Schimonahul Atanasie Popescu, de la Mănăstirea Stânişoara din Argeş  († 1907)

Schimonahul Atanasie era fiul cel mai mic al preotului Nicolae Popescu, din comuna Bucşeneşti (Argeş) şi frate bun cu ieroschimonahul Sava din Mănăstirea Stânişoara. Tatăl său, după ce l-a dat la Seminarul din Râmnicu-Vâlcea, s-a călugărit la Stânişoara cu numele de Nifon şi se nevoia acolo împreună cu fiul cel mai mare.

Dar nici copilul cel mic n-a voit să rămână în lume că, după ce învăţă patru clase de seminar şi deprinse bine psaltichia, se duse şi el la Mănăstirea Stânişoara, pentru a cânta toată viaţa lui Hristos. Acolo îi întrecea pe toţi cu frumuseţea cântării, cu râvna pentru cele sfinte şi cu ascultarea. Tatăl său îi zicea la început să se facă preot, dar el a dorit să se călugărească. Atunci tatăl l-a lăsat. Stareţul, văzând nevoinţa lui, l-a tuns în schima monahală cu numele de Atanasie. Şi era un lucru minunat a vedea pe tata cu cei doi fii slujind într-un cuget, ziua şi noaptea, lui Dumnezeu. Însă părintele Atanasie întrecea pe ceilalţi cu osârdia la rugăciune, cu smerenia şi cu tăcerea.

În mănăstire era iubit de toţi, mai ales pentru două daruri duhovniceşti. Citea la strană foarte clar şi frumos, fără nici o greşeală, şi cânta îngereşte, de mişca inimile tuturor. Era încă bun tipicar, ascultare pe care a dus-o toată viaţa. Cincizeci de ani a cântat şi a citit părintele Atanasie în Biserica lui Dumnezeu, fără a ieşi vreodată din mănăstire. Iar pentru smerenia inimii lui, a dobândit de la Hristos darul neîncetatei rugăciuni şi mângâierea Duhului Sfânt.

Iată ce spunea despre el arhimandritul Grigorie Uriţescu:

– Pe părintele Atanasie l-am cunoscut şi am trăit cu dânsul la Mănăstirea Stânişoara, prin anii 1900-1905. Era foarte corect. Nu se amesteca în treburile altora. În afară de mănăstire, la sat sau oraş n-a mers niciodată. Păzea orele de slujbă şi totdeauna, împreună cu fratele său, Sava, erau cei dintâi la biserică. Locul lui era în strana stângă. Citea canoanele şi cânta, dar nu greşea cu nimic la citit, nici altora nu le făcea observaţie dacă greşeau. La ascultare nu deschidea nici o vorbă cu alţii. Răspundea numai dacă era întrebat. Iar în chilia sa, vecină cu a fratelui său, nu primea pe nimeni.

În toamna anului 1907, Cuviosul schimonah Atanasie s-a dus la Hristos, iar trupul lui a fost îngropat alături de tatăl şi de fratele său.

Odihneşte, Doamne, cu drepţii pe adormiţii robii tăi, Cuvioşii Nifon, Sava şi Atanasie!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 492)