Părintele Justin Pârvu – Cuvinte de înviere sufletească

Cuvinte duhovnicești

Părintele Justin Pârvu – Cuvinte de înviere sufletească

    • lumânări aprinse
      Părintele Justin Pârvu – Cuvinte de înviere sufletească / Foto: Oana Nechifor

      Părintele Justin Pârvu – Cuvinte de înviere sufletească / Foto: Oana Nechifor

Până la cei 94 de ani cât a trăit, Părintele Justin întâmpina slujba Învierii Domnului cu o bucurie arzătoare și emoție, ca și cum ar fi fost primul Paști prăznuit. L-am întrebat, așadar, cum reușește să își mențină neștirbit acest foc arzător al inimii sale, pentru că, de multe ori, noi rămânem nesimțitori în fața marilor taine dumnezeiești. Părintele mi-a răspuns, chiar dacă de cele mai multe ori o făcea prin pilda vieții sale.

– Ca să simți Învierea lui Hristos în sufletul tău, trebuie ca mai înainte să fi și pătimit împreună cu El. Să te lași și tu puțin răstignit, fără să îți aperi așa-zisele drepturi. Să renunți la dreptatea ta și să îmbrățișezi crucea, adică umilința. Lasă-te umilit și Domnul te va milui! Lasă-te batjocorit și Domnul Se va slăvi în inima ta! Nu fi nepăsător la suferința celor din jurul tău! De multe ori ne închidem ușa la rugăciune, crezând că Domnul e mai aproape și ne încredem în rugăciunea noastră. Dar dacă am trecut nepăsători pe lângă suferința unuia din frați, Domnul nu va intra pe ușa inimii tale. Să ardă inima ta pentru grija fratelui! Odihnește pe frați și vei vedea că inima ta se va încălzi. Sacrifică ceva din tine acolo, câtuși de puțin și apoi, ți se va deschide pofta să suferi și mai mult, să sacrifici și mai mult pentru cei din jurul tău.

Când ne pregătim pentru această mare sărbătoare a Învierii Domnului, nu trebuie să pierdem tot timpul cu pregătirile gospodărești, cu cele ale mâncării și băuturii. Este nevoie și pe acestea să le pregătim, dar să nu uităm să ne pregătim mai ales sufletul, prin participarea la slujbele Bisericii și meditarea la cuvintele Evangheliei Mântuitorului. Orice creștin ar trebui să citească în Postul Paștelui toată Evanghelia. Cuvintele Evangheliei ne aprind inima de dor față de Dumnezeu. Să citim mai des din Sfânta Evanghelie! Iar când stăm în biserică, să nu stăm cu mintea pe dealuri, hoinărind încolo și încoace, că degeaba stăm. Mai bine mergem să facem ceva util, decât să participi cu inima rece și cu mintea leneșă la rugăciune. Nu așa! Când ne aflăm în biserică să fim atenți la cuvintele rugăciunii, la citirile din biserică, la deniile acestea frumoase cu care Sfinții au împodobit Biserica, spre a ne încălzi nouă inima și mintea spre cele sfinte. Să te rogi să-ți dea Domnul străpungerea inimii prin care să pătrunzi sensul slujbelor și rugăciunilor! Iar când ele vor intra în inima ta, atunci totul va fi ca un rai pentru tine. Dar până atunci, trebuie să te ostenești puțin, să ceri cu insistență la Dumnezeu acest har. «Doamne, uite, tu vezi inima mea ticăloasă și împietrită, că nu reușesc să mă apropii de Tine, din pricina zgurii păcatelor mele. Dar, vezi neputința mea și dorința mea către Tine și vino să stai împreună cu mine, încălzind inima mea de dragostea Ta.»

Și dacă suntem prea obosiți de griji și de treburile din gospodărie, mai putem avea această dispoziție?

Măi, să știi, că cel care muncește cu jertfă, acela știe și să se roage. Cel care face lucrul său cu lenevie și căutând să scape cât mai repede de treabă, acela nici nu știe ce înseamnă bucuria adevărată a unei rugăciuni. Cine se protejează pe sine, acela nu va gusta această Înviere a Domnului în inima sa. Dispoziția spre pocăință și rugăciune ne-o dă renunțarea la noi înșine și grija față de aproapele de lângă noi. Uite, eu primesc de dimineața până seara târziu, oameni și nu obosesc, pentru că îi iubesc. Și simt că aceasta este datoria mea în fața lui Dumnezeu. Și cum să nu ne facem datoria? Întotdeauna să ne silim să fim primii la împlinirea datoriilor noastre față de Dumnezeu, pentru că noi nu facem nimic în plus, nimic deosebit, decât ceea ce eram datori să facem. Să nu ne credem noi mai speciali, că nu suntem!

Bine, dar sfinția voastră aveți mai multă putere duhovnicească decât noi, pentru că ați trecut prin prigoana temniței. Noi nu avem experiență.

Dar ai încercat măcar? Ia încercați să vă sfințiți! Nu e mare filosofie. E accesibilă tuturor. Să te ostenești oleacă mai mult, să iei tu, neputința fratelui asupra ta. Să renunți la odihna ta trupească pentru a bucura pe cel necăjit de lângă tine! Să te rogi pentru durerile oamenilor și să strigi la Dumnezeu pentru neputința ta. Să nu te înverșunezi împotriva celui care ți se pare ție că te nedreptățește. Păi, dacă făceam și noi așa în închisoare, nu mai ieșeam de acolo cu fruntea sus. Au rezistat doar cei ce au luat asupra lor păcatele întregului neam. Și doar prin această smerenie și umilință adâncă, am reușit să trecem într-un alt plan, planul duhovnicesc. De aici încolo e ușor, pentru că Dumnezeu suferă împreună cu tine. Dar vrea să te vadă și pe tine că jertfești ceva, cât de puțin din tine.

(a consemnat monahia Fotini)