Dar a fost odată dorința acestui mare părinte să plece la Ierusalim pentru rugăciune și închinare.  Și dorința s-a pus în lucrare. Pornind corabia, un demon rău încearcă să scufunde în mare pe sfântul și corabia cu tot poporul. Pentru aceea, tăind pânzele și cârmele și aducând asupră-le furtună nu întâmplătoare, cât pe ce să naufragieze corabia. Iar sfântul nefiindu-i necunoscute înrâurirea și pizma lui satana îl doboară pe el cu rugăciunea și prin chemarea numelui lui Hristos și făcându-se liniște adâncă, au plutit mai departe bucurându-se.

Dar nici așa nu a răbdat să se liniștească exarhul răutății. Căci un marinar urcându-se pe catargul corabiei pentru o treabă l-a prăbușit pe el de sus jos în mijlocul corabiei și a rămas mort. Dar și pe acesta sfântul înviindu-l iarăși prin rugăciune, a căzut vrăjmașul din drăcoveniile lui.

Iar sfântul, ajungând în Palestina pe mulți i-a vindecat de felurite boli cu rugăciunea și prin chemarea preasfântului nume al lui Hristos și mare era între oameni și înfricoșător demonilor numele lui Nicolae.

Apoi ajungând și la Sfântul Mormânt al lui Hristos, închinându-se și rugându-se, ajunge seara târziu și la Sfânta Golgotă dorind închinarea la Cinstita Cruce. Dar fiindcă se închiseseră porțile din pricina nopții, i s-au deschis lui singure prin rugăciune. Și închinându-se și acolo și bucurându-se a ieșit de acolo. Dar cutreierând în tot locul cel sfânt până la Iordan timp de opt zile întregi și întâlnindu-se și vorbind cu sfinții părinți, un înger al Domnului apărându-i îl îndeamnă să se întoarcă degrabă în patria lui. Aceasta s-a întâmplat ca să țină cârma Bisericii lui Dumnezeu și să fie arătat păstor al sfintei turme a lui Hristos.

Atunci plecând din Ierusalim, cum i s-a și poruncit și iarăși vrăjmașul a încercat să-l întristeze pe sfântul și împietrind pe corăbieri ca nu în Mirele Lichiei, ci în altă țară să-l exileze pe dreptul, dar nemitarnica dreptate nerăbdând aceasta schimbă plutirea cea ușoară în plutire grea și vântul lin în „suflare de vifor”[1]. Pentru aceea deznădăjduind și de viața lor din pricina înălțimii valurilor, se osândeau pe ei înșiși, condamnând păcatul lor stăruiau jalnic pe lângă sfântul și se tăvăleau la sfintele lui picioare. „Dă-ne iertare, robule al lui Dumnezeu, ca să nu pierim cumplit. Și tu însuți ancorează corabia acolo unde voiești. Ce a făcut așadar sufletul acela compătimitor și drept? Nu s-a scuturat de rugăciunea lor, nu a ținut minte răul, ci îi învrednicește de iertare pe rugători și schimbă corabia spre liniște adâncă prin chemarea lui Hristos și îndreaptă corabia spre portul Andriaki din care și coborând, vine în mănăstirea lui, în Sfântul Sion, bucurându-se. Și venirea lui plină de minuni i-a umplut pe mulți de multă bucurie.

Apoi s-a văduvit mitropolia Mirelor și cel vrednic de tron era cerut, apoi se face adunare de episcopi și clerul cel mai ales. Apoi fiindcă nimeni nu îl cunoștea pe cel vrednic de tron, s-a hotărât cu privire la el rugăciune comună și iarăși i se descoperă unuia dintre clericii evlavioși că: „Cel care, zice, dis-de- dimineață va veni primul la Sfânta Biserică, pe nume Nicolae, acesta este vrednic de tron. Iar clericul dis-de-dimineață aștepta la ușile bisericii ca nu cumva să i se ascundă vânatul amestecându-se în mulțime. Dar dumnezeiescul Nicolae, mișcat fiind de Duhul Sfânt, foarte de dimineață vine la biserică. Iar clericul acela luându-l cu blândețe îl întreabă: De unde ești, fiule, și care este numele tău? Iar el: Nicolae, stăpâne, zicea, mă numesc, om păcătos și rob al sfinției tale.  Atunci clericul a cunoscut și din cugetul smerit, și de la nume că l-a aflat pe cel așteptat, pe care îl aduce cu multă bucurie la episcopi.

Iar aceia se sârguiau să-l aducă pe tron bucurându-se, iar el se gândea cum să scape din mâinile lor, ca unul care se socotea nevrednic de o asemenea cinste. Dar fiindcă trebuia să biruiască hotărârea dumnezeiască, și deja biruise și ca făclia în sfeșnic este adus pe tron de episcopi canonic de unde pe mulți i-a luminat cu torța Duhului și „prin semnele care urmau”, după cuvântul dumnezeiesc pe mulți acest al treisprezecelea apostol i-a schimbat de la necredință la credință și revărsând izvoare de minuni pe mulți i-a vindecat din felurite boli.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)

[1] Ps. 10, 6.