Cateheza 10

Că mucenicii nu sunt numai cei prin sânge, ci și cei ce petrec viață dumnezeiască

Frați și părinți, praznic al praznicelor este Sfânta Cincizecime pe care am fost învredniciți să o prăznuim. Dar sărbătoare este și ziua tuturor sfinților de care deja ne-am apropiat. Dar fiindcă este propriu sărbătorii ca în ziua aceea să ne agonisim ceva dintre bunătăți printr-o mai bună cugetare, gândiți-vă, dacă vreți, câți și ce fel de sfinți sunt pomeniți acum. Și cine ar putea număra stelele cerului sau nisipul împrăștiat pe țărmul mării? Atât de mulți sunt mucenicii cei din toată lumea, cei ce prin credință s-au luptat cu puterea potrivnică, s-au dezbrăcat pentru luptă împotriva taberelor tiranice, s-au avântat în foc, în sabie, la fiare, în toate greutățile, socotind caznele ca desfătări, sângiurile ca bucurie. Și cu această credință au călcat peste cărbuni de foc, au stins văpăi aprinse, au lucrat cele mai presus de fire în fire, uimind pe tirani, pe regi. Mărturisind ce? Că Hristos Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și că întru El este viață veșnică, precum este scris.

Dar oare sunt mucenici numai cei ce au mărturisit prin sânge? Nicidecum, ci și cei ce au petrecut viață dumnezeiască. Căci zice Apostolul: au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți, ei de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului. Și puțin mai jos: De aceea și noi, având în jurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, Începătorul și Plinitorul credinței. Ai văzut că dintr-odată a numit mucenici pe toți iubitorii cuvioșiei și pe cei ce duc viață necăjită prin răbdare? Prin urmare, o, fraților, și noi am fost socotiți în mucenicia aceasta. Căci noi, prin a iubi și a răbda necazul vieții purtătoare de cruce, prin a ne păzi noi făgăduința feciorelnică și netăgăduirea supunerii atletice, mărturisim că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Mărturisim că este judecată și răsplătire. Mărturisim că vom da socoteală la înfricoșătorul scaun de judecată al lui Hristos pentru cele trăite de noi, când vom sta împotriva diavolului care este vrăjmașul lui Hristos, care ne pedepsește și ne biciuiește prin asalturile gândurilor succesive și pierzătoarelor plăceri, ca să ne facă pe noi să tăgăduim că este Dumnezeu. Și cei stricați întru îndeletnicirile lor[1] vor veni și vor urma celui potrivnic, spunând prin înseși faptele lor că nu este Dumnezeu, potrivit cu ceea ce s-a spus de Sfântul David: zis-a cel nebun întru inima sa: nu este Dumnezeu. Căci dacă diavolul nu ar provoca uitarea de Dumnezeu în sufletele oamenilor, ca pe un fel de tăgăduire a Lui, nu ar convinge mintea să se avânte spre dorirea trupului, spre excesul păcatului, spre îmbătarea de vin, spre dezmăț, spre mâncări, spre băuturi, spre lăcomii, spre idololatrii, spre orice altceva dintre nelegiuiri. Și de aici luând sufletul, îl duce să meargă în urma lui, smulgându-l de la Dumnezeu, agonisindu-i lui focul cel nestins al veșnicei osânde. Ce jalnică înșelare și ce jalnic rezultat al înșelării, mai cumplit încă!

Dar noi, o, fraților, ca martori ai lui Hristos, încă să mărturisim buna mărturisire, bucurându-ne împreună cu toți sfinții că am fost învredniciți să mărturisim pentru Hristos, neplecându-ne genunchiul lui baal, adică poftei trupului, celorlalte plăceri ale vieții, să nu ne încredem celui ce ne strecoară pretexte de tăgăduire a ascultării, ci în fiecare zi să luptăm ca într-o arenă. Loviți, dar nu abătuți, îmbărbătați, iar nu înfricoșați. Apoi, știți care este câștigul mărturisirii, cei care se fac mărturisitori ai cuiva în viață devin părtași bucuriei lui și se împărtășesc de lucrurile pentru care au mărturisit. Trebuie să conchidem de aici că și mărturisitorii lui Hristos, ca unii care au mărturisit pentru El în toate, răbdând chinuri nesuferite pentru adevărata mărturie, se vor arăta moștenitori împreună cu El în veacul cel viitor. Căci zice Apostolul: Iar când Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta, atunci și voi, împreună cu El, vă veți arăta întru slavă. Împreună cu care și noi, încă săvârșindu-ne martiriul nostru – căci este o lungă mucenicie și pentru toată viața –, să fim învredniciți să ne bucurăm de răsplătirile veșnice, să ne veselim împreună cu Hristos în veci, Căruia I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin