Părintele Hrisostom Postolache a fost stareţul Schitului Bucium în perioada 1939-1979. Despre sfinţia sa, în general, şi despre viaţa lui sfântă, în special, a scris părintele Ioanichie Bălan în lucrarea Patericul românesc. Vieţuitor al aceluiaşi schit, părintele Ieronim Gagea poate sta oricând alături de cei mai mari duhovnici ai neamului nostru, dintre care amintim pe părinţii Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Iachint Unciuleac ş.a. Nu mi-am propus să insist pe informaţii privind viaţa acestora deoarece intenţionez să le acord atenţia cuvenită în paginile unei cărţi, cei care i-au cunoscut considerându-i pe cei doi părinţi, alături de un al treilea vieţuitor al Schitului Bucium - părintele Hrisostom Dănilă -, a fi printre luminile monahismului românesc.

A avut profesori de prestigiu

Părintele Hrisostom Dănilă - strămutat de curând la cele veşnice - s-a născut în anul 1923, în ajunul Sfântului Ierarh Nicolae, în Ocna Mureşului (jud. Alba), având ca naş la botez pe părintele Octavian Albani, primind numele Ioan. Întrucât biserica satului fusese luată de greco-catolici, el a fost botezat nu în biserică, ci într-o casă cu cerdac în care se slujea. Mai târziu s-a făcut o biserică frumoasă ortodoxă, ctitorul principal fiind tatăl său. După un an pregătitor la grădiniţa din localitate - având ca educatoare pe Leliţa Paula, o rudă mai depărtată, cu preţioase studii la Viena -, în 1930-1934 a urmat şcoala primară din localitatea de baştină, având ca învăţător un greco-catolic.

Între 1934-1938 a urmat gimnaziul din localitate, unde director al şcolii era un om integru, cu mult tact pedagogic. Între 1938-1942 a urmat cursul superior la Liceul „Regele Ferdinand“ din Turda; orele de religie le făcea cu un părinte plin de devotament, care duminica îi ducea la catedrala oraşului. La terminarea liceului a ales să urmeze cursurile facultăţii de filosofie, nu la Cluj, ci la Bucureşti. După doi ani de studii universitare a fost încorporat şi a făcut stagiul militar la Regimentul 10 „Călăraşi“ - Sebeş, având comandant un sublocotenent, fost coleg de-al său de la Turda. La momentul când trebuia să meargă pe front, în Apus, a fost trimis la Şcoala de ofiţeri din Sibiu, cu scopul de a fi ferit de război, deoarece ofiţerii ţineau cu nemţii. De aici a fost mutat la Şcoala de ofiţeri activi de cavalerie din Târgovişte.

După terminarea războiului a fost trimis la un regiment situat pe raza unor sate săseşti din apropierea Sebeşului. Bucuria lui era aceea că nu pierdea sesiunile de examene la facultatea de filosofie. Aşa se face că în 1946 a reuşit să obţină licenţa. A urmat timp de un an cursurile Seminarului de pedagogie „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, specializarea Filosofie-Drept. Facultatea de filosofie cuprindea catedrele: Filosofie, Psihologie, Sociologie (prof. Gusti), Logică, Pedagogie, Bibliologie (prof. Tistu, care era profesorul regelui). În toţi anii, aceste catedre I-IV aveau

cursuri comune. Ca îndrumător de licenţă l-a avut pe profesorul Mircea Florian de la catedra de Filosofie, cu tema: Timpul la Bergson. După absolvire, vreme de un an (1947-1948), a fost profesor la gimnaziul din localitatea natală.

Între anii 1948-1951 a urmat Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii din Bucureşti, care, pe vremea aceea, avea şi o secţie de astronomie. La fizica generală îl avea pe profesorul Bădărău Eugen, la fizica atomică pe profesorul Horea Hulubei, iar la analiza matematicii pe profesorul Miron Niculescu, preşedintele Academiei Române la acea vreme. La examenul de licenţă - specializarea Matematică - examenul oral l-a susţinut cu profesorii Vrânceanu şi Miron Niculescu, iar la Fizică a susţinut teza: Motoare asincroane, cu profesorul Teodorescu. Toţi au fost nume grele în cultura naţională şi internaţională.

Întâlnirea cu părintele Roman Braga

După examenul de licenţă, a fost repartizat la Iaşi - în 1951, toamna -, unde a predat la şcolile de Mecanică şi Chimie, Pedagogică şi nr. 21 din municipiul Iaşi. A urmat în acest timp - 6 ani - Institutul Politehnic, secţia Mecano-Energetică. La Politehnică, în primul an a studiat Mecanica, apoi Electrotehnica. Lucrarea de diplomă a susţinut-o la Termotehnică, îndrumător avându-l pe profesorul Câmpanu.

La Iaşi, în perioada 1951-1957, după ce a vizitat mai multe biserici, în special Biserica Nicoriţa, unde era părintele Laurenţiu Popovici, a rămas ataşat de Biserica Bărboi. Biserica nu avea parohie şi era avariată, ca după război. Aici a împlinit ascultarea de paracliser, începând adeseori dimineaţa cu sunetul de toacă şi de clopote. Slujitor era părintele Vladimir Glosaru, un bucovinean din Cernăuţi. De asemenea, în acest răstimp a ţinut legătura cu Schitul Bucium. La Golia a cunoscut-o pe rasofora Versavia, pe care adesea o asculta povestindu-i lucruri deosebite despre credinţă.  Rasofora Versavia (monahia Benedicta de mai târziu) era sora părintelui Roman Braga şi cânta la Golia împreună cu alte două măicuţe cu care locuia la Metocul Maicilor. Fratele ei, părintele Roman, după ce s-a întors din închisoare, s-a călugărit la Mănăstirea Cetăţuia, dar fiindcă îşi avea chilia la mitropolie, cânta la strană la Catedrală. Înainte de a-l întâlni pe părintele Roman Braga, părintele Hrisostom Dănilă - pe atunci încă mirean - mergea la părintele Vartolomeu Dolhan (pictorul) şi la părintele Evghenie Pojoga, un coleg de-al părintelui Petroniu Tănase.

Intrarea în monahism şi pătimirile din vremea comunismului

După ce şi-a luat licenţa la Politehnica din Iaşi şi-a dat demisia din învăţământ, hotărând să meargă la Mănăstirea Slatina, unde erau părinţii Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală sau Adrian Hriţcu, pe atunci diacon. După mai multe ascultări în care a fost rânduit - bucătărie, împletit coşuri, supravegherea atelierelor -, a fost dat la cancelarie, unde a lucrat cu părintele stareţ Petroniu Tănase, participând şi la alte ascultări: la tăiat şi cărat lemne, la lucru în grădină sau la câmp. După promulgarea Decretului 410/1959, când s-a hotărât scoaterea multor monahi din mănăstire, în locul părintelui Petroniu Tănase a intrat ca stareţ părintele Adrian Hriţcu. La Mănăstirea Slatina (Fălticeni), părintele Hrisostom a putut, aşadar, sta doar până la publicarea decretului, care a izgonit foarte mulţi vieţuitori de prin mănăstiri. Revenit la Iaşi, a renunţat la avansarea în gradul de sublocotenent, atunci când s-a făcut verificarea livretelor militare pe ţară. Fiind în atenţia securităţii, a predat 25 de ani la o şcoală generală din Ghermăneşti, pe malul Prutului, unde a avut multe satisfacţii sufleteşti. De menţionat că, în toate vacanţele, a ţinut legătura cu Mănăstirea Bucium.

În 1984, când se împlineau 100 de ani de la naşterea părintelui Hrisostom Postolache, a fost primit la Schitul Bucium, susţinut fiind de părintele Elefterie. Părintele Hrisostom Dănilă reuşise - încă din 1970 - să obţină încuviinţarea Înaltpreasfinţitului Iustin pentru a fi primit, însă cei de la schit au fost mai reticenţi în această privinţă. Se temeau ca nu cumva, din cauza venirii sale, Securitatea să desfiinţeze schitul. Cei bătrâni se pregăteau să plece în Sfântul Munte, după ce alţii muriseră; cei tineri plecaseră, în acele timpuri vitrege, aproape toţi. La mănăstire mai rămăseseră părintele Ieronim Gagea, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ţinut neîntrerupt firul tradiţiei monahale încă 17 ani, el fiind cel care a făcut legătura între generaţii. Părintele Hrisostom - graţie înţelepciunii Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist - a fost ferit de urmărirea comunistă. La 100 de zile de la intrarea în mănăstire a fost călugărit, iar la alte 100 de zile hirotonit ierodiacon; 70 de zile au mai trecut până a fost hirotonit ieromonah. Însă, dincolo de aceste daruri binemeritate revărsate asupra sa, prin Taina Hirotoniei şi prin hirotesie, adevărul este că părintele Hrisostom a fost un Om cu viaţă sfântă. Un profesor înţelept prin excelenţă, un călugăr, un slujitor şi un duhovnic jertfelnic, cum rar îţi este dat astăzi să mai întâlneşti. Până la evenimentele din decembrie 1989 a avut linişte, fiind considerat de Securitate bolnav incurabil.

Dacă, până în 1989, Securitatea îl monitoriza 24 din 24 de ore, ulterior lucrurile au început să se liniştească. Înaltpreasfinţitul Daniel, apreciindu-l, l-a numit locţiitor de stareţ după plecarea părintelui Partenie la Sihăstria, care îi urma în scaunul stăreţesc părintelui Elefterie. A fost stareţ până-n 1999, când s-a retras; a dorit să se ocupe de slujbele bisericii şi de slujirea credincioşilor, susţinând integral cheltuielile mănăstirii.

Acum, la cei 91 de ani, părintele Hrisostom merge să se întâlnească cu ucenicii săi plecaţi demult la Domnul şi să se adauge în soborul celor din stepena sa: părinţii Varuh Hanganu, Lavrentie Hanganu, Iuvenalie Pătraşcu, Teofan Ciridaru, Pangratie Merlă, Clement Oancea, Sisinie Târgovişteanu, Ghenadie Teodorescu, Dionisie Marin, Daniil Mateciuc, Calinic Vizitiu, Lucian Helciu, Ioasaf Cazacu, Dometian Alupoaei, Efrem Geană, Varlaam Lădungă şi părintele protosinghel Clement Pânzaru, ale căror trupuri se odihnesc în cimitirul mănăstirii în aşteptarea învierii. Numele fiecăruia dintre ei oricând va putea sta alături de numele celor care deja au fost proclamaţi şi cinstiţi ca sfinţi de Biserica noastră străbună!