Psaltirea – Catisma a cincea

Rugăciuni

Psaltirea – Catisma a cincea

***

Rugăciunile care se rostesc înainte de citirea Psaltirii

***

PSALMUL 32
Al lui David, la Evrei fără titlu

1. Bucurați‑vă, drepților; celor drepți li se cuvine laudă.

2. Lăudați pe Domnul în alăută, în psaltire cu zece strune cântați‑I Lui.

3. Cântați‑I Lui cântare nouă, cântați‑I frumos, cu strigăt de bucurie.

4. Că drept este cuvântul Domnului și toate lucrurile Lui întru credință.

5. Iubește milostenia și judecata, Domnul; de mila Domnului plin este pământul.

6. Cu cuvântul Domnului cerurile s‑au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor.

7. Adunat‑a ca într‑un burduf apele mării, pus‑a în vistierii adâncurile.

8. Să se teamă de Domnul tot pământul și de El să se cutremure toți locuitorii lumii.

9. Că El a zis și s‑au făcut, El a poruncit și s‑au zidit.

10. Domnul risipește sfaturile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor și defaimă sfaturile căpeteniilor.

11. Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui din neam în neam.

12. Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l‑a ales de moștenire Lui.

13. Din cer a privit Domnul, văzut‑a pe toți fiii oamenilor.

14. Din locașul Său, cel gata, privit‑a spre toți cei ce locuiesc pământul.

15. Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor.

16. Nu se mântuiește împăratul cu oștire multă și uriașul nu se va mântui cu mulțimea tăriei lui.

17. Mincinos este calul spre scăpare și cu mulțimea puterii lui nu te va izbăvi.

18. Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor și să‑i hrănească pe ei în foamete.

19. Și sufletul nostru așteaptă pe Domnul, că ajutorul și apărătorul nostru este.

20. Că în El se va veseli inima noastră și în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit.

21. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi întru Tine.

PSALMUL 33
Al lui David

1. Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.

2. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi și să se veselească.

3. Slăviți pe Domnul împreună cu mine și să înălțăm numele Lui împreună.

4. Căutat‑am pe Domnul și m‑a auzit și din toate necazurile mele m‑a izbăvit.

5. Apropiați‑vă de El și vă luminați; și fețele voastre să nu se rușineze.

6. Săracul acesta a strigat și Domnul l‑a auzit pe el și din toate necazurile lui l‑a izbăvit.

7. Străjui‑va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El și‑i va izbăvi pe ei.

8. Gustați și vedeți că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduiește în El.

9. Temeți‑vă de Domnul toți sfinții Lui, că n‑au lipsă cei ce se tem de El.

10. Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce‑L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.

11. Veniți, fiilor, ascultați‑mă pe mine, frica Domnului vă voi învăța pe voi;

12. Cine este omul cel ce voiește viața, care iubește să vadă zile bune? Oprește‑ți limba de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug.

13. Ferește‑te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea.

14. Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor.

15. Iar fața Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.

16. Strigat‑au drepții și Domnul i‑a auzit și din toate necazurile lor i‑a izbăvit.

17. Aproape este Domnul de cei umiliți la inimă și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui.

18. Multe sunt necazurile drepților și din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

19. Domnul păzește toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.

20. Moartea păcătoșilor este cumplită și cei ce urăsc pe cel drept vor greși.

21. Mântui‑va Domnul sufletele robilor Săi și nu vor greși toți cei ce nădăjduiesc în El. 

Slavă...

PSALMUL 34
Al lui David

1. Judecă, Doamne, pe cei ce‑mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine;

2. Apucă arma și pavăza și scoală‑Te întru ajutorul meu;

3. Scoate sabia și închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: «Mântuirea ta sunt Eu!».

4. Să fie rușinați și înfruntați cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce gândesc rău de mine.

5. Să fie ca praful în fața vântului și îngerul Domnului să‑i necăjească. Să fie calea lor întuneric și alunecare și îngerul Domnului să‑i prigonească.

6. Că în zadar au ascuns de mine groapa lațului lor, în deșert au ocărât sufletul meu.

7. Să vină asupra lor lațul pe care nu‑l cunosc și cursa pe care au ascuns‑o să‑i prindă pe ei; și chiar în lațul lor să cadă.

8. Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea lui.

9. Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea Ție? Cel ce izbăvește pe sărac din mâna celor mai tari decât el și pe sărac și pe sărman de cei ce‑l răpesc pe el.

10. S‑au sculat martori nedrepți și de cele ce nu știam m‑au întrebat.

11. Răsplătit‑au mie rele pentru bune și au vlăguit sufletul meu.

12. Iar eu, când mă supărau ei, m‑am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu și rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce.

13. Ca și cu un vecin, ca și cu un frate al nostru, așa de bine m‑am purtat; ca și cum aș fi jelit și m‑aș fi întristat, așa m‑am smerit.

14. Dar împotriva mea s‑au veselit și s‑au adunat; adunatu‑s‑au împotriva mea cu bătăi și n‑am știut; risipiți au fost și nu s‑au căit.

15. M‑au ispitit, cu batjocură m‑au batjocorit, au scrâșnit împotriva mea cu dinții lor.

16. Doamne, când vei vedea? Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea, de la lei, viața mea.

17. Lăuda‑Te‑voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda.

18. Să nu se bucure de mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn cu ochii.

19. Că mie de pace îmi grăiau și asupra mea vicleșuguri gândeau.

20. Lărgitu‑și‑au împotriva mea gura lor; zis‑au: «Bine, bine, văzut‑au ochii noștri».

21. Văzut‑ai, Doamne, să nu taci; Doamne, nu Te depărta de la mine.

22. Scoală‑Te, Doamne, și ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, spre pricina mea.

23. Judecă‑mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu, și să nu se bucure de mine.

24. Să nu zică întru inimile lor: «Bine, bine, sufletului nostru», nici să zică: «L‑am înghițit pe el».

25. Să fie rușinați și înfruntați deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu rușine și ocară cei ce se laudă împotriva mea.

26. Să se bucure și să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea și să spună pururea: «Slăvit să fie Domnul, Cel ce voiește pacea robului Său!».

27. Și limba mea va grăi dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta.

PSALMUL 35
Al lui David

1. Necredința călcătorului de lege spune inimii mele că nu este într‑însul frica de Dumnezeu.

2. El singur se amăgește în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea și ar fi urând‑o.

3. Graiurile gurii lui fărădelege și vicleșug; n‑a vrut să priceapă ca să facă bine.

4. Fărădelege a gândit în așternutul său, în toată calea cea bună n‑a stat și răutatea n‑a urât.

5. Doamne, în cer este mila Ta și adevărul Tău până la nori.

6. Dreptatea Ta ca munții lui Dumnezeu, judecățile Tale adânc mare; oameni și dobitoace vei izbăvi Doamne.

7. Că ai înmulțit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui.

8. Sătura‑se‑vor din grăsimea casei Tale și din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.

9. Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.

10. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine și dreptatea Ta celor drepți la inimă.

11. Să nu vină peste mine picior de mândrie și mâna păcătoșilor să nu mă clatine.

12. Acolo au căzut toți cei ce lucrează fărădelegea; izgoniți au fost și nu vor putea să stea.

Slavă...

PSALMUL 36
Al lui David

1. Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea.

2. Căci ca iarba curând se vor usca și ca verdeața ierbii degrab se vor trece.

3. Nădăjduiește în Domnul și fă bunătate și locuiește pământul și hrănește‑te cu bogăția lui.

4. Desfătează‑te în Domnul și‑ți va împlini ție cererile inimii tale.

5. Descoperă Domnului calea ta și nădăjduiește în El și El va împlini.

6. Și va scoate ca lumina dreptatea ta și judecata ca lumina de amiază.

7. Supune‑te Domnului și roagă‑L pe El; nu râvni după cel ce sporește în calea sa, după omul care face nelegiuirea.

8. Părăsește mânia și lasă iuțimea; nu căuta să viclenești.

9. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce așteaptă pe Domnul vor moșteni pământul.

10. Și încă puțin și nu va mai fi păcătosul și vei căuta locul lui și nu‑l vei afla.

11. Iar cei blânzi vor moșteni pământul și se vor desfăta de mulțimea păcii.

12. Pândi‑va păcătosul pe cel drept și va scrâșni asupra lui, cu dinții săi.

13. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui.

14. Sabia au scos păcătoșii, întins‑au arcul lor ca să doboare pe sărac și pe sărman, ca să junghie pe cei drepți la inimă.

15. Sabia lor să intre în inima lor și arcurile lor să se frângă.

16. Mai bun este puținul celui drept, decât bogăția multă a păcătoșilor.

17. Că brațele păcătoșilor se vor zdrobi, iar Domnul întărește pe cei drepți.

18. Cunoaște Domnul căile celor fără prihană și moștenirea lor în veac va fi.

19. Nu se vor rușina în vremea cea rea și în zilele de foamete se vor sătura.

20. Că păcătoșii vor pieri, iar vrăjmașii Domnului, îndată ce s‑au mărit și s‑au înălțat, s‑au stins, ca fumul au pierit.

21. Împrumută păcătosul și nu dă înapoi, iar dreptul se îndură și dă.

22. Că cei ce‑L binecuvântează pe El vor moșteni pământul, iar cei ce‑L blesteamă pe El, de tot vor pieri.

23. De la Domnul pașii omului se îndreptează și calea lui o va voi foarte.

24. Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întărește mâna lui.

25. Tânăr am fost și am îmbătrânit și n‑am văzut pe cel drept părăsit, nici seminția lui cerând pâine;

26. Toată ziua dreptul miluiește și împrumută și seminția lui binecuvântată va fi.

27. Ferește‑te de rău și fă binele și vei trăi în veacul veacului.

28. Că Domnul iubește judecata și nu va părăsi pe cei cuvioși ai Săi; în veac vor fi păziți. Iar cei fără de lege vor fi izgoniți și seminția necredincioșilor va fi stârpită.

29. Iar drepții vor moșteni pământul și vor locui în veacul veacului pe el.

30. Gura dreptului va deprinde înțelepciunea și limba lui va grăi judecată.

31. Legea Dumnezeului său în inima lui și nu se vor poticni pașii lui.

32. Pândește păcătosul pe cel drept și caută să‑l omoare pe el;

33. Iar Domnul nu‑l va lăsa pe el în mâinile lui, nici nu‑l va osândi, când se va judeca cu el.

34. Așteaptă pe Domnul și păzește calea Lui! Și te va învăța pe tine ca să moștenești pământul; când vor pieri păcătoșii vei vedea.

35. Văzut‑am pe cel necredincios fălindu‑se și înălțându‑se ca cedrii Libanului.

36. Și am trecut și iată nu era și l‑am căutat pe el și nu s‑a aflat locul lui.

37. Păzește nerăutatea și caută dreptatea, că urmași are omul făcător de pace.

38. Iar cei fără de lege vor pieri deodată și urmașii necredincioșilor vor fi stârpiți.

39. Iar mântuirea drepților de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz.

40. Și‑i va ajuta pe ei Domnul și‑i va izbăvi pe ei și‑i va scoate pe ei din mâna păcătoșilor și‑i va mântui pe ei, că au nădăjduit în El.

Slavă...

DUPĂ A CINCEA CATISMĂ

Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...

Apoi troparele, glasul al 5‑lea:

Înfricoșător este scaunul Tău, iar viața mea e plină de răutăți: cine, dar, mă va izbăvi de nevoia cea de atunci, de nu Te vei milostivi spre mine Tu, Hristoase Dumnezeule, ca un îndurat și de oameni iubitor?

Slavă...

Grija vieții m‑a scos din rai și ce voi face eu, deznădăjduitul? De aceea bat la ușa Ta, Doamne, și strig: Doamne, deschide‑mi, și prin pocăință mă mântuiește!

Și acum...

Cum voi numi Biserica ta, Născătoare de Dumnezeu: liman duhovnicesc, raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite? Că toate bunătățile le ai. Roagă‑te, dar, totdeauna lui Hristos, să se mântuiască sufletele noastre!

Apoi Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea aceasta:

Dumnezeule Cel drept și lăudat! Dumnezeule Cel mare și puternic! Dumnezeule Cel mai înainte de veci, Care asculți rugăciunea omului păcătos: ascultă‑mă întru acest ceas și pe mine, Cel ce ai făgăduit să asculți pe cei ce Te vor chema întru adevăr. Să nu Te îngrețoșezi de mine, cel ce am buze necurate și sunt cuprins de păcate. Nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare, departe, apucă arma și pavăza și Te scoală întru ajutorul meu! Scoate sabia și stai împotriva celor ce mă prigonesc! Ceartă duhurile cele necurate și le alungă de la fața mea, a nepriceputului! Să se depărteze de la gândul meu duhul urâciunii și al pomenirii de rău, duhul zavistiei și al vicleniei, duhul îngrozirii și al lenevirii, duhul mândriei și al oricărui fel de răutate, să mi se stingă toată aprinderea și pornirea trupească, care se stârnește prin lucrarea diavolească, să mi se lumineze sufletul și trupul și duhul meu cu lumina cunoștinței Tale celei dumnezeiești. Ca prin mulțimea îndurărilor Tale ajungând la unirea credinței, întru bărbat desăvârșit și la măsura vârstei, să slăvesc, împreună cu îngerii și cu toți sfinții, preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

***

Cum se citește Psaltirea la sfintele slujbe

Catisme:1234567891011121314151617181920

Rugăciunile lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie