Unui duhovnic i-a zis bătrânul Părinte Paisie:

– Să fim treji în lucrarea noastră, în tot ce facem, mai ales stareţii şi duhovnicii, căci prin neglijenţa noastră ducem şi pe altul în păcat.

Apoi iarăşi i-a zis:

– Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie şi de stăpânire şi de mustrare şi de mângâiere şi de cruţare şi de îndrăznire şi de bunătate şi de asprime, adică pentru tot lucrul. Că uneori se cade a arăta smerenia şi a-i numi pe toţi fraţi şi fii întru smerenie. Iar alteori, când cere trebuinţa, a lua şi a arăta stăpânire spre zidire, iar nu spre risipire. Şi în vremea mângâierii se cade a arăta bunătate, iar în vremea asprimii a arăta râvnă spre fiecare. De asemenea, duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.

La urmă i-a adăugat şi acest sfat:

– Se cade povăţuitorului să fie şi bun, dar şi înfricoşător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce greşesc, să nu se lenevească, nici să deznădăjduiască.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 125-126)