Preacuvioase Părinte Stareț, a spune Rugăciunea inimii înseamnă a fi într-o stare permanentă de umilință?

Într-o stare de umilință și într-o stare de pocăință, pentru că prin înseși cuvintele rugăciunii cerem mila lui Dumnezeu și iertarea păcatelor și ne recunoaștem starea de păcătoșenie. Acest lucru atrage harul lui Dumnezeu, care vine și ne curăță de toată întinăciunea, de toată răutatea din noi. Dar trebuie să ținem cont foarte mult că o rugăciune doar rostită, fără împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, nu dă rod. Trebuie, în paralel cu rostirea rugăciunii, să stăm foarte mult împotriva patimilor, mai ales împotriva mândriei, a slavei deșarte, a judecării celuilalt, a mâniei sau a oricărui fel de răutate care mișcă în noi, mai ales în relația cu aproapele.

Atunci când ai ceva cu cineva, până nu ierți deplin, până nu te rogi pentru cel care te-a necăjit sau te-a supărat, nu te poți apropia de Dumnezeu. Nu te mai poți ruga cu adevărat. Rugăciunea nu este profundă și nu mai simți rodul ei până nu ierți, până nu aduci pocăință lui Dumnezeu.