Marţi dimineaţa, plecăm cu trenul spre Salonic, cale de 310 km. Este o zi de toamnă cu soare şi voie bună. Inimile noastre iarăşi se umplu de o nespusă bucurie. Mergem la Sfântul Munte, patria pământească a monahismului ortodox! Mergem să ne închinăm la sfintele moaşte şi la sfintele icoane miraculoase, ce formează tezaurul Athosului! Mergem să vedem pe fraţii noştri din România, care se roagă acolo lui Dumnezeu, pentru noi, pentru ţară, pentru toată lumea!

La orele 15 ne oprim la Culata. Am ajuns la frontiera Greciei. Se fac formalităţile şi pornim. Monahii şi preoţii se bucură de mare cinste în această ţară. Prin gări şi pe la răscruci sunt troiţe, icoane şi candele aprinse. Este o jertfă permanentă pe care o aduce Elada lui Dumnezeu. Într-adevăr, Grecia rămâne cea mai credincioasă patrie a Ortodoxiei!

Trenul aleargă pe câmpia încărcată de recolte a Greciei de Nord. Sate, grădini de măslini, ogoare cu porumb, lămâi, viţă de vie, copii jucându-se, trec prin faţa ochilor şi rămân în urmă. Se aprind luminile. În zare se conturează fruntea cenuşie a munţilor Pindului. Seara, la orele 9:30, coborâm în marea gară a Salonicului. Iată-ne în orașul creștinat de Sfântul Pavel! Iată-ne în metropola Muntelui Athos! Binecuvintează, Doamne, această ţară creștină care a primit cea dintâi Evanghelia lui Hristos.

Un monah român aghiorit ne iese înainte și ne cazează peste noapte la metocul Schitului Prodrom din Salonic. Târziu, când freamătul oraşului încetează, adormim cu gândul la cuvioşii părinţi din Grădina Maicii Domnului.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 353-354)