Prin darurile Bisericii, primim lumina mântuirii.

Dreptmăritori creştini,

În Duminica de astăzi, Evanghelia ne istoriseşte minunea vindecării unui orb tânăr din Ierusalim. Într-o zi, Iisus l-a întâlnit pe acest orb din naştere. Domnul a scuipat pe pământ, a făcut tină, a uns cu ea ochii orbului, apoi l-a trimis să se spele în izvorul Siloamului. Îndată ce s-a spălat, i s-au deschis ochii şi a văzut.

Din această zi, a început să vadă lumina soarelui cu ochii trupeşti, dar şi sufletul lui s-a luminat cu lumina credinţei. Din această zi, orbul Îl cunoaşte pe Mântuitorul, crede în El şi I se închină Lui ca Unui Dumnezeu.

Din cele întâmplate, înţelegem că Iisus a venit în lume ca să ne aducă lumina mântuirii, precum El Însuşi a spus-o: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In. 8, 12).

Iubiţi credincioşi,

Mântuitorul sufletelor noastre nu mai poate fi zărit astăzi în Ierusalim, ci în Biserică. Aici El acţionează cu aceeaşi putere, milă şi iubire ca Unul Care, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, este „Acelaşi, ieri şi azi şi în veci” (Evr. 13, 8).

Din cer şi dinBiserică, Domnul ne cheamă să urmăm adevărurile sfinte, să avem grijă de sufletele noastre şi să împlinim poruncile dumnezeieşti. În acest fel, vieţile noastre pot să dobândească lumină din lumina lui Hristos, Care zice: „Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii!” (In. 9, 5). Acest lucru e posibil pentru că Biserica, în care e prezent Hristos, este o vistierie plină de daruri aducătoare de lumină şi de mântuire.

Cel dintâi dar pe care ni-l dă Biserica este numele de creştin. A fi creştin înseamnă a fi fiu al lui Dumnezeu (cf. In. 1, 12). Creştinul poartă acest nume sfânt al lui Hristos, „care este mai presus de orice nume” (Filip. 2, 9) şi care se află în ceruri (Lc. 10, 20). Noi, creştinii, avem datoria să-L preamărim pe Dumnezeu pentru numele acesta (I Pt. 4, 16).

A te boteza înseamnă a te îmbrăca în Hristos (Gal. 3, 27) şi a primi numele Lui. Sfântul Chiril al Ierusalimului îndeamnă: „Ai fost numit creştin? Onorează-ţi numele! Să nu se hulească din pricina ta Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi să strălucească faptele tale cele bune mai mult înaintea oamenilor, ca, văzându-te ei, să-L slăvească pe Tatăl Cel ceresc”.

Un alt dar pe care ni-l dă Biserica este dreapta credinţă, în care trăim şi pe care o mărturisim – credinţa ortodoxă. Această credinţă a fost mărturisită de Sfinţii Apostoli şi pentru ea şi-au dat viaţa martirii şi Sfinţii Bisericii.

Despre puterea ei ne vorbeşte minunat Sfântul Isaac Sirul, zicând: „Şi când vei vedea voia ta că se încrede cu toată curăţia cugetului mai mult în Dumnezeu decât în tine şi că te sileşti să nădăjduieşti în El mai mult decât în sufletul tău, atunci se va sălăşlui în tine puterea aceea necunoscută de tine. Şi vei simţi puterea Celui Ce este cu tine, în chip neîndoielnic; puterea aceea pe care mulţi, simţind-o, intră în foc şi nu se tem şi călcând pe apă nu se îndoiesc în cugetul lor, socotind că se vor scufunda. Căci credinţa întăreşte simţurile sufletului şi acesta simte pe Cineva nevăzut, Care-l convinge să nu ia în seamă vederea lucrurilor înfricoşătoare”.

Un dar de mare valoare, de care Biserica are multă grijă, este Sfânta Scriptură care, împreună cu Sfânta Tradiţie, cuprinde cuvântul lui Dumnezeu. Tot ce face şi ne învaţă Biserica se întemeiază pe cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie.

Noi trebuie să le păstrăm şi să le cinstim pe amândouă deopotrivă, după cum ne îndeamnă Sfântul Pavel: „Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2, 15). Cuvântul lui Dumnezeu este pentru creştini o sursă de lumină: „Dumnezeu Cel iubitor de oameni – afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur – luminează nevăzut cugetele noastre prin Sfintele Scripturi”. Biblia şi Tradiţia constituie o adevărată farmacie în care găsim leacuri tămăduitoare.

Darul cel mai de preţ pe care ni-l oferă Biserica la fiecare sărbătoare este Sfânta Liturghie, prin care se actualizează Jertfa Mântuitorului de pe Golgota. Sfânta Liturghie este încoronarea tuturor slujbelor religioase. În Sfânta Euharistie, Hristos este prezent în chip real şi nu simbolic, după cum ne arată şi Sfântul Apostol Pavel: „Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu Trupul lui Hristos?” (I Cor. 10, 15-16).

Numai prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie ne asigură o unire reală cu El şi posibilitatea îndumnezeirii noastre din această Taină sfântă şi dumnezeiască. Prin aceste daruri sporeşte în noi lumina lăuntrică a inimii curate, care ne ajută să-L vedem pe Dumnezeu. Ce sinistră ar fi viaţa noastră, dacă Dumnezeu n-ar fi aprins în noi lumina sufletului nostru! Lumina aceasta este darul cel mai mare ce îl avem de la Dumnezeu şi care face sufletul nostru viu şi nemuritor (Fac. 2, 7), iar prin aceasta noi ne putem numi „chipuri ale lui Dumnezeu”.

Prin lumina sufletului nostru, noi avem legătură cu „Părintele luminilor” (Ic. 1, 17), cu Dumnezeu, de la creaţie. Botezul este Sfânta Taină care ne face „fii ai lui Dumnezeu” după har. Dar, prin păcat, noi sfărâmăm această comuniune tainică. Cât de nefericiţi ne simţim când ni s-a rupt legătura de prietenie cu cei care ne sunt dragi! Cât de mult dorim să refacem această legătură! Oare, numai cu Dumnezeu nu vrem să ne împăcăm? El este Ziditorul, Atotţiitorul, Binefăcătorul şi Mântuitorul nostru, Care poate lumina haina sufletului, atunci când aceasta s-a întunecat din cauza păcatului.

De la Bunul Dumnezeu avem viaţa, prietenii dragi, toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit (cf. Ic. 1, 17). De aceea, trebuie să împlinim voia Sa, pentru a fi părtaşi la lumina Sa, cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dumnezeu, Cel Ce este lumină prin fire, Se preface în lumină în cei ce trăiesc viaţă cinstită după voia şi poruncile lui Dumnezeu”.

Minunea petrecută la izvorul Siloamului ne încredinţează că Mântuitorul Iisus, Care a deschis ochii orbului din naştere, este şi rămâne „Lumina lumii”. Ca Doctor al sufletelor şi al trupurilor, El poate să dea lumină ochilor noştri sufleteşti şi trupeşti.

Leacul este să-L găsim pe acest Tămăduitor dumnezeiesc, să credem şi să-L urmăm pe El, „Lumina cea adevărată Care, venind în lume, luminează pe tot omul” (In. 1, 9).

Iubiţii mei,

De Praznicul Crăciunului, ne bucurăm că a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, „Soarele dreptăţii”. În Postul Mare, la Liturghia Darurilor, preotul, ţinând în mână o lumânare, rosteşte: „Lumina lui Hristos, luminează tuturor!”. De Praznicul Sfintelor Paşti, ni se adresează chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!”.

De aici rezultă că Hristos vrea să ne facă pe noi „fii şi moştenitori” ai Împărăţiei, cum arată Sfântul Ioan Iacob care zice: „Viaţa cea nemuritoare/Dobândim noi cei de jos/Şi ne facem fiii slavei,/Prin lumina lui Hristos”.

Datoria noastră este să fugim de întunericul faptelor rele şi să deschidem larg poarta sufletului, ca să pătrundă în el lumina lui Hristos. Numai printr-o viaţă dreaptă şi luminoasă, bună şi plină de faptele luminii, dovedim că suntem creştini, că aparţinem lui Hristos, Împăratul slavei.

Se spune undeva că fiul regelui Medem, fiind chemat la o petrecere, ceru învoire părintelui său. Suveranul îi zise: „Poţi să te duci, fiule, dar nu uita să te porţi ca un fiu de rege!”.

În acest fel, ni s-ar adresa şi nouă Domnul nostru Iisus Hristos: „Nu uitaţi, creştinii Mei, în toate acţiunile, petrecerile şi situaţiile vieţii voastre, că sunteţi fiii Mei, sunteţi născuţi din Dumnezeu şi trebuie să vă purtaţi ca nişte răscumpăraţi cu mare preţ”.

Această nobleţe, primită în Botez, sporeşte mai întâi prin Tainele Bisericii, culminând cu Sfânta Euharistie, iar apoi sporeşte printr-un continuu efort duhovnicesc. De aceea, Sfântul

Apostol Pavel ne îndeamnă: „Ca fii ai luminii să umblaţi!” (Efes. 5, 8). Amin.