Când răbdăm duşmăniile altora fără să răspundem la fel, de asemenea, jertfim egoismul nostru pentru pacea, iubirea şi unitatea dintre noi, pe care a voit Domnul să le înfăptuiască între noi prin jertfa Lui.

Precum suntem invitaţi în timpul Liturghiei din locaşul bisericesc: “Cu pace Domnului să ne rugăm”, şi răspundem cu rugăciunea noastră, aşa suntem datori să ne invităm unii pe alţii în viaţa de toate zilele: “Cu pace să ne răbdăm unii pe alţii în Domnul”, sau “Cu pace să conlucrăm unii cu alţii, sau unii pentru alţii în Domnul”, şi să răspundem pozitiv la ea. E şi aceasta o jertfă pe care o aducem. Dar aducând-o pentru Domnul, arătăm că nu răbdăm sau conlucrăm din laşitate, ci mărturisind cu bărbăţie pe Domnul. Aşa întărim în lume pacea lui Hristos şi buna înţelegere în El, apărându-le de războiul şi duşmănia dorite de cel rău. Prin aceasta, facem şi din univers un locaş al lui Dumnezeu, sau îl folosim şi dezvoltăm ca astfel de locaş, precum ni s-a dat.

Mai ales facem aceasta, când nu mai folosim universul care ni s-a dat ca o unitate tuturor spre a susţine unitatea dintre noi, ca pricină de dezbinare, prin lăcomia individualistă. Când ne facem din ajutorarea reciprocă şi comunicarea între noi a lucrurilor prilej de iubire şi unitate între toţi, atunci lăudăm cu adevărat pe Dumnezeu în univers.

(Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului,  1993,  pp. 109-110)