Duminica a II-a a Triodului ne pune înainte Pilda fiului risipitor, a tânărului care și-a cheltuit în desfrânări toată moștenirea părintească și a ajuns argat și porcar, adică rob al patimilor celor rușinoase. Ce l-a făcut să se gândească la tatăl său? Lipsa, foamea, mizeria vieții. Dacă omul nu se smerește de bunăvoie, Dumnezeu tot nu-l lasă; îi trimite neczuri, încercări, boli, suferințe, ca să-l trezească. Pentru că smerenia trupească mai ușor aduce smerenia sufletească și omul se trezește, „își vine în sine”. Nevoințele pustnicilor: posturile aspre, privegherile de toată noaptea, ostenelile trupești au și acest rost, să smerească trupul și, prin aceasta, mai ușor să smerească sufletului. Chiar dacă nu o face de bună voie, omul ajunge astfel să-și dea seama de starea decăzută în care se află, de robia și de neputința sa și aleargă la Dumnezeu, Singurul Care poate să mântuiască. Aceste două atitudini sunt strâns legate împreună și amândouă absolut trebuitoare pentru izbăvire. Tâlharul pe cruce și-a recunoscut fărădelegile și tot atunci a strigat: „Pomenește-mă, Doamne!”; de aceea a auzit: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai!” (Luca 23, 42-43); Iuda însă, deși s-a căit de fărădelegea sa, în loc să alerge la Învățătorul, a mers la templu, a aruncat arginții și ducându-se, s-a spânzurat (Matei 27, 5).

Pilda fiului risipitor tocmai acest rost are: să ne îndemne să alergăm degrabă la Tatăl, îndată ce ne-am văzut cum suntem, ca să nu cădem în deznădăjduire. Și pentru ca să alunge de la noi îndoiala, teama, rușinea, ne pune înainte cea mai desăvârșită icoană a milostivirii și bunătății dumnezeiești. Oricât de multe păcate am fi făcut, să nu ne îndoim de iertare; niciodată nu este biruită milostivirea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu „Care așa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat pentru dânsa” (Ioan 3, 16). „Milostivirea lui Dumnezeu este foc arzător. O, de am avea noi atâta ardoare pentru El, câtă duioșie părintească are El pentru noi!”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

(Protosinghelul Petroniu Tănase, Ușile Păcăinței, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 18-19)