Când a venit Cuviosul Nectarie la Schitul Prodromu „n-a aflat nici o cântare în româneşte”, după cum se cântă în Sfântul Munte, şi îndată s-a pus cu multă silinţă şi a tradus toate cântările din greceşte în româneşte, iar pe unele le-a compus din nou. După ce intra în chilia lui, se apuca de scris şi de tradus cântări bisericeşti „care i se păreau mai frumoase, pentru a împodobi Biserica lui Hristos ca pe o adevărată mireasă”. 

Cât a trăit Cuviosul Nectarie Protopsaltul la Schitul Prodromu, a scris Doxastarul la toţi sfinţii de peste an care au privegheri, precum şi la Triod şi Penticostar. A mai scris stihiri la toţi sfinţii, precum şi polielee, heruvice, axioane şi chinonice. A scris încă anixandarele mari şi mici şi a pus Prohodul Domnului pe psaltichie. Acestea sunt cele mai importante contribuţii ale schimonahului Nectarie Creţu la îmbogăţirea muzicii psaltice româneşti.

La Schitul Prodromu, Cuviosul Nectarie a format o şcoală de psaltichie pentru călugări, renumită în tot Muntele Athos. Spuneau călugării prodromiţi că avea până la 70 de ucenici pe care-i învăţa meşteşugul duhovnicesc al cântării bisericeşti. Călugării români, greci, ruşi, bulgari, macedoneni şi sârbi, toţi câţi voiau să devină psalţi desăvârşiţi, veneau la Prodromu şi luau lecţii de la vestitul dascăl Nectarie. 

Dintre ucenicii săi, care au ieşit psalţi vestiţi în mănăstirile atonite, se ştiu numai câţiva: Cosma, întâiul proiestos la Mănăstirea Iviru; Maxim, la Mănăstirea Esfigmenu; Paisie ieromonahul şi Dorotei, la Mănăstirea Dionisiu; ieromonahul Damaschin şi monahii Teofil, Antonie, Ilie, Hrisant, Serafim şi Metodie, la Schitul Sfânta Ana. Mulţi însă dintre ei au fost uitaţi. În Schitul Prodromu, cei mai aleşi cântăreţi români formaţi de părintele Nectarie au fost ieromonahii Calinic şi Gherontie şi monahii Calistrat, Isihie, Climent, Iacob, Nazarie, Grigorie şi Daniil, care mai târziu ajunge protopsalt la Mitropolia din Bucureşti.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 486-487)