Planul strategic familial de utilizare a tehnologiei digitale

O cercetare din anul 2015 arăta că, în lume, există peste 280 de milioane de persoane dependente de smartphone şi dacă aceştia s-ar aduna cu scopul de a înfiinţa aşa-zisele State Unite ale Nanofobiei, ele ar deveni a patra şi cea mai populată ţară din lume, după China, India şi Statele Unite ale Americii.

În privinţa fragmentării, pe care o produc tehnologiile informaţionale asupra cunoaşterii umane, se vorbeşte tot mai despre despre faptul că multitaskingul este contraproductiv, întrucât mintea umană este construită pentru a procesa informaţiile secvenţial şi consecutiv.

Constatând larga incidenţă a dependenţei de tehnologie şi, în mod particular, de internet, China consideră această tulburare comportamentală o adevărată epidemie, cea mai mare ameninţare pentru sănătatea publică, înfiinţând deja peste 400 de clinici de dezintoxicare, în care sunt trataţi deja sute de mii de tineri.

Pe de o parte, studii tot mai numeroase arată că utilizarea tehnologiilor virtuale conduce la o mai bună acuitate vizuală, la o mai exactă coordonare între ochi şi mână, la o orientare mai bună în spaţiu, la o viteză de reacţie mai mare, abilităţi care ţin de inteligenţa fluidă, adică de modul în care creierul procesează şi răspunde situaţiilor, contextual, având, însă, efecte negative asupra memoriei de lucru şi a celei de lungă durată, care stochează şi actualizează diferitele informaţii sau experienţe din timpul vieţii.

Se vorbeşte, totodată, despre o ambliopie emoţională, în sensul că tinerii care petrec mai mult de 2-3 ore pe zi, în compania gadgeturilor lor, interacţionează direct foarte prost, au tulburări de intimitate şi sexualitate, empatizează defectuos, nu mai reuşesc să gestioneze eficient emoţiile, devenind, în final, nesatisfăcuţi de propriile vieţi. Or, este constatat faptul că mare parte dintre tinerii de astăzi petrec 6-7 ore în faţa dispozitivelor digitale.

Izvoare ştiinţifice credibile susţin că efectele cele mai grave ale excesului de tehnologie se resfrâng asupra cortexului prefrontal, care este centrul executiv al creierului uman, sediul proceselor mentale superioare, al atenţiei şi motivaţiei, al controlului comportamentului şi emoţiilor, structura cerebrală care îl diferenţiază pe om de animal. În această formaţiune cerebrală se articulează gândirea, reflecţia, emoţiile şi comportamentul.

În privinţa dezvoltării inteligenţei copiilor, cu ajutorul tehnologiilor informaţionale, se vorbeşte despre aşa-numitul „Efect Flynn”, care arată că rezultatele copiilor care foloseau tehnologia, la începutul secolului al XX-lea, erau tot mai bune, ceea ce arată o creştere a inteligenţei lor fluide, însă nu acelaşi lucru se petrece şi în privinţa inteligenţei lor cristalizate, care cuprinde cunoştinţele acumulate în timp, precum şi a inteligenţei emoţionale, care par a se afla în grav deficit.

Chiar şi autorii duhovniceşti ortodocşi, preocupaţi în mod deosebit de efectele pozitive şi negative ale folosirii tehnologiilor digitale, apreciază, că „există și jocuri de dezvoltare, care îi învață pe copii să îmbine culorile, să reconstituie în memorie desene, să compună obiecte din figuri geometrice, etc. Calculatorul îl ajută pe copil să învețe să citească, să studieze limbile străine. Există enciclopedii pe calculator, care îi dau copilului cunoștințe într-o formă de joc interesant. De o largă popularitate se bucură așa-numitele cărți interactive, care amintesc de casetele cu povești preferate, dar care includ de asemenea jocuri care antrenează mintea și atenția, care îți propun să îndeplinești diferite exerciții interesante pentru dezvoltarea deprinderii de a citi, care îi familiarizează pe tinerii utilizatori cu limba engleză”[1].

Astăzi, se observă că tinerii adolescenţi sunt cei mai avizi consumatori de mass-media şi cei mai receptivi utilizatori ai tehnologiei digitale, mai ales social media. Deşi estimările variază de la o ţară la alta, datele curente arată că, din cele 6-7 ore petrecute alături de mass-media, 2 ore sunt petrecute de vorbă cu prietenii, prin intermediul reţelelor de comunicare, iar o oră în reţelele sociale. Cu alte cuvinte, timpul pe care îl petrec aceştia folosind social media, deci mai mult de trei ore pe zi, depăşeşte numărul de ore pe care ei îl dedică divertismentului. Ceea ce este şi mai trist este faptul că lecturii, incluzând subtitrările filmelor, îi sunt alocate doar 25 de minute.

Într-un astfel de context, părinţii sunt cei dintâi educatori, având un rol esenţial în familiarizarea lentă şi treptată a copiilor cu mijloacele media, precum şi în încercarea acestora de a dezvolta abilităţile de exploatare cu discernământ, selectiv şi benefic, a conţinuturilor oferite cu atâta dărnicie de producătorii lor.

Specialiştii în psihopedagogie vorbesc, în acest nou context, despre aşa-numita mediere parentală, prin care părinţii îi deprind pe copiii lor modalităţile în care să acceseze şi să folosească diferitele forme ale tehnologiei high-tech, fie într-un mod restrictiv, prin blocarea anumitor programe, canale sau durate de timp; fie în mod activ, printr-o vizionare supravegheată. Se vorbeşte despre o monitorizare proactivă, prin care părinţii îşi ajută să discearnă asupra selecţiei conţinuturilor benefice şi asupra timpilor de expunere.

Lucrările de psihopedagogie contemporane vorbesc despre aşa-numitul stil de educaţie proactiv, care a înlocuit educaţia reactivă. Din punct de vedere al metodelor de educaţie sau al parentingului, se face referire la trei forme de parenting: democratic, autoritar sau permisiv, cel dintâi constituind formula cea mai fericită, care prespune ghidarea copilului, prin intermediul unor reguli clare, adaptate vârstei şi capacităţii sale, de comun stabilite, care să îi stimuleze autoritatea şi personalitatea, în lucrarea de edificare a caracterului. Climatul este de reciprocă afectivitate şi responsabilitate, capabil să stimuleze implicarea şi performanţa.

Cu referire la tineri sau adolescenţi, se vorbeşte despre parenting moral, convenţional şi unul personal. Prin cel dintâi, părinţii încearcă să stabilească nişte reguli generale, ce trebuie respectate de ambele părţi. Parentingul convenţional se referă la suma de principii general-recunoscute şi care trebuie însuşite în ceea ce priveşte relaţia adolescentului cu lumea şi societatea în care trăieşte. Dificultatea apare atunci când părinţii încearcă să exercite parentigul personal, pentru că tinerii din zilele noastre, din dorinţa lor de autonomie, sunt tot mai puţin dispuşi să accepte amestecul părinţilor în viaţa privată şi sfera intimă, provocând ceea ce se numeşte procesul de „reactanţă” sau de opoziţie.

În mod concret, planul familial de folosire a tehnologiei are în centrul său două componente: prevenirea dependenţei sau a utilizării abuzive a tehnologiei, iar în cazul în care persoana are deja un comportament adictiv, strategii aversive, pentru îndepărtarea sau evitarea cauzelor care provoacă dependenţa, prin redirecţionarea energiei şi a interesului acesteia spre lucrări folositoare, precum lectura, jocul în aer liber şi în compania altor copii, comunicarea şi socializarea directă, faţă către faţă, sportul, plimbările, iar dintr-o perspectivă creştină, integrarea persoanei într-un program de viaţă duhovnicească, având în centrul ei participarea la slujbele bisericeşti şi în mod deosebit la Sfânta Liturghie, rugăciunea personală, implicarea în activităţi de voluntariat, filantropie, tabere creştine, etc.

Observăm că recomandările speciliştilor în adicţii se aseamănă foarte mult principiilor asceticii creştine, care, în lupta împotriva păcatului, foloseşte două metode: cea a tăierii gândurilor, adică a înlăturării ispitei, din faza ei de debut, de la prima ivire în planul conştiinţei noastre. Cei sporiţi, primeau ispita şi o descoseau, în sensul că îi aflau cauzele, circumstanţele care o provoacă, efectelor ei devastatoare asupra trupului şi a sufletului, pentru ca apoi, în cunoaştere a acesteia, să o poată lovi şi distruge. Cu toate acestea şi întrucât primirea şi descoaserea ispitei este o lucrare anevoioasă, care îl poate tulbura chiar şi pe un ascet exersat în lupta împotriva păcatelor, Părinţii Bisericii recomandă să folosim tot cea dintâi metodă, cea a tăierii gândurilor, cu atât mai mult cu cât primirea, lupta şi biruinţa împotriva ispitei lasă, spun scriitorii duhovniceşti creştini, sufletul pustiit de energii care ar fi putut fi folosite într-un alt scop duhovnicesc, în mod principal, în rugăciune.

Din perspectiva modului de folosire a tehnologiei digitale, controlul parental trebuie să vizeze limitarea timpului petrecut în faţa tehnologiei digitale, cenzurarea şi selectarea pozitivă a conţinuturilor urmărite. Sunt identificate un control parental activ, constând în explicarea, de către părinţi şi pedagogi, a conţinuturilor şi dezvoltarea capacităţii de discernere a efectelor acestora. Vizionarea supravegheată a devenit tot mai dificilă, odată ce copiii de astăzi folosesc tehnologia nu în sufragerei, alături de ceilalţi membri ai familiei, ci în camerele lor, în dormitor şi chiar şi în pat, înainte de culcare.

Se vorbeşte, totodată, de o monitorizare proactivă a tinerilor, din partea părinţilor, în folosirea mass-media şi a tehnologiei digitale, părinţii stabilind anumite strategii, pe care copiii să le poată folosi în utilizarea lor. Aceasta prespune o preocupare din partea părinţilor, precum şi o cunoaştere a copiilor lor, a preocupărilor şi intereselor acestora, a abilităţilor, dar şi a vulnerabilităţilor lor, a nevoilor specifice vârstei şi etapei lor de dezvoltare, între care nevoia de comunicare devine, odată cu vârsta, tot mai presantă.

Întrucât copiii şi adolescenţii sunt mai vulnerabili faţă de jocurile video şi reţelele de socializare, unele recomandări vizează petrecerea unui interval de timp mai mare cu aceştia, iar timpul să fie unul de calitate, o mai bună comunicare cu ei, încercând, în mod empatic, să înţelegem transformările prin care ei trec, fizic, intelectual şi afectiv, cu încercarea de a identifica modalităţile cele mai adaptate şi efective de asistare şi încurajare a lor, discuţii cât mai numeroase şi profunde privind locul şi folosul tehnologiilor în societatea contemporană şi în uşurarea vieţii şi activităţii umane, dar şi asupra pericolelor şi tentaţiilor pe care le induc folosirea lor exagerată; construirea şi respectarea unei strategii specifice familiei proprii, vizând identificarea programelor şi conţinuturilor pozitive, blocarea şi respingerea celor periculoase.

Scopul esenţial, însă, îl constituie antrenarea şi deprinderea copiilor, în funcţie de vârstă şi proporţional cu etapele lor de dezvoltare, în dobândirea şi exersare a spiritului critic, a capacităţii de discernere şi selecţie astfel încât, odată cu retragerea treptată a părinţilor, pe măsura creşterii şi a evoluţiei lor, să fie capabili, prin resursele morale dobândite, să discearnă şi să aleagă în mod potrivit, relaţia lor cu mijloacele digitale, astfel încât să nu le fie afectate alte sfere ale vieţii, ci, în mod constructiv, să contribuie la folosul şi progresul lor general.

În mod similar, în privinţa relaţiei lor cu reţelele de socializare, copiii, de la cele mai fragede vârste, trebuie încurajaţi să prefere relaţiile directe şi nu cele mediate de calculator, cu alţi copii şi alte persoane, să se exerseze în dezvoltarea trăsăturilor pozitive, precum dragostea şi empatia, răbdarea şi compasiunea, bunătatea, blândeţea, spiritul de conciliere, etc.

Monitorizarea proactivă poate fi restrictivă, prin restricţionarea anumitor tipuri de programe şi a timpului de folosire, însă mult mai eficientă este monitorizarea activă. La rândul ei, aceasta poate fi factuală, constând în încercarea de dezvoltare a abilităţilor critice ale copiilor, cu privire la pericolele tehnologiei sau evaluativă, mult mai eficientă.

Strategiile factuale îi ajută pe părinţi, pe de o parte, ca, atunci când este vorba de conţinuturi negative, să prezinte aspectele fantastice, exagerate, ireale, ale jocurilor, cascadoriile şi tehnici contrafăcute, efectele auditive şi vizuale supradimensionate, neîntâlnite în lumea reală, pentru a-i ajuta să se distanţeze de ele. Strategiile de monitorizare evaluative, mult mai eficiente, îşi propun să dezvolte în sufletul copiilor o atitudine de respingere a oricărei forme de violenţă şi agresivitate, dezvoltându-le spiritul critic şi moral, să îi conducă la dobândirea şi exercitarea discernâmântului şi a capacităţii de selecţie. Prin intermediul acestora, în timp, se urmăreşte antrenarea copilului, iar apoi a adolescentului să exercite acest control asupra tehnologiei în mod personal, fără intervenţia părinţilor, ca unul care a deprins spirit moral şi capacitate de apreciere şi spirit de selecţie, putere de deosebire şi de auocontrol.

Meditând asupra acestor realităţi, Academia Americană de Pediatrie, în anul 1999, iar apoi în anul 2011, recomandând un plan familial de folosire a tehnologiei, a lansat un avertisment referitor la efectele negative pe care le poate produse abuzul de tehnologie şi a făcut recomandarea ca, până la vârsta de 2-3 ani, copiii să nu fie expuşi, nici direct, nici indirect, televiziunii sau ecranelor. Abia după această vârstă, pot fi introduşi încet, ghidat şi supravegheat, un timp strict limitat, care nu trebuie să depăşească 1-2 ore, în lumea atât infinită şi atractivă a tehnologiei. Acelaşi for medical american recomandă înlocuirea contactului cu tehnologia, cu intracţiunile reale, vii, cultivarea jocurilor în aer liber şi care presupun inventivitate şi socializare, construirea unor relaţii de prietenie efectivă.

În anii 2015 şi 2016, Asociaţia Americană de Psihologie şi Academia Americană de Pediatrie, pe baza a peste 400 de studii inventariate, au lansat, public, un avertisment puternic, referitor la urmările negative, pe care le pot avea expunerea la violenţă în mass-media, între care gânduri şi emoţii negative, disfuncţionale, comportamente agresive, furie, răzbunare, prin diminuarea emoţiile pozitive, între care empatia şi compasiunea.

Cercetările legate de etapele de dezvoltare a copilului a arătat că vârsta primei copilării, până la 3 ani, este perioada din viaţa copilului în care creierul său absoarbe, cu multă uşurinţă, informaţiile. Este o perioadă benefică pentru însuşirea cuvintelor, a limbajului şi a limbilor străine. Din acest motiv şi pentru această vârstă, Academia Americană de Pediatrie recomandă contactele directe dintre copii şi familie sau mediu, nemijlocite, faţă către faţă şi nu în faţa unui ecran digital.

Mai mult chiar, cercetările arată că patternul de comunicare sau modelul pe care îl deprinde copilul la această vârstă, îl va însoţi întreaga sa viaţă, retuşările asupra lui făcându-se cu deosebit efort.

Relaţia pozitivă dintre copil şi părinte are efecte asupra dezvoltării sistemului său cognitiv şi asupra afectivităţii acestuia. Din acest motiv, nu sunt benefice contactele cu aparatele reci şi seci, ci cu persoane apropiate şi acestea trebuie să fie interacţiuni iubitoare şi blânde, în cadrul cărora părinţii să reacţioneze sensibil şi pozitiv la comportamentele copiilor, căutând să le dezvolte autonomia, curiozitatea şi învăţarea, în mod direct, prin experienţe nemijlocite, nu abstracte, utopice sau fanteziste, precum sunt cele mediate de tehnologie. Relaţia defectuoasă a copilului cu părinţii, cu familia şi cu educatorii săi va conduce, mai târziu, la sentimente de siungurătate şi inacceptare, mulţi dintre aceşti copii căutând, mai târziu, evadarea în fascinanta lume virtuală, cu variatele ei posibilităţi, dar şi capcanele şi primejdiile sale.

Între 3-6 ani, copii pot fi introduşi în lumea dispozitivelor vizuale – televizor, computer, tabletă, etc, iar după 9 ani, trebuie ajutaţi să descopere lumea jocurilor, într-un mod controlat. Numai după 12 ani, se recomandă accesul la mijloace tehnologice variate, dar având grijă ca folosirea lor să nu devină adictivă şi să nu afecteze nici un aspect al dezvoltării lor fizice şi intelectuale.

Psihopedagogia religioasă recomandă respectarea unor reguli foarte stricte de utilizare a calculatorului, care să permită copiilor accesul timp de maximum o jumătate de oră pe zi după aprecieriea medicilor, care consideră că la vârsta de 6-7 ani şi fără a fi afectaţi fizic sau psihic, copiii ar trebui să petreacă la calcultaor nu mai mult de 10 minute pe zi. Elevilor de clasa a doua și a treia, pot petrece 15 minute zilnic, iar în clasele a patra-a șasea, durata poate fi extinsă până la 20 de minute. În clasele a opta și a noua, ar trebui să li se îngăduie să petreacă în compania tehnologiei digitale până la 25 de minute și doar în clasele a zecea – a unsprezecea, până la o jumătate de oră[2].

Academia Americană de Pediatrie recomandă, totodată, excluderea ecranelor dispozitivelor electronice din dormitoarele copiilor;interzicerea folosirii telefoanelor mobile sau inteligente, la masă; vizionarea conţinuturilor media împreună cu aceştia şi instituirea unor perioade de pauză de la media; dezvoltarea abilităţilor raţionale şi a discernământului faţă de ele.

Forumul medical american propune părinţilor să ofere copiilor mijloace de distracţie în format neelectronic, adică jocuri interactive, interpersonale, cărţi şi cultivarea relaţiilor sociale, cu membrii familiei, dar şi cu alţi copii, precum şi petrecerea unui timp larg în natură, nu în faţa monitorului.

Referindu-se la arhitectura comportamentală, specialiştii, unii dintre ei având un spirit moral pronunţat, arată că nu trebuie şi nu mai putem să respingem tehnologia informaţională, cu variatele ei forme, dar putea demonstra discernământ în privinţa folosirii ei, ceea ce presupune o strategie de reducere a numărului de ore consacrat ei, selecţia conţinuturilor, alternarea timpului de lucru cu cel de pauză şi relaxare, în relaţiile sociale construite în lumea virtuală şi cele din lumea reală, concretă, între interacţiunile mediate de tehnologia şi convorbirea faţă către faţă, suflet către suflet.

Este foarte util ca părinţii să discute şi să explice oportunităţile, dar şi pericolele oferite de media, copiilor lor, de la o vârstă cât mai fragedă a lor, şi în mod deosebit la vârsta adolescenţei, instituind, de comun acord, anumite reguli interne, specifice familiei lor.

De asemenea, părinţii trebuie să selecteze pentru copiilor programe şi mijloace mass-media educative, cu un conţinut pozitiv, care să respecte particularităţile de vârstă şi  de dezvoltare ale acestora, capacitatea lor de asimilare şi, mai ales, caracterul pozitiv şi benefic al conţinutului lor.

În privinţa relaţiei noastre cu tehnologia, într-o lume a exploziei informaţionale, în care informaţia se înlocuieşte nu de la un an sau de la o lună la alta, ci de o zi sau chiar de la câteva ore, la altele, omul modern trebuie să dobândească înţelepciunea şi abilitatea de a le folosi într-o măsură care să îi aducă folos trupesc şi sufletesc, material şi spiritual, nelăsându-se sedus şi subjugat de acestea.

Iar cei care sunt părinţi, sunt datori să controleze expunerea copiilor la aceste mijloace, astfel încât să le dezvolte capacitatea de selecţie, iar mai apoi cea de autocontrol şi înfrânare, oferindu-le, prin comportamentul şi felul lor de a fi, motive de cultivare a relaţiilor vii, reale, umane, cu semenii.

Poate nu este lipsit de importanţă să menţionăm faptul că marii producători de tehnologie digitală, atunci când vine vorba despre familia şi copiii lor, sunt foarte restrictivi în privinţa utilizării acesteia, întârziind cât mai mult momentul în care permit accesul copiilor la tehnologie, iar pe de altă parte, limitând drastic folosirea acesteia şi permitând accesul, în mod preponderent, la site-urile educaţionale.

Un exemplu paradigmatic a fost oferit de către Steve Jobs, fondatorul firmei Apple. La puţin timp după lansarea primei tablele Apple, el spunea despre acest dispozitiv: „Nu l-am folosit (…) „În casa noastră, am limitat folosirea tehnologiei digitale de către copii”. Am reacţionat printr-o tăcere plină de stupefacţie. Îmi imaginam viaţa în familia Jobs ca un paradis pentru nerds (persoane pasionate de noile tehnologii, în special cele informatice şi digitale): pereţii mi-i imaginam ca gigantice ecrane tactile, masa din sufragerie plină de iPad şi că, de îndată ce trec pragul casei, invitaţilor li se oferă câte un iPod[3] (...). În fiecare seară, Steve ţinea ca toată familia să cineze la marea masă din bucătărie, când vorbeau despre cărţi, despre istorie şi tot felul de alte lucruri de acest gen. (...) Nimeni nu scotea vreodată iPad-ul sau calculatorul. Copiii nu aveau deloc aerul că ar fi dependenţi de aceste aparate”[4].

Însă, poate cel mai grăitor exemplu este cel al Directorului General de la firma americană 3D Robotics, Chris Anderson. Referindu-se la atitudinea sa şi a soţiei sale, faţă de cei cinci copii ai lor, în legătură cu folosirea tehnologiei digitale, spunea: „Ne acuză că suntem fascişti, că nici unul dintre prietenii lor nu este supus la astfel de reguli, subliniază el”[5]. Şi, continuă el moralizator şi eficiator, „părinţii lor nu au fost expuşi în mod direct la pericolele digitale. Eu, care o cunosc, nu vreau să li se întâmple aşa ceva copiilor mei”[6].

Aşadar, recomandarea generală, fie că este vorba de copii, adolescenţi sau persoane mature, vizează, pe de o parte, accesarea şi utilizarea aspectelor pozitive ale mass-mediei şi tehnologiei, adică mass-media sau programele educaţionale, cu un bogat conţinut informaţional, adaptat, însă, particularităţilor de vârstă şi capacităţii de cunoaştere a utilizatorilor. În acest mod, tehnologia va contribui la susţinerea cunoaşterii şi a afectivităţii persoanei umane, care să vizeze dezvoltarea universului cunoaşterii ei, dar şi a sentimentelor superioare şi a virtuţilor morale, capabile să contribuie la formarea caracterului şi a personalităţii umane.

Din perspectiva credinţei şi a spiritualităţii ortodoxe, precum învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, copiii sunt consideraţi cea mai mare binecuvântare, pe care Dumnezeu a oferit-o neamului omenesc, după pierderea nemuririi, ca urmare a căderii în păcat. El sunt bucuria noastră şi toiag bătrâneţilor noastre, dacă nu neapărat, la modul fizic, în mod sigur, în plan spiritual, oferindu-ne sentimentul unei vieţi împlinite, a unei datorii realizate.

Acelaşi Sfânt Părinte consideră educaţia lor a fi o adevărată artă, iar sufletul copilului – asemenea unei cetăţi, care trebuie bine păzită. Porţile ei sunt simţurile, prin care tot mai multe şi mai puternice ispite încearcă să pătrundă în planul vieţii lor lăuntrice. Unele dintre pericolele lumii de astăzi sunt legate de dependenţa de tehnologiile digitale. Din acest motiv, părinţii sunt datori să-şi sprijine copii în această luptă nevăzută, care se poartă în planul vieţii lor interioare, dar cu efecte generale, având convingerea că de succesul sau de nereuşita lor nu depinde doar viitorul copiilor lor, ci însăşi mântuirea personală, adică liniştea şi pacea trupească şi sufletească, în această lume, iar în Împărăţia Cerurilor - fericirea comuniunii veşnice cu Dumnezeu Iubire.

 

[1] Tatiana L. ȘIȘOVA, Probleme și dificultăți în educația copiilor. Îndrumar pentru părinți, traducere din limba rusă: pr. Crețu Nicolae, Editura SOPHIA, București, 2012, p. 375.

[2] Tatiana L. ȘIȘOVA, Probleme și dificultăți în educația copiilor. Îndrumar pentru părinți, traducere din limba rusă: pr. Crețu Nicolae, Editura SOPHIA, București, 2012, p. 272.

[3] Jean-Claude LARCHET, Captivi în internet, în româneşte de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2018, p. 319.

[4] Ibidem, pp. 317-318.

[5] Ibidem, p. 318.

[6] Ibidem.

De la același autor

Ultimele din categorie