După eliberarea din închisoare, părintele Marcu a mers la Mănăstirea Cernica. Odată, fiind cu albinele mănăstirii în Bărăgan, ele mureau din cauza secetei. Şi-atunci a plâns şi s-a rugat la Dumnezeu: „Doamne, miluieşte-ne cu puţină ploaie, că mor albinele de foame!”. Şi în aceeaşi zi a dat Dumnezeu ploaie, şi toţi cei din jur au mulţumit Domnului. În anul acela s-a strâns atâta miere, că s-au mirat toţi cei din mănăstire de mulţimea ei. Se minunau şi stuparii din împrejurimi, că ziceau: „Uite, măi, cum a venit călugărul ăsta în Bărăgan, a început să plouă!”.

De la Mănăstirea Cernica, Părintele Marcu a fost transferat la Mănăstirea Sihăstria, dându-i-se ascultarea tot la stupină. Odată, a venit un frate şi l-a întrebat cum să se roage, fiindu-i ocupată mintea de ascultare. Părintele Marcu i-a zis:

– Frate, aici eu am stupii în grija mea, şi uneori trebuie să-i inspectez. Să văd cum este matca, cum este puietul, cum stau cu mierea... Nu mă mai pot ruga cu cuvinte. Trebuie să fiu atent la aceste lucruri. Dar să nu uităm că suntem în mănăstire şi totul facem din ascultare. Aşa că, în primul rând, să facem totul ca de la Dumnezeu. Apoi trebuie să ştim că ne aflăm în faţa lui Dumnezeu şi că totul facem pentru Dumnezeu. Deci: de la Dumnezeu, în faţa lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Aşa trebuie să facem.

În jurul anului 1980, fiind cu ascultarea la stupină, s-a urcat odată într-un copac, după un roi de albine. Când s-a întins după roi, deodată a venit spre sfinţia sa un vârtej stârnit de diavolul. Părintele s-a retras, apoi a încercat din nou, dar iarăşi a venit vârtejul. Aceasta s-a întâmplat de trei ori. Ultima dată, acel vârtej puternic l-a aruncat din copac cu capul în jos. Părintele a căzut chiar în cap şi, din această cauză, a rămas gârbov toată viaţa.

Dar, deşi în urma acestei ispite diavoleşti se mişca greu, părintele era punctual la biserică, unde mergea zilnic, iarnă şi vară.

În timpul vieţii, Părintele Marcu, oricât de târziu ar fi terminat ascultarea, îşi făcea apoi toată pravila rânduită. Mânca foarte puţin, iar vinul îl amesteca cu ceai.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 767-768)