Buna vestire este bucuria cerului şi a pământului. Buna-Vestire este, înainte de toate, bucurie. Căci primul cuvânt pe care Arhanghelul Gavriil l-a grăit către Fecioara Maria, când a venit să-i aducă cea mai mare veste din istoria omenirii, a fost „Bucură-te!”. Şi într-adevăr, după primele momente de tulburare, datorate atât de neaşteptatei veşti, înţelegând că vestitorul era venit cu putere de la Dumnezeu (căci numele „Gavriil” se tâlcuieşte „puterea mea este Dumnezeu”), fiinţa Fecioarei Maria a fost inundată de o bucurie de negrăit, datorită revărsării şi umbririi harului, mai ales în clipa în care Arhanghelul i-a zis: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har!”.

Iar după ce Fecioara a rostit cuvântul răspuns „Fie!”, ca semn de acceptare a planului Dumnezeiesc, ea a devenit izvor de bucurie mântuitoare pentru întreg pământul, însetat de îndelungata aşteptare a lui Mesia.

S-a bucurat pământul, dar şi cerul, căci fără încuviinţarea ei, potrivit libertăţii de opţiune, planul dumnezeiesc s-ar fi amânat. Astăzi, la prăznuirea Bunei Vestiri, suntem chemaţi şi noi să ne bucurăm, ca în fiecare an, cu nădejde sfântă.

Să nu vedem în Buna Vestire doar un fapt istoric anume, un eveniment consemnat în analele lumii greco-romane de acum 2000 de ani, deşi faptul în sine, ca moment istoric, este de cea mai mare importanţă pentru omenire. Căci la cunoscutul adagiu „nimic nou sub soare”, Sfântul Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), avea să replice: „Singurul eveniment nou sub soare este întruparea Fiului lui Dumnezeu!”.

La vremea când a avut loc momentul Bunei Vestiri, lumea greco-romană se găsea în suspinul multor păcate: politeism complicat, întreţinut printr-un cult formal, adesea plin de imoralităţi, sclavia în formele ei cele mai inumane, crime săvârşite în amiaza mare, în circuri şi hipodromuri, sub privirile însetate de sânge ale unor spectatori dezumanizaţi etc.

Buna Vestire, Întruparea şi Evanghelia au adus mesajul păcii, al iubirii şi al nădejdii, care avea să convertească şi inimile celor mai înverşunaţi păgâni. Aşadar, evenimentul istoric, în sine, este de importanţă unică.

Dar să nu rămânem doar la comemorare istorică. Trebuie să-l raportăm la prezent, să vedem în el un izvor de bucurie actuală. Căci cuvântul „Bucură-te!”, rostit atunci de Arhanghelul

Gavriil străbate veacurile şi se adresează fiecăruia dintre noi. Să luăm aminte că acum omenirea nu se mai găseşte, desigur, în apele tulburi ale păcatelor lumii greco-romane din vremea aceea, ci în altele, mult mai rafinate şi mai primejdioase: în apele falsificării adevărului istoric, al trădărilor şi al maşinaţiunilor oculte ale salariaţilor diavolului. Dar, în ciuda acestora şi al confuziilor fără precedent, al suferinţelor de tot felul şi deci, a unei legitime îngrijorări, suntem chemaţi să ne bucurăm.

Este chemarea spre o şansă, comună întregii omeniri, dar şi personală. Va întreba cineva: „Cum te poţi bucura când în jurul tău vezi atâta suferinţă?”. Putem, totuşi, a ne bucura, evident cu măsură, bine ştiind că suferinţa este temporară, subscrisă lumii imanente, iar bucuria este veşnică, bineînţeles pentru cel care nu se învoieşte a rămâne subjugat răutăţii. „Cheia” ieşirii din mrejele ei ne-o arată tot Maica Domnului, prin cuvântul rostit la Nunta din Cana: „Să faceţi ceea ce vă va spune El!”. Adică să-L ascultaţi pe El, pe Iisus, să-I ascultaţi poruncile. Iar poruncile Domnului se rezumă, ca un testament, în câteva cuvinte: „Să vă iubiţi unul pe altul!”.

Cine respectă acest testament are dreptul să se bucure. Nu ignorând, desigur, suferinţele din jur, ci, dimpotrivă, fiind tot mai receptiv la aceste suferinţe. Căci şansa de mântuire aparţine, deopotrivă, omenirii întregi, dar şi fiecărui suflet în parte.

În acest mod perspectiva mântuirii revarsă bucurie sfântă în sufletele tuturor celor care urmează sfatului Maicii Preacurate, în esenţă poruncii Fiului ei.

La această bucurie este chemat, totodată, întreg neamul nostru românesc, încă neieşit total de sub întunericul răutăţii la care cei ce nu ne iubesc ne-au înrobit, dar cu nădejdea că Dumnezeul cel a toate iubitor nu ne-a părăsit.

Aşadar, chiar dacă ni se pare uneori că suferinţa, răutatea, minciuna şi altele asemenea, sunt copleşitoare, iar pe unii îi poate mira posibilitatea ieşirii din impas, nimeni să nu renunţe la chemarea spre bucurie a Arhanghelului. Căci în acelaşi moment al Bunei Vestiri, atunci când Fecioara s-a mirat întrebând „Cum va fi aceasta?”, Arhanghelul i-a răspuns, ei, dar prin ea nouă, tuturor: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu!”. Amin.