Ţara Sfântă au fost închise, iar cei care slujeau acolo au fost fie evacuaţi, fie internaţi, încăperile fiind ocupate de trupele turceşti. Monahiile de la Mănăstirea Muntele, cu excepţia celor bătrâne şi neputincioase, au plecat în Alexandria, unde au rămas până la sfârşitul războiului. La scurt timp după aceasta, fostele domenii canonice ale Sfântului Sinod al Imperiului Rus din Palestina au ajuns în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate. Mănăstirea a revenit sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei în anul 1948, însă nu a existat posibilitatea de a încheia construcţia noii biserici.

Abia pe 28 octombrie 2007, la peste 97 de ani de la aşezarea pietrei de temelie, catedrala din Mănăstirea Muntele a fost sfinţită.