Pericolul cel mai mare care îl paşte pe un călugăr este nestatornicia. Pentru că satana este în stare să angajeze toată lumea pământului ca să nu te duci la mănăstire. Iar dacă te-ai dus, face tot posibilul să te scoată. Deci, este prima mare greșeală. Căci, dacă te scoate din mânăstire, tu încetezi a mai fi. Și atunci, e inutil să mai vorbești de smerenie. Deci, primul lucru este să fii statornic, și statornic fără cârtire.

N-ai putut să faci multe, dar nu cârti. Pentru că un monah e așa de iubit de Dumnezeu, încât, s-a spus într-un loc: „Cine se leagă de voi de lumina ochilor Mei se leagă!”. Este foarte mare chemarea aceasta! Fiind vorba de intrarea în Cer, vă dați seama cât de bucuros este Dumnezeu. Suntem la un pas de a da dreptate cuvântului unui Sfânt Părinte, că „într-o zi putem ajunge la măsură dumnezeiască!”. Așa că este foarte mare lucru. Deci e bine să avem o poziție de smerenie cu orice chip, fără cârtire în ascultări și fără de vorbire de rău.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc, volumul II, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, p. 23)