Sfântul Ierarh Nicolae - povățuitorul celor căsătoriți, călăuzitorul celor necăsătoriți

Vieţile Sfinţilor

Sfântul Ierarh Nicolae - povățuitorul celor căsătoriți, călăuzitorul celor necăsătoriți

    • Sfântul Ierarh Nicolae - povățuitorul celor căsătoriți, călăuzitorul celor necăsătoriți
      Foto: Magda Buftea

      Foto: Magda Buftea

Sfântul Ierarh Nicolae este apărătorul celor necăjiți, vrăjmașul păcatului, prietenul înțelepciunii, dușmanul bogăției, cel ce împrumută prin milă pe Dumnezeu, cel ce alungă foametea, hrănitorul celor bolnavi, povățuitorul celor căsătoriți, călăuzitorul celor necăsătoriți, izgonitorul sărăciei, înzestrătorul săracilor, cel ce unește cu unire legiuită de nuntă, părintele orfanilor și ocrotitorul văduvelor, făptuitorul izvorului de minuni, cel ce ai primit toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus de la Părintele luminilor, marea minune a lumii, marea rană a răilor demoni.

Al lui Neofit, preotul monah și zăvorâtul cuvânt de laudă la Marele ierarh  făcător de minuni, părintele nostru Nicolae despre nașterea lui și istorisire pe scurt a izvorului de minuni.

A biruit marginile firii cel cu numele biruinței, marele între ierarhi Nicolae vestitul, întâistătătorul Mirelor, doctorul celor bolnavi, cârmaciul celor ce plutesc pe mare, exarhul binefacerii, dăruitorul săracilor, sprijinul credincioșilor, securea ereziilor, luptătorul Treimii, izgonitorul demonilor, cel deopotrivă cu îngerii, îndreptătorul conducătorilor, frâul comandanților de oști, izbăvitorul celor duși la moarte, mustrătorul împăraților, ghimpele prefecților, înțelepțitorul bogaților, cel ce smerește pe cei mândri, apărătorul celor necăjiți, vrăjmașul păcatului, prietenul înțelepciunii, dușmanul bogăției, cel ce împrumută prin milă pe Dumnezeu, cel ce alungă foametea, hrănitorul celor bolnavi, povățuitorul celor căsătoriți, călăuzitorul celor necăsătoriți, izgonitorul sărăciei, înzestrătorul săracilor, cel ce unește cu unire legiuită de nuntă, părintele orfanilor și ocrotitorul văduvelor, făptuitorul izvorului de minuni, cel ce ai primit toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus de la Părintele luminilor, marea minune a lumii, marea rană a răilor demoni, marea faimă a credinței ortodoxe, marea amuțire a religiei celei rele, marea întărire a „Bisericii lui Dumnezeu”, marele sprijin al arhiereilor, marea lumină a celor ce zac întru întuneric, marea bogăție a săracilor credincioși, marele vas al mirului din Mirele Lichiei, marele refugiu al oamenilor celor aflați în nevoi, marele îndrumător al celor rătăciți cu credința, marele cuget al „poporului ales”, marele prigonitor al celor ce se abat de la credință, marele lucrător al poruncilor lui Hristos, marele îngrăditor al dumnezeieștilor îngrădiri, marea podoabă a dumnezeieștilor slujiri, marele car al lui „Israil cel nou ales”, marea pază sigură a împăraților dreptcredincioși, și ca să spun totul pe scurt, iubitorul și imitatorul înflăcărat și fierbinte al lui Hristos, de Care întărit fiind, precum mai dinainte am spus, a biruit marginile firii și s-a făcut mai presus de fire.

Pentru aceea, îmbogățindu-se cu harul Duhului cel mai presus de fire, umblând ca un înger pe pământ, a avut isprăvi mai presus de fire. Și făcându-se nimicitor al fortărețelor patimilor și demonilor le-a stăpânit pe acestea cu putere și a împărățit asupra lor. Pentru aceea și-a păstrat nevătămat după chipul și după asemănarea de sus și nefiind biruit de vârsta tânără, nici dându-și spatele plăcerilor trupului tiranisitor, se face casă a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt și Dumnezeu umblă întru el cum a făgăduit în Sfânta Scriptură. Încât și el însuși se face dumnezeu și fiu al Celui Preaînalt prin participare. Și având credință în Hristos, precum a spus Acela, faptele aceluia prin Acela cu ușurință le săvârșește. „Cel ce crede în Mine, faptele pe care Eu le fac și acela le va face și mai mari decât acestea va face”, „ca voi să vă mirați”.

Pentru aceea acest sfânt a făcut minuni mai multe la număr, dintre care noi am adunat în prezentul cuvânt atâtea încât rugăciunile lui să trezească spre înțelegere mintea noastră cea somnoroasă, spre lauda vrednicului de laudă și preacinstitul și vestitul acesta părinte, spre slujirea celor ce ne-au mișcat pe noi la scrierea acestei laude, spre folosul ascultătorilor înțelepți și a bărbaților virtuoși. Dar socotesc că este drept să tratez mai întâi pe scurt despre patria, părinții, nașterea sfântă, despre harul dumnezeiesc și dreptatea cea mai presus de fire din prima copilărie, pentru ca scrierea noastră să aibă un rezultat și mai pe scurt și mai deplin.

Patria acestui între sfinți părinte a fost Patara Lichiei, eparhia și mitropolia  Bisericii Mirelor, pe care a și cinstit-o după puțină vreme prin faptul că a fost întâistător în scaunul arhieresc ca făclia în sfeșnic, luminând cetatea și pe locuitorii ei. Părinții lui, numiți Epifanie și Nonna, de credință ortodocși, bogați în avuții, dar și mai bogați în virtute, dar fiind săraci prin faptul că nu aveau copii din pricina nerodirii Nonnei.

Dar prin multe rugăciuni și lacrimi și binefaceri și slujbe, ca odinioară Sarra și Rebeca, Anna și Elisabeta, a dezlegat Dumnezeu sterpiciunea Nonnei și zămislește și naște pe acest nou Samuil, Nicolae, care, atunci când s-a născut, pentru două ore a stat drept, până ce moașa luând pruncul l-a plecat în ligheanul de baie după obicei, poate și pentru faptul că avea să învețe drept cuvântul adevărului și să caute cele de sus, a însemnat încă de prunc ceea ce avea să fie. Aceasta a arătat-o bucurându-se și unchiul lui Nicolae, arhimandritul și ctitorul sfântului Sion din țară. Dar când a fost să sugă, așa cum se cuvine unui prunc, nu a supt lapte deloc din sânul stâng ca și de aici să arate cele slăvite ale stării de-a dreapta ale lui Hristos. Iar miercurea și vinerea sugea o singură dată către seară.

Dar când a ajuns la vârsta învățăturii ca băiat, este dat dascălului de sfinții lui părinți și de către arhimandritul de care am vorbit, unchiul lui, Nicolae. Dar fiindcă toate ale lui erau pline de har dumnezeiesc și drepte, i-a fost dată lui de Dumnezeu grabnic și deplin și învățătura sfintelor cuvinte.

Minunea întâi. Odată, când sfântul copil se ducea la școală, o femeie, și ea pe nume Nonna, care avea un picior pe jumătate uscat, se întâlnește cu acest copil Nicolae și îl roagă fierbinte să facă rugăciune ca să se vindece piciorul ei uscat. Plecându-se copilul la insistențele și rugămintea femeii, pecetluiește cu semnul crucii piciorul și, chemând numele lui Hristos, vindecă patima. Iar femeia, bucurându-se se duce la ale sale pe ambele picioare, vestind minunea și slăvind pe Dumnezeu și pe lăudând pe copilul Nicolae.

Dar fiindcă și-a însușit deplin învățăturile, și încă și mai mult a strălucit prin virtuți, este dat înapoi lui Dumnezeu, Cel ce l-a dat pe el, și este adus în Biserică de unchiul lui de care am vorbit și de părinții lui arhiereului și este făcut după vrednicie diacon al înfricoșătoarelor și sfintelor taine ale lui Hristos. La nouăsprezece ani este făcut preot al Sfintei Biserici Sion și liturghisitor împreună cu unchiul lui cu vrednicie, de către care este tuns monah cel ce și mai înainte de monah era monah și este arătat în chip cuvenit atelier a toată virtutea.

Dar când a venit sfârșitul părinților lui și au ajuns deja la apusul vieții, casa lor și multa lor bogăție împreună cu toate sufletele a fost lăsată în mâinile fiului lor iubit, Nicolae, și nicidecum n-au greșit ținta, căci s-a arătat  plăcut al lui Dumnezeu și dumnezeiesc chivernisitor al bogăției purtător de grijă al sufletelor celor ce l-au născut. Căci s-a făcut împrumutător al lui Dumnezeu prin săraci și a împărțit cu îmbelșugare averea părintească pe aceia împăcându-i cu Dumnezeu, iar el îngrijindu-se de viața cea netulburată și liniștită. 

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)