Cuvioşii Silvestru, Iov şi Agaton, de la Sihăstria Mănăstirii Tazlău (secolul al XVII-lea)

Pustnicii Silvestru, Iov şi Agaton erau ucenici ai Sfântului Chiriac de la Tazlău. Ei s-au nevoit mai întâi în lavră, smerindu-se tuturor şi deprinzând frica de Dumnezeu şi darul rugăciunii. Apoi, rănindu-şi inimile cu dragostea lui Hristos, s-au retras la pustie în adâncul muntelui, la locul numit până astăzi „Măgura Tazlăului”. Aici au trăit sihaştri numeroşi încă din secolul al XIV-lea, fiind un loc foarte prielnic vieţii pustniceşti. Urme de chilii se întâlnesc până azi în partea locului.

În acest munte, Cuvioşii Silvestru, Iov şi Agaton şi-au făcut chilii din piatră şi lemn şi s-au nevoit mai mult de 30 de ani, răbdând grele ispite de la diavoli. Căci şi frigul îi supăra, şi foamea îi chinuia, şi duhurile rele prin gânduri şi năluciri îi luptau. Însă bunii ostaşi ai lui Hristos le răbdau pe toate cu bărbăţie, în nădejdea vieţii de veci, fiind înarmaţi cu sabia neîncetatei rugăciuni. Iar când slăbeau în lupta cea duhovnicească, chemau ajutorul Sfântului Chiriac, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Chiriac, miluieşte-ne pe noi!”. Apoi îndată îi cerceta bucuria Duhului Sfânt.

Aceşti cuvioşi, ca şi ceilalţi sihaştri din Munţii Tazlăului, coborau noaptea la Utrenie în mănăstire cu făclii în mână, apoi iar se urcau la chiliile lor. La bătrâneţe s-au învrednicit de darul izgonirii duhurilor necurate şi mulţi îi cercetau şi doreau măcar să se atingă de hainele lor.

Deci, bine nevoindu-se şi ajungând purtători de Hristos, Cuvioşii Silvestru, Iov şi Agaton s-au strămutat la cele veşnice şi s-au numărat în ceata cuvioşilor părinţi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 218-219)