Sărbătoarea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, de la mijlocul lui octombrie, ne prilejuiește nu doar cinstirea celei care de aproape patru secole proteguiește acest ținut binecuvântat. Nu greșim cu nimic să spunem că pe 14 octombrie, an de an, Moldova își serbează unul dintre hramurile mari, căci Cuvioasa ori Sfânta Vineri, cum este cunoscută în popor, și-a asumat plenar rolul de ocrotitoare a întregii regiuni.

În Moldova există o veche și frumoasă tradiție ca la hram să-ți inviți rudele, prietenii, pentru ca bucuria sărbătorii să fie împărtășită. Așa și Cuvioasa își cheamă sfinții, frații în Hristos și „casnici ai lui Dumnezeu”, ca bucuria sărbătorii ei să fie întregită de prezența acestora și împreună să-și unească puterea rugăciunii pentru a îndupleca mila lui Dumnezeu spre poporul cel dreptcredincios.

Anul acesta „vizitează Moldova” și pe ocrotitoarea ei Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți din spiritualitatea ortodoxă, tocmai pentru multele tămăduiri pe care doctorul cel fără de arginți, așa cum este numit, le-a dăruit celor ce-l cheamă în ajutor.

Ceea ce îi asemănă pe cei doi sfinți, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Cuvioasa Parascheva care, prin moaștele lor, binecuvântează în aceste zile mulțimea pelerinilor din cetatea Iașilor este, în primul rând, iubirea pentru Mântuitorul Hristos: sfântul mucenic și-a dat viața pentru Hristos și Evanghelia Sa, iar Cuvioasa și-a mucenicit trupul prin nevoințe aspre, din aceeași dragoste pentru Mirele Ceresc. În al doilea rând, ceea ce-i aseamănă pe cei doi sfinți este că amândoi au primit de la Domnul Hristos darul facerii de minuni, al tămăduirilor, în chip deosebit. Sfântul Ioan Gură de Aur chiar preciza că sfinții martiri și-au dat viața nu din curaj, ci din iubire față de Dumnezeu.

Dacă unii se mai întreabă de ce mai avem nevoie de mijlocirea sfinților, câtă vreme Domnul nostru Iisus Hristos S-a arătat desăvârșitul Taumaturg al sufletelor și al trupurilor noastre, le vom aminti frumoasa rugăciune din cadrul Sfântului Maslu, rostită de preotul care, miruind pe credincioși cu untdelemn sfințit, spune așa: „Părinte Sfinte, doctorul sufletelor și al trupurilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala și să răscumpere din moarte, tămăduiește pe robul Tău acesta (N) de neputința trupească și sufletească ce l-a cuprins și-l dă să vieze prin harul Hristosului Tău; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor, cereștilor celor fără de trup puteri; pentru rugăciunile cinstitului, măritului, Prorocului Înaintemergătorului Botezătorului Ioan; ale sfinților, măriților și întru tot lăudaților apostoli; ale sfinților, măriților și bunilor biruitori mucenici; ale sfinților și de Dumnezeu purtătorilor noștri părinți; ale sfinților și tămăduitorilor fără de arginți Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon; ale sfinților, drepților și dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana și cu ale tuturor sfinților Tăi”.

De ce invocă Biserica pe sfinți pentru dobândirea sau redobândirea sănătății, de vreme ce Hristos este numit Doctor al sufletelor și al trupurilor noastre? Domnul are nevoie de ajutoare? De ce primește mijlocirile Sfintei Parascheva și ale Sfântului Pantelimon pentru noi?

Deoarece viețile sfinților nu sunt altceva decât viața Mântuitorului cadențată, mai mult sau mai puțin, în diferite moduri, în fiecare sfânt. Hristos cel Unul este prezent în sfinții cei mulți, căci „Cel ce se sfințește și cei ce se sfințesc, dintr-Unul sunt toți” (Evrei 2,11). Un teolog apusean spunea, foarte interesant, că viața sfinților reprezintă cel mai bun comentariu la Evanghelie.

Sunt nenumărate cântări din cultul Bisericii noastre care ne deslușesc în chip lămurit că fiecare sfânt este o fidelă oglindă a lui Hristos, iar viețile lor adeveresc opera mântuitoare și vindecătoare a Lui. Găsim tropare, imne, condace, icoase din slujbele sau acatistele unor sfinți care, atunci când grăiesc despre viața și lucrarea lor, de fapt mărturisesc pe Hristos Dumnezeu, nerupând nicio clipă această legătură, sfinții devenind, astfel, râuri de revărsare în lume a harului dumnezeiesc. Bunăoară, în slujba Sfinților Doctori Chir și Ioan, prăznuiți la sfârșitul lui ianuarie, se zice așa: „Primind dumnezeiescul dar al vindecării, fără de plată tămăduiți bolile sufletești și trupești, mai marilor fără de arginți. Pentru aceasta, Hristos, prin voi dând credincioșilor sănătate, după vrednicie, strălucitori adevărați a toată lumea v-a arătat. Pe Acela rugați-L, să izbăvească sufletele noastre”.

Să ne amintim că Domnul i-a chemat la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a împărtășit puterea Sa de tămăduire, făcând din ei doctori după asemănarea Sa. Această putere a fost transmisă, apoi, tuturor apostolilor și tuturor celor care, prin viața lor plină de asceză și rugăciune, s-au făcut asemănători lui Hristos. Așadar, sfinții tămăduitori au împrumutat puterea de vindecare de la Răscumpărătorul lor și al nostru. Dar El, Hristos, rămâne singurul Doctor desăvârșit Care le-a împărtășit din puterea Sa tămăduitoare, din mila și îndurarea Sa pentru lume.

Așadar, sfinții nu pot vindeca decât în numele lui Hristos și din încredințarea Lui. Sfântul Apostol Petru zice mulțimii care îl văzuse săvârșind o tămăduire minunată: „De ce stați cu ochii ațintiți la noi ca și cum, cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble ? [...] Prin credința în numele lui Iisus Hristos, pe acesta, pe care îl vedeți și îl cunoașteți, l-a întărit numele lui Hristos” (Fapte 3, 12,16). Sfântul Atanasie cel Mare spune despre dumnezeiescul părinte Antonie: „Prin el, Domnul a tămăduit pe mulți”. Tot Sfântul Atanasie relatează despre obișnuința Sfântului Antonie care, atunci când săvârșea o minune, mulțumea întâi lui Dumnezeu. El le reamintea bolnavilor că puterea de a vindeca nu este a lui, nici a nimănui altcuiva, ci acest fapt Îi este rezervat doar lui Dumnezeu. Cei vindecați erau învățați să mulțumească lui Dumnezeu și nu lui Antonie. Însuși marele Antonie precizează: „N-am această putere de a vindeca [...] eu, nevrednicul. Tămăduirea este lucrarea Mântuitorului; El Se milostivește în tot locul, spre cei ce-L cheamă. Domnul Și-a plecat urechea la rugăciunea mea și Și-a arătat iubirea Sa de oameni, descoperindu-mi că va tămădui”.

Această realitate se vede și în lucrarea celor doi tămăduitori serbați în chip deosebit în aceste zile la Iași. Nenumăratele-i binefaceri, împărțite cu dărnicie tuturor, confirmă că unul dintre neprețuitele daruri primite de la Hristos de Sfântul Pantelimon și de Sfânta Parascheva este cel al tămăduirii cumplitelor boli. O sumedenie de vindecări minunate săvârșesc cei doi sfinți! O parte din ele s-au consemnat în paginile cărților, spre neuitare. Însă multe altele au rămas înscrise doar în inimile celor care le-au trăit.

Carevasăzică, atât Sfânta Parascheva, cât și Marele Mucenic Pantelimon, ducându-și viața în Hristos, au ajuns să facă ceea ce a făcut Domnul deoarece, prin puterea Lui, ei au devenit vindecători, după nemincinoasele cuvintele ale Evangheliei: „Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face” (Ioan 14, 12). Apostolul neamurilor ne încredințează că „toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește”(Filip 4, 13).

Ce generos și măreț este Domnul! El nu păstrează în mod egoist puterea Sa vindecătoare precum un vraci doritor de renume și de bani, ci o dăruiește tuturor celor care au înțeles că El este „Calea, Adevărul și Viața” și au urmat Lui chiar și prin moarte. Preamilostiva Parascheva și Marele Mucenic Pantelimon sunt „prietenii lui Hristos” și „casnicii Lui”, așa cum sunt și ceilalți sfinți ai Bisericii noastre dreptmăritoare. Cum ar putea Mântuitorul să nu asculte și să nu împlinească rugămințile unor prieteni devotați Lui până la moarte? Și nu doar că-i ascultă căci, Milostiv fiind Stăpânul, le și dăruiește harul Său tămăduitor pe care sfinții, la rândul lor, deveniți prin rugăciunile noastre prieteni cu noi, ni-l împărtășesc și nouă, spre slava desăvârșitului Vindecător al sufletelor și trupurilor noastre.