Schimonahia Acachia Maior, de la Mănăstirea Eleon din Ierusalim (1890–1980)

Schimonahia Acachia s-a născut în Sighişoara şi a intrat de tânără în obştea Mănăstirii Ţigăneşti împreună cu sora sa, Filonida, unde a primit tunderea monahală. În anul 1932 a fost trimisă împreună cu altă maică la Căminul Românesc din Ierusalim, ca vieţuitoare.

După câţiva ani a fost trimisă la Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, care s-a înfiinţat în anii 1936-1937 de Ieromonahul Luca, cu metania din Mănăstirea Secu. Acolo s-a nevoit maica Acachia mulţi ani, în neîncetată rugăciune, în smerenie, ascultare şi lacrimi, ca ucenică a Sfântului Ioan Iacob, care a fost egumen la schitul românesc de la Iordan, între anii 1947-1952.

La bătrâneţe, s-a închinoviat în Mănăstirea Eleon de pe Muntele Măslinilor, unde s-a nevoit până la sfârşitul vieţii.

Unui călugăr, care era în pelerinaj şi i-a cerut cuvânt de folos, i-a spus:

– Să-ţi faci pravila călugărească, să rabzi în mănăstire toate şi să fii în viaţă ascultător.

Fiind întrebată cum se simte în Mănăstirea Eleon, departe de ţară, ea a răspuns:

– În Mănăstirea Eleon mă împac aşa, ca printre străini. Ştiţi ce spun Sfinţii Părinţi? Călugărul care trăiește printre străini are două cununi! Una este cununa ostenelilor călugăreşti, pe care le face în viaţă; iar a doua este cea pe care ţi-o pregătesc cei din jurul tău, prin defăimări şi dispreţ că eşti străin. Aşa pătimim şi noi aici!

Apoi, Maica Acachia a adăugat:

– De vom crede cu tărie în Dumnezeu şi vom privi cu ochii sufletului spre Hristos Cel înălţat la Cer, avem nădejde că nu vor pieri lumea şi ţara noastră!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 675)