Mănăstirea Tazlău – Neamţ

Arhimandritul Gherman Ionescu ‒ cât de grele sunt responsabilitatea și mântuirea preoților

În anul 1881, arhimandritul Gherman se duce ca duhovnic la Mănăstirea Agapia. În testamentul său, printre altele, dă ucenicilor săi aceste frumoase cuvinte de învăţătură: „Să ne ferească de lenevie şi nebăgare de seamă înfricoşatele cuvinte ale dumnezeiescului Gură de Aur, că zice la datoriile preoţilor: «Mi se pare că din cei hirotoniţi puţini se vor mântui».”

Ușa de lemn a Mănăstirii Tazlău, la 400 de ani: o capodoperă în arta lemnului

Podoaba bisericii Mănăstirii Tazlău și una dintre capodoperele țării noastre în arta lemnului, ușa ce a fost așezată între pridvor și pronaos în anul 1596 de către Ieremia Movilă se află astăzi expusă la Muzeul de Istorie din Piatra-Neamț.

Sfântul Chiriac de la Tazlău, mare dascăl al liniştii

Cinstitele sale moaşte s-au aşezat de ucenici într-o peşteră pe Măgura Tazlăului şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele. Pe acest cuvios l-a cunoscut încă din viaţă şi smeritul Mitropolit Dosoftei şi i-a sărutat moaştele, precum însuşi mărturiseşte: „Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani şi pe Chiriac de la Tazlău”.

Cuvioşii purtători de Hristos Silvestru, Iov şi Agaton – peste 30 de ani de neîncetată rugăciune

În acest munte şi-au făcut chilii din piatră şi lemn şi s-au nevoit mai mult de 30 de ani, răbdând grele ispite de la diavoli. Căci şi frigul îi supăra, şi foamea îi chinuia, şi duhurile rele prin gânduri şi năluciri îi luptau. Însă bunii ostaşi ai lui Hristos le răbdau pe toate cu bărbăţie, în nădejdea vieţii de veci, fiind înarmaţi cu sabia neîncetatei rugăciuni.

Inima Sfântului Ștefan cel Mare bate încă la Tazlău

Dacă furtunile și nici altceva n-au clintit ctitoria lui Ștefan de la Tazlău, aceasta este dovada deosebitei priceperi a meșterilor pietrari de care dispunea Moldova la vremea secolului al XV-lea. Biserica stă dreaptă, precum ctitorul ei a stat drept în mijlocul tuturor furtunilor ivite în viața sa.

Dragostea Sfântului Ștefan cel Mare față de Mănăstirea Tazlău

În documente, Voievodul Ștefan numește în mod repetat Mănăstirea de la Tazlău „a noastră”, fapt ce reprezintă o întărire a autorității și o recunoaștere a acestei mănăstiri față de vecinii proprietăților mănăstirești, cât și față de alte mănăstiri, dar și confirmarea faptului că biserica, cu posesiunile ei, aparține Mușatinilor, ctitorie a bunicului său, Alexandru.

Istoria clopotnițelor de la Mănăstirea Tazlău

În colțul de nord-vest al incintei Mănăstirii Tazlău se înalță un turn de piatră, iar la partea superioară, construcția este din bârne. Partea de lemn a turnului aparține secolului al XVIII-lea. În opinia arhitecților care l-au cercetat, turnul acesta a fost clopotnița Mănăstirii Tazlău încă de la ridicarea ei, fiind de o vârstă cu biserica.

Pe urmele Sfântului Chiriac de la Tazlău

Sfântul Chiriac știa despre problema ce amenința în acea vreme pe credincioșii din Ardeal: uniația. Și fiindcă pe atunci cărțile circulau foarte greu, el, care era și sihastru, și copist, transcria cărți religioase și le trimitea celor din Ardeal, prin intermediul ciobanilor care treceau prin aceste ținuturi cu transhumanța. Ei aduceau știri Sfântului Chiriac și duceau și cărțile care se copiau aici, la Tazlău. Se spune că pe mulți i-ar fi întors astfel la dreapta credință.

Sfântul Ștefan cel Mare și începutul istoriei Mănăstirii Tazlău

Sfântul Ștefan a intrat puternic în istoria universală, iar noi îl întâlnim în ctitoriile sale care au înfrânt secolele, au biruit cutremurele, au rezistat atacurilor dușmane și au păstrat în ele legea străbună.

De la tânărul rapper, la călugărul tuturor ascultărilor ‒ Părintele Pavel de la Mănăstirea Tazlău

Atunci când era liceean, Petru ‒ așa cum îl chema înainte de călugărie ‒ Îi cerea lui Dumnezeu un singur lucru: „Doamne, dă-mi să simt bucuria călugărului”. Asta era dorința lui cea mai mare. Și Dumnezeu i-a răspuns, copleşindu-l cu dragostea Sa. Era într-o duminică, la sfânta slujbă, în biserică, lângă strana celor ce cântau. Și a simţit acea bucurie a călugărului inundându-i întreaga ființă. Îmbrăcat ca un rapper, în pantaloni largi și o geacă strălucitoare, lacrimile îi şiroiau pe obraji, fără să şi le poată stăpâni. Și, ca la un semn, în acel moment, oamenii din jur începuseră să-l încarce cu daruri. Povestea de viață a Părintelui Pavel arată cât de frumos ne iubește Dumnezeu.

Pagini