În aceste zile sfinte, gândul meu se îndreaptă către miile de pelerini din întreaga lume care se așază cu fruntea plecată lângă moaștele celor pe care îi simt purtători de putere dumnezeiască.

Deseori a fost ridiculizat actul credinței, iar istoria e plină de astfel de exemple din antichitatea târzie, până în contemporaneitate. Cu toate acestea, avantajul globalizării, al deplasării maselor mari de oameni dintr-o parte în alta, dar mai ales posibilitatea înregistrării acestor fenomene excepționale pe dispozitive electronice, prezintă pelerinajul la moaștele sfinților ca pe un firesc, ca pe o nevoie și o căutare, care nu poate fi anulată de niciun progres științific sau tehnologic, pentru că această curgere către sfinți este o căutare a refacerii legăturii omului cu Dumnezeu. 

Viața sfinților îmbogățește viața oamenilor, pentru că ne arată sensul drumului pe care trebuie să mergem, însă nu vom simți cu toții plinătatea de sens și har a prezenței sfinților în viața noastră. Acum curg pelerinii cu miile la Iași, pentru a se închina pentru câteva secunde în fața Sfintelor Moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Călătoresc distanțe foarte mari într-un timp îndelungat, stau în rând ceasuri întregi, pentru ca atingerea de sfintele moaște să dureze câteva secunde. În viață ne plângem că sunt câteva secunde, că efortul depus și timpul de așteptare au fost incomparabil cu cele câteva secunde în care să primim totul. Prin aceasta înțeleg toate așteptările la ceea ce i-au mânat pe acești pelerini la drum. Frumusețea tainei pelerinajului o reprezintă însă modul în care sfinții devin bogăția vieții pelerinilor prin tot ceea ce se petrece cu pelerinul până să ajungă în fața raclei cu sfintele moaște. Pelerinul se transformă din omul încercat, cu desaga plină de rugăciune pentru sine și pentru ceilalți, din omul care și-a rupt din viața și confortul lui, pentru ca după orele petrecute la rând să fi descoperit o altă dulceață a vieții. 

Te rogi, te gândești, asculți alte povești de viață, te minunezi de ceea ce auzi și dai slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce ești și ceea ce ai! Dai slavă Domnului și aduci mulțumire! Deja rugăciunea pentru sfinți lucrează în viața pelerinului care deschide ochii inimii și se uită împrejurul său. E o lume în care viteza contează mai puțin, o lume în care stăm unii lângă alții fără disconfortul depășirii spațiului privat și, mai ales, e o lume în care gândurile împărtășite sunt mai ales despre valorile care îi mișcă pe oameni către sfinții lui Dumnezeu.

Oare nu aceasta este minunea sfinților? Să te vezi în viață, cu o altfel de grijă față de lume, dar mai ales cu un alt imbold pentru rugăciune?

Sfinții fac minuni! Mai ales cei către care se îndreaptă azi pașii pelerinilor de la Iași. Minuni ale vindecărilor trupurilor, precum și ale vindecării sufletelor slăbite și îmbolnăvite de duhurile lumii și de fuga vieții acesteia. Paginile scrise cu mărturiile pelerinilor care au venit spre mulțumire pentru împlinirea rugăciunilor puse în pelerinajele anterioare sunt mărturie în acest sens. Sfinții fac minuni!

Minunea sfinților lui Dumnezeu sunt și pelerinii! Prezența lor crescândă este tot o minune, căutată a fi explicată de sociologi și politologi prin diferite argumente, însă eu, personal, cred că prezența pelerinilor este o minune a lui Dumnezeu, făcută prin sfinți.

Mărturiile minunate ale pelerinilor care revin cu fidelitate neimpusă de cineva, mărturiile celor care au petrecut pe vreme bună sau mai puțin bună într-un rând care varia între 2 și 20 de ore, reprezintă dovada că nu aghiografia include și în contemporaneitate minunea prezenței sfinților în viața omului. 

Cred, însă, că cei care participă la aceste pelerinaje, cei care aleargă către sfinți, fac prin gestul lor ca viața să le fie plină de prezența sfinților, că cei pe care îi vizitează, cei cărora se roagă, devin sfinții vieții lor. 

Cinstirea sfinților rămâne, în cele din urmă, cinstirea propriei vieți, iar prin aceasta, cinstirea lui Dumnezeu!