În fața noastră se înalță, spre nord-vest, un deal ale cărui pante domoale se opresc pe malul mării. Sfinții evangheliști îl numesc Muntele Fericirilor. Urcăm încet pe creștetul lui. Sus, pe platou, se înalță o biserică albă. Este o mică mănăstire catolică. De aici, de sus, se vede uimitor de frumos lacul Galileii, cu toate împrejurimile. Îngenunchem cu ochii spre cer și citim Predica de pe Munte (Matei 5, 1-7, 29). Apoi cântăm cu lacrimi de bucurie Tatăl nostru și cele nouă Fericiri pe care le redăm, așa cum le-a vorbit Hristos:

Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este împărăția cerurilor;

Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia;

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul;

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura;

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui;

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu;

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema;

Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este împărăția cerurilor;

Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea;

Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 3-13).

Pentru aceste nouă Fericiri, Muntele Fericirilor este mai înalt decât Muntele Sinai! Acolo a grăit Tatăl din văpaie de foc. Aici a vorbit Fiul gură către gură. Acolo Moise a luat cele zece porunci scrise pe lespezi de piatră; iar aici Hristos a scris Fericirile în inimile Apostolilor. Moise cu Tablele Legii abia stăpânea poporul lui Israel. Iar Apostolii, cu cele nouă Fericiri, au cucerit lumea, au întemeiat Biserica, au umplut cerul de mucenici și pământul de sfinți, au împăcat inimile și au unit pe oameni! Fericiți sunt cei ce gustă din cele nouă Fericiri, că a lor este împărăția cerurilor!

Pe acest munte a rostit Mântuitorul cele nouă Fericiri. Aici ne-a învățat să ne rugăm, să postim, să facem milostenie. Aici ne-a învățat Hristos nemuritoarea rugăciune Tatăl nostru! Aici ne-a explicat cât sunt de mari păcatele făcute cu limba, cu ochiul și cu gândul. Aici ne-a învățat fericirea sfintei smerenii, valoarea lacrimilor de pocăință, tăria blândeții creștine, râvna și setea faptelor bune, importanța nemuritoarei milostenii, necesitatea hotărâtoare a inimii curate, răsplata făcătorilor de pace și folosul celor ce rabdă prigoniri pentru dragostea de Hristos. Căci cele nouă fericiri formează scara desăvârșirii creștine sau „Tablele Noului Testament”.

Doamne, Dumnezeul nostru, învață-ne să ne rugăm, să rostim cum trebuie Tatăl nostru, cea mai mare rugăciune a creștinilor; să iertăm pe toți oamenii, să ne smerim, să fim blânzi, să plângem pentru păcatele noastre, să purtăm în noi râvna pocăinței. Învață-ne să iubim și să miluim pe oameni, să împăcăm pe cei învrăjbiți, să răbdăm pe pământ orice necaz pentru numele Tău!

Coborâm pe munte, cu gândul la Mântuitorul, Care umbla pe aici cu ucenicii Săi, înconjurat de mii de galileeni. Pământ binecuvântat, sfințit de pașii lui Hristos!

La poalele Muntelui Fericirilor, chiar pe malul Mării Galileii, se află locul unde Mântuitorul a făcut minunea înmulțirii pâinilor. În prezent aici se află o mică biserică locuită de câțiva călugări benedictini. Intrăm înăuntru. O curte mică, câțiva pomi mediteraneeni, câteva ruine și în mijloc biserica, construită în anul 1935, pe ruinele unei vechi biserici ortodoxe din veacul al IV-lea. În anul 1935 s-au descoperit aici mari porțiuni de mozaic bizantin de o rară frumusețe, care reprezintă motive ornamentale din fauna și flora Lacului Tiberiada. Pești, flori și arbori. În vechiul altar s-a descoperit un celebru mozaic, ce reprezintă înmulțirea pâinilor – un coș cu cinci pâini și doi pești. Aceasta este dovada că aici a hrănit Domnul peste cinci mii de bărbați, afară de femei și copii, cu cinci pâini și doi pești. Mozaicul se păstrează impecabil. Ne închinăm Mântuitorului și citim textul Sfintei Evanghelii de la Matei 14, 14-22. Apoi ieșim din biserică și stăm pe o piatră la malul mării.

Privim marea senină și limpede ca cerul. Privim peștii argintii de toate mărimile, care mișună în apa caldă; privim pământul dimprejur, unde au stat pe iarbă cei cinci mii de galileeni, afară de femei și copii și au mâncat pâine și pește din mâinile apostolilor. Dați-le voi să mănânce! a poruncit Hristos ucenicilor Săi (Matei 14, 16). O, părinților, auziți ce ne poruncește Hristos: Să hrănim și să adăpăm noi poporul lui Dumnezeu. Vai nouă de nu-l vom hrăni și adăpa la vreme cu învățături din Sfintele Scripturi și cu dumnezeieștile Taine! Vai nouă de ne vom lenevi, de vom tăcea și vom sminti pe credincioși!

Dumnezeul vieții și al morții, al cerului și al pământului, al luminii și al întunericului, Care hrănești toată lumea „din rodul grâului, al vinului și al untului de lemn”, ai milă de fiecare om, de toată lumea, de întreaga creatură! Binecuvântează pământul cu ploaie și soare, cu pâine destulă și pace, cu oameni buni și iubitori de Dumnezeu! Înmulțește apa și vinul, înmulțește untdelemnul și nădejdea mântuirii! Înmulțește credința și pacea între oameni! Și hrănește, Mântuitorule, toată lumea cu pâine și cu bucurie. Suntem răi și nevrednici. Dar Te rugăm, Mântuitorule, iartă-ne pe noi, pe toți și ne hrănește și ne adapă și ne miluiește și ne mântuiește după mare mila Ta!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 335-338)