Ce poate fi mai bun pentru un copil decât să aibă un tată şi o mamă?

Propaganda LGBT invocă disfuncţionalităţile care pot surveni în familiile tradiţionale, pentru a susţine că e mai bine să fie înfiaţi copiii de cupluri gay. Dar copiii nu au de ales între „iadul” hetero şi „raiul” homo. Nu putem generaliza, spunând că în toate familiile sunt părinţi violenţi, beţivi sau cu alte probleme de acest gen. După cum nu există absolut nici o garanţie că un copil nu va suferi abuzuri de vreun fel în „familiile” gay.

De curând revenit în Iaşi, am acceptat fără să stau pe gânduri invitaţia de a participa la o dezbatere găzduită de Ateneul din Tătăraşi şi organizată de Asociaţia Familiilor Tinere şi alte câteva ONG-uri, pe tema „Complementaritatea rolurilor în familie”. Un subiect provocator şi de strictă actualitate. Nu spunem ceva nou când afirmăm că, şi din această perspectivă – a rolurilor distincte, dar complementare –, este ideal ca orice copil să fie crescut de ambii părinţii biologici, tată şi mamă, în cadrul unei căsnicii funcţionale, armonioase. Nu întotdeauna stau lucrurile aşa în realitate, într-adevăr, dar asta nu schimbă cu nimic formula ideală. De aceea există idealuri, să tindem mereu către ele. De exemplu, unele state au legiferat căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi au permis acestor cupluri să înfieze copii. Toată lumea vorbeşte despre „dreptul” celor doi sau două de a avea copii, ignorând dreptul firesc al acestora din urmă de a avea şi mamă, şi tată. Nu cred că există astăzi vreun studiu de specialitate din psihologie sau din pedagogie care să susţină că ideal pentru un copil este să fie crescut de doi bărbaţi sau de două femei. Deşi, la cum evoluează lucrurile, te poţi aştepta la orice, inclusiv la măsluirea grosolană a unor fapte în numele corectitudinii politice. În orice caz, nu trebuie să fii specialist în creşterea copiilor. Bunul simţ îţi spune că nimic nu poate suplini în viaţa unui copil prezenţa simultană a mamei şi a tatălui. Iar cel ce nu acţionează în virtutea acestui deziderat, nu susţine, de fapt, „interesul superior al copilului”, copil pe care îl reduce la nivelul unui obiect bun de împlinit dorinţele celor ce vor să se joace „de-a mama şi de-a tata”.

În orice domeniu, în orice profesie, există anumite exigenţe, anumite standarde pe care ne străduim să le atingem. Nu înţeleg de ce am renunţa la a mai lupta pentru cele ideale taman în zona cea mai delicată şi mai strategică pentru evoluţia unei societăţi – naşterea şi creşterea viitoarelor generaţii. Nici un părinte sănătos la minte nu renunţă la a lupta pentru a oferi copilului său ceea ce consideră că este mai bun. Corect? Atunci, de ce în privinţa altor copii, care deja suferă şocul abandonului prin orfelinate, am fi de acord să li se ofere un surogat de familie, în loc de a căuta pentru ei mamă şi tată în sensul adevărat al cuvântului?

Propaganda LGBT invocă disfuncţionalităţile care pot surveni în familiile tradiţionale, pentru a susţine că e mai bine să fie înfiaţi copiii de cupluri gay. Dar copiii nu au de ales între „iadul” hetero şi „raiul” homo. Nu putem generaliza, spunând că în toate familiile sunt părinţi violenţi, beţivi sau cu alte probleme de acest gen. După cum nu există absolut nici o garanţie că un copil nu va suferi abuzuri de vreun fel în „familiile” gay. Există deja mărturii cutremurătoare ale unor copii crescuţi de cupluri de homosexuali, precum cea din „Out From Under: The Impact  of Homosexual Parenting”, carte scrisă de canadianca Dawn Stefanowicz. Pe de altă parte, dacă există situaţii în care copiii se lovesc, uneori chiar grav, practicând anumite sporturi, asta înseamnă că nu ne mai lăsăm copilul să facă mişcare? Sau dacă în şcoli au fost cazuri în care unii copii s-au îmbolnăvit ori au fost agresaţi de colegi, deducem de aici că nu e bine să ne mai dăm copiii la şcoală?

Pentru creştini, un argument în sprijinul acestui ideal firesc îl reprezintă însuşi faptul că Iisus S-a născut într-o astfel de familie. El S-a născut din Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, fără a avea un tată biologic. Cum spune formula de credinţă: S-a născut mai înainte de veci din Tatăl, fără mamă, iar pe pământ din mamă, fără tată. Deşi Dumnezeu ar fi putut purta de grijă Maicii Domnului, pentru ca Pruncul să fie crescut doar de ea, totuşi a rânduit ca Iisus să aibă drept tată adoptiv pe Dreptul Iosif. Copilul Iisus a beneficiat, aşadar, şi de protecţia, de prezenţa, de modelul unui tată. La vârsta de 12 ani, când a fost aflat în templu, Iisus le spune celor doi: „De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”. Apoi, Evanghelia adaugă: „Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus” (v. Luca 2, 42-51). Aşadar, deşi avea conştiinţa că este Fiul lui Dumnezeu, totuşi adolescentul Iisus, ca Om, acceptă faptul că are nevoie de o familie. Nici măcar Fiul lui Dumnezeu n-a tăgăduit ca fiind firesc şi necesar să crească într-o familie, sub oblăduirea unui bărbat şi a unei femei deşi, prin puterea harului dumnezeiesc, putea să trăiască şi în pustie dacă ar fi dorit, precum Ioan Botezătorul.

Faptul că vorbim despre lucrurile fireşti în formula ideală nu înseamnă că ignorăm realitatea şi că ne prefacem că nu ar exista mulţi copii care suferă, neputând avea şi mamă, şi tată. Cu siguranţă, aici avem mult de lucru – şi statul român prin instituţiile sale, şi Biserica, şi comunităţile locale... Dar mi se pare strigător la cer să punem asupra lor o povară şi mai mare, ducându-i în situaţia în care să poată să fie înfiaţi de două persoane de acelaşi sex. Pentru că spre asta se îndreaptă şi România. O spun ca unul care vine după un an petrecut în Occident şi am văzut, la faţa locului, care sunt paşii pe care-i parcurg în acest domeniu adepţii neomarxismului: mai întâi cer parteneriate civile (la noi Parlamentul a respins, deocamdată, proiectul de lege), apoi urmează „căsătoriile” homosexuale, având drept consecinţă juridică pasul trei: posibilitatea de a încredinţa copii unor cupluri gay. Într-un viitor articol, poate voi dezvolta şi ce urmează mai departe, căci lucrurile nu se opresc aici. Dar deocamdată e important să conştientizăm că ne aflăm în faţa unui pericol real şi că referendumul propus de Coaliţia pentru Familie, la a cărei propunere subscriu, nu este un soi de „aflat în treabă”, ci e şansa de a securiza definiţia căsătoriei aşa cum este ea de veacuri şi, prin aceasta, de a asigura, pe cât se poate, un cadru cât mai sănătos în care să fie crescute viitoarele generaţii.

De la același autor

Ultimele din categorie