Şi continuă povestirea părintele Haralambie:

„În prima noapte m-a lăsat să dorm. A doua noapte, după ce am dormit şi m-am odihnit de-ajuns, Stareţul mi-a spus ca să mă încerce:

- Noi trăim aici cu multă asprime, nu prea cred că tu o să poţi rezista.

- Voi încerca, Gheronda.

- Unchiul tău face trei mii de metanii pe noapte. Tu poţi?

- O să încerc, Gheronda.

- Părinte Arsenie, ia-l şi mergeţi să faceţi câte trei mii de metanii fiecare. Să vedem câte metanii o să facă.

Am început, aşadar, să facem metaniile. Părintele Arsenie a terminat primul. Mie îmi mai rămăseseră de făcut încă vreo cinci­ zeci de metanii. Dar adevărul este că locul unde făcea părintele Arsenie metaniile era puţin în pantă, pe când acolo unde le făceam eu era drept. Când am terminat, Stareţul m-a chemat la el şi m-a întrebat:

- Cum ţi se pare, Haralambie? Vei rezista?

- Aşa ne vom nevoi?, întreb eu.

- Ce vrei să spui?, mă întreabă Stareţul.

- Deocamdată nu mi s-a părut greu. Să vedem cum va fi mai târziu.

- Aşadar, vrei să încerci?

- Da, Gheronda, pentru asta am venit. Numai că am plănuit să merg mai întâi undeva şi apoi să mă întorc definitiv.

- Unde vrei să mergi?

- Voi merge la Atena s-o văd pe mătuşa mea care este călugăriţă, adică pe sora părintelui Arsenie, Eupraxia. Vreau să-mi iau rămas bun de la ea şi să primesc binecuvântarea ei.

- Ascultă-mă, dacă ai venit aici la noi ca să te faci călugăr, uit-o pe mătuşa ta Eupraxia. Dar dacă totuşi vrei să mergi la ea, nimeni nu te împiedică. Dar aici nu te mai întorci.

- Gheronda, dar locul acesta mă odihneşte. Eu aici vreau să mă călugăresc.

- Dacă vrei să te călugăreşti aici, rămâi, eşti primit. Dacă însă pleci acum, aici uşa s-a închis pentru totdeauna.

- Gheronda, dar eu am venit aici cu un plan.

- Plaaan?! Călugăr cu plan? Unde ai auzit tu de o astfel de călugărie, cu voie proprie şi cu planuri?” (Această povestire se găseşte şi în cartea monahului Iosif Dionisiatul, „Stareţul Haralambie - Dascălul Rugăciunii minţii”, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 47-49).

Stareţul, ca unul ce avea darul străvederii, a văzut de mai înainte cu ochii săi duhovniceşti sporirea de mai târziu a candi­datului la călugărie şi de aceea nu-l lăsa să plece de lângă el. Astfel, s-au „luptat” destul şi în cele din urmă Haralambie a pierdut lupta. A spus „da” şi a rămas lângă Stareţul nostru până la cuvioasa sa adormire.

Foarte curând tânărul Haralambie a înţeles că nevoinţele ascetice sunt mult mai uşoare în lume decât în viaţa monahală, de vreme ce în aceasta din urmă te lupţi corp la corp cu demonii.

„În primele două-trei nopţi, povesteşte părintele Haralambie, în care am rămas în sihăstria Stareţului Iosif, diavolul a arătat atâta ură asupra mea, încât nu mă lăsa să dorm, nu mă lăsa să fac rugăciune. Mergeam să mă culc şi diavolul năvălea asupra mea când ca un câine, când ca un om, când ca un leu. Atunci eu, de frică, mă sculam şi făceam rugăciune. Şi astfel ziua, nefiind odihnit, nu puteam să-mi fac îndatoririle mele şi să mă rog.

Când Stareţul m-a întrebat cum merge nevoinţă, eu i-am povestit ce se întâmplă.

- Ce ai făcut, mă întreabă Stareţul, nu cumva te-ai sculat şi te-ai rugat de frică?

- Da, Gheronda, aşa am făcut.

- Dar în felul acesta nu te-a lăsat să dormi, iar acum nu poţi să-ţi faci îndatoririle tale şi să te rogi. Dacă el vine dintr-o parte, tu întoarce-te pe cealaltă parte şi fă-ţi cruce. Şi va fugi. Să nu-i dai importanţă. Cu timpul vei învăţa să-l războieşti şi apoi nu-i vei mai da atenţie.

Aşa s-a şi petrecut. După a doua noapte a început să mă povăţuiască. Peste o săptămână atât de multă mângâiere am aflat, încât oriunde aş fi mers, simţeam bună-mireasmă în locul acela”.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 345-347)