De aproape trei decenii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare an, în a doua duminică după Rusalii, să-i cinstim pe toţi sfinţii acestui neam odrăsliţi în Biserica noastră străbună. Dacă în prima duminică de după Rusalii i-am proslăvit pe toți sfinții, ca semn vădit și rod al prezenței și lucrării Duhului Sfânt în Biserica lui Hristos cea una și nedespărțită, în duminica ce va urma îi vom cinsti, așadar, în chip sobornicesc, pe toți „casnicii lui Dumnezeu” de neam românesc, realizându-se astfel un memorial viu al prezenţei şi lucrării Preasfântului Duh pe pământ străbun, de la apariţia creştinismului până în contemporaneitate și, cu vrerea Celui Preaînalt, până la sfârşitul veacului. Privind în această cheie săptămâna în curs – punte de legătură între cele două duminici –, am putea-o considera drept timp al așteptării și rodirii bogate a semințelor credinței așezate în sufletele strămoșilor noștri de către primii misionari, începând cu Sfântul Apostol Andrei, dar și armonia în care trăiesc sfinții naționali cu cei din întreaga Ortodoxie: Dumnezeu este minunat întru sfinţii Săi în unitatea iubirii Preasfintei Treimi, dar și în diversitatea popoarelor lor de proveniență.

Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, autorul volumului „Sfinții – prietenii noștri adevărați”, la care voi face referire în cele ce urmează, cu mult zel misionar a luat decizia de a prezenta în paginile recentei sale cărți tocmai armonia anterior pomenită. Scrierea, recent scoasă de sub „teascurile” tiparului, se adaugă unei impresionante liste de peste 70 de volume de autor, lucrări coordonate, traduceri ori monografii de un real folos duhovnicesc, teologic, pastoral‑misionar și liturgic oferite teologiei și culturii românești, cu trudnic și inspirat condei de către vlădicul Calinic; slujind lângă cei doi chiriarhi ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în cei aproape 30 de ani de când Dumnezeu l-a chemat la arhierie, Preasfinția Sa găsește timp și pentru a așterne pe hârtie pagini însemnate.

Apărută la începutul lunii aprilie a.c. la Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, ampla lucrare de peste 454 de pagini este dedicată în totalitate unor bine structurate „portrete în cuvinte”, realizate cu distins simț liturgic și literar de autor, ce expun cu toată acribia viața și petrecerea celor aproape 140 de sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu, atât din panteonul Ortodoxiei universale, cât mai cu seamă din spațiul românesc: găsim inserate numele a 80 de sfinți daco-români și români, urcați din istorie și legendă în sinaxare prin canonizările proclamate de-a lungul timpului de Biserica românească. Din această perspectivă, volumul capătă un aspect inedit, acela de a tipări în paginile unei singure cărți o bună parte a sinaxarelor românești; inițiativa poate prefigura o nouă și utilă scriere liturgică, în care să se includă toate slujbele sfinților români, precum și acatistele lor. Dacă informațiile din „portretele în cuvinte” ale celor aproximativ 60 de sfinți din Ortodoxia universală se pot regăsi și în alte surse, menționate de autor în bogata bibliografie consultată, aș insista mai curând pe lăudabila inițiativă a ierarhului condeier de a strânge cu multă tenacitate sinaxarele românești, de a le trece prin filtrul simțirii sale liturgice și literare, înfățișându-le apoi în mod unitar, sintetic, într-o impresionantă anamneză a prezenței și lucrării Duhului Sfânt în spațiul românesc. De altfel, într-un consistent studiu de la finalul cărții, Preasfințitul Părinte Calinic realizează o analiză istorico-liturgică a canonizărilor în Ortodoxia românească, precizând că numeroși sfinți din primele veacuri creștine „au fost canonizați de evlavia poporului, dar și de alte Biserici Ortodoxe surori (de exemplu Sfinții Mucenici Dasius, Emilian, Montanus și Maxima, Sfânta Teofana Basarab, Sfântul Ioan Valahul, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești)”. De aceea, conchide autorul, recunoașterea acestor sfinți români, precum și canonizarea celor pe care sinodul infailibil al evlaviei populare și memoria vie a Ortodoxiei românești, care deja i-a proslăvit, devenea o necesitate și o prioritate pentru Biserica Ortodoxă Română, arătând astfel că Dumnezeu a lucrat cu totul minunat de-a lungul istoriei neamului nostru, chemând la sfinţenie de la „vlădică până la opincă”.

Valoarea prezentului volum constă nu doar în numărul mare de „portrete în cuvinte” ale celor îmbogățiți de Duhul Sfânt, transfigurați și îmbrăcați în haine de lumină prin lucrarea harului dumnezeiesc, ci și în minuțioasa analiză a izvoarelor istorice și teologice realizată în vederea redactării nu doar a unei cărți ziditoare de suflet, ci și a unui florilegiu istorico-liturgic neprețuit. Se observă cu ușurință faptul că autorul a scris cu inima, dar și cu mintea, într-un limbaj îngrijit, academic, plin de vibrațiile sufletului și de luminile unei minți veghetoare, cultivate și însuflețite de cele mai înalte idealuri ale Sfintei noastre Ortodoxii.

Lăsându‑vă bucuria de a des­co­peri noi și ziditoare informații, dar și modele de urmat prin lecturarea „portretelor în cuvinte” ale  „prietenilor noștri adevărați”, sfinții, să nu uităm nicicând, după cum ne îndeamnă și autorul lucrării, că „sfințenia reprezintă maximul la care poate ajunge omul în viață, grație Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos. Sfințenia este revelarea lui Dumnezeu în făptura Sa, iar sfinții sunt oameni prin naștere, pe când oamenii sunt sfinți prin devenire. De aceea Mântuitorul Hristos ne-a chemat pe toți la desăvârșire, la asemănarea cu Dumnezeu”. Să urmăm, așadar, dumnezeiasca chemare și să rostim cu bucurie celebra cugetare argheziană: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.