Monahul Mina Diaconescu, de la Mănăstirea Turnu (1856-1936)

Acest cuvios călugăr era din comuna Berislăveşti (Vâlcea). În tinereţe a fost căsătorit şi a avut copii. Apoi, rânduindu-i la casele lor, s-a călugărit în Mănăstirea Turnu. Aici, fiind luminat de Dumnezeu, a deprins bine tipicul şi cântarea bisericească, ajungând cântăreţ vestit în Mănăstirea Turnu.

Timp de 25 de ani, părintele Mina a împodobit Biserica Domnului şi sfintele slujbe cu cântările şi cu dragostea sa. Căci era nelipsit ziua şi noaptea de la strană şi împlinea cu sfinţenie datoriile călugăreşti. În timpul liber făcea ascultare la moara mănăstirii în tăcere şi rugăciune. Obişnuia încă părintele Mina să dea de mâncare la păsările cerului. Zilnic scotea pe cerdacul chiliei resturi de pâine şi boabe de la moară şi se adunau în jurul lui tot felul de păsări din pădure. Unele mâncau chiar din mâinile lui. Părintele Mina era foarte iubit de oameni şi de păsări pentru bunătatea lui.

În anul 1936, la praznicul Floriilor, a intrat bătrânul în trapeză şi, îngenunchind în faţa stareţului, a zis cu lacrimi: 

– Părinţilor, iertaţi-mă de tot ce v-am greşit că eu de acum mă duc. Mă cheamă Dumnezeu! 

– Ba nu, părinte Mina, ai să mai trăieşti să cânţi axionul Sfintei Învieri! 

– Nu, părinte stareţ, mă cheamă Dumnezeu. Nu mai pot rămâne! Iertaţi-mă pe mine, păcătosul, şi nu mă uitaţi la Sfânta Liturghie.

Deci, plecând la chilie, după o zi, părintele Mina a adormit în pace cu rugăciunea pe buze. Apoi, timp de câteva săptămâni, păsările din pădure se adunau pe cerdacul chiliei şi ciripeau cu tristeţe. De aici zburau în stol la mormântul bătrânului şi iarăşi ciripeau. Apoi se odihneau pe braţele crucii şi se întorceau în pădure.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 531 - 532)