După câţiva ani bătrânul Atanasie a mers în Eghina ca să-şi vadă mama. Era deja în vârstă şi se cam îngrăşase din pricina bolii. Când mama lui l-a văzut atât de gras, ea, care era simplă şi neînvăţată şi care tâlcuia Evanghelia şi Cuvântul lui Dumnezeu după literă şi nu după duh, i-a spus:

- Copilaşul meu, eu carte nu ştiu, dar aud pe preotul care ne ţine predică spunând că în Evanghelie scrie că poarta prin care intri în împărăţia lui Dumnezeu este strâmtă şi îngustă. Tu, copilul meu, care eşti atât de gras, cum vei trece prin ea?

- Mamă, mamă... Apa din Sfântul Munte îngraşă, i-a răspuns el.

Când s-a întâlnit din nou cu Stareţul, i-a spus:

- Gheronda, cu mama am scos-o la capăt, dar cu Dumnezeu nu ştiu cum o să mă descurc.

Dar cu toate acestea era un monah foarte evlavios şi smerit. Era un om deosebit în ceea ce priveşte instruirea lumească. Un monah cuvios, foarte compătimitor, care a ajutat multă lume, prin cinstea de care se bucura în Lavră, prin autoritatea pe care o avea şi prin cuvântul său. Îi ajuta mult şi pe pustnici în diferitele probleme pe care le aveau, deoarece multe schituri şi chilii depind de Marea Lavră.

Despre pustnici obişnuia să spună în sinaxele mănăstirii:

- Ei, părinţilor, noi avem Lavra noastră, metocurile noastre, lucrurile noastre, bunurile noastre şi nu avem nevoie de nimic. Acesta însă este sărac, pustnic, şi are nevoie. Ce spuneţi, părin­ţilor? Să-l ajutăm? Este binecuvântat? Da, da. Hai, fiul meu, cu binecuvântarea Maicii Domnului poţi să faci tot ceea ce ai nevoie.

Pe când spunea acestea, ceilalţi proiestoşi îl priveau muţi de uimire.

Ca proiestos, l-a ajutat şi pe Stareţul Iosif.

- Nu te teme, îi spunea el, se va împlini cererea ta. Nu te mâhni!

Apoi bătrânul Atanasie mergea la ceilalţi proiestoşi şi le spunea:

- Sărmanul Stareţ Iosif... Este om sărac. Daţi-i şi lui asta, daţi-i şi lui ailaltă!

Pe toţi îi ajuta cu bucurie. Era un om foarte binecuvântat.

Cât de milostivă era inima părintelui Atanasie se vede şi din felul cum l-a scăpat de osândă pe un om care a încercat să incendieze regiunea Lavrei.

După ce acesta a fost arestat, fiind ameninţat chiar şi cu pedeapsa capitală, a fost adus în sinaxa părinţilor pentru a da seamă.

- De ce ai dat foc?, l-au întrebat părinţii.

- Iertaţi!, a răspuns acela.

Atunci s-a ridicat părintele Atanasie şi a spus:

- Ei, părinţilor, de vreme ce a spus „iertaţi", trebuie să-l iertăm. Nu-i aşa, părinţilor? Da, da, aşa este. Haide, fiul meu, să fii iertat. Mergi, cu binecuvântarea Maicii Domnului!

Şi de această dată bătrânul Atanasie s-a descurcat. Acel sărman nu a mai fost pedepsit şi ispita s-a spulberat.

Stareţul Iosif l-a iubit mult pe bătrânul Atanasie şi se ruga mereu pentru el.

Într-o zi, în 1940, l-a văzut într-o vedenie. Se făcea că acesta urma să plece într-o mare călătorie din care nu avea să se mai întoarcă. Părinţii l-au petrecut până în afara porţii mănăstirii, înaintea lor se afla un râu şi o punte care unea cele două maluri. După ce bătrânul Atanasie şi-a luat rămas bun de la părinţi, a trecut peste punte şi, de pe malul celălalt, s-a întors şi a pus ultima metanie, zicând: „Iertaţi-mă, părinţilor!".

În spatele lui se afla o poartă de aur şi, după ce a trecut prin ea, s-a închis odată pentru totdeauna. Era poarta împărăţiei Cerurilor. De îndată ce s-a sfârşit vedenia, Stareţul Iosif l-a strigat pe fratele său Atanasie, zicându-i:

- Ia-o spre Lavra! Doctorul Kabanaos va pleca. Aleargă ca să-l saluţi din partea mea.

Când a ajuns la Lavra, a apucat să-l prindă în viaţă pe doctor şi i-a spus că Stareţul l-a văzut în vedenie. Fiindcă bătrânul Atanasie avea multă credinţă şi evlavie faţă de Stareţ, a primit acest cuvânt ca pe o descoperire de la Dumnezeu şi s-a pregătit cum se cuvenea. Şi într-adevăr, după trei-patru zile compătimi­torul părinte Atanasie a adormit în Domnul, pentru a se desfăta în viaţa veşnică de roadele marii lui bunătăţi.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 149-157)