Spre Valea lui Iosafat – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Calea aceasta pe care mergem este cale tainică. Pe aici a coborât Domnul şi Mântuitorul în noaptea Cinei celei de Taină. Şi era întuneric, şi era frig, şi nu departe Îl pândeau trădătorii. Dar El mereu se ruga şi îşi mângâia ucenicii îngânduraţi... Întăreşte-ne şi pe noi, Fiul lui Dumnezeu, în noaptea ispitelor şi în întunericul patimilor. Coboară şi urcă cu noi în calea vieţii. Nu ne lăsa singuri, nici în noapte, nici în zi. Întăreşte-ne să mărturisim Adevărul, să Te propovăduim înaintea oamenilor, să suferim pen­tru Tine, să-i iertăm pe toţi şi să iubim Biserica.

Părăsim în tăcere şi rugăciune platoul Muntelui Sion, unul din cele mai sfinte locuri din Ierusalim, legat atât de mult de istoria, credinţa şi speranţa poporului ales; munte sfânt, aşa de minunat cântat în psalmii lui David, atât de mult cinstit de iudei. În Vechiul Aşeză­mânt, aici au avut palatul împăraţii David şi Solomon, aici a fost aşezat Cortul Mărturiei cu Tablele Legii, aici s-a scris Psaltirea marelui profet, pe care o cânta în faţa chivotului Legii. Aici a plâns în sac şi cenuşă David, după ce a păcătuit înaintea Domnului şi s-a mărturisit în faţa profetului Natan. Pentru toate aceste fapte şi eve­nimente biblice petrecute aici, Muntele Sion este cinstit de toată Creştinătatea şi asemănat de Sfinţii Părinţi cu „Sionul cel de Sus”, adică cu Împărăţia slavei lui Dumnezeu din Ceruri.

Coborâm uşor panta muntelui spre răsărit, adică spre Valea lui Iosafat, cale de peste 1,5 km. În stânga noastră, adică la nord, se vede zidul Sfintei Cetăţi; la dreapta, Sionul coboară uşor până în valea adâncă numită Valea Hinon sau Valea Gheenei, adică „a focului”, unde se ardeau gunoaiele oraşului. Tot acolo, alături, se află şi locul numit Acheldama, unde s-a spânzurat Iuda vânzătorul, cuprins de deznădejde. Iar în faţa noastră, spre răsăritul soarelui, Sionul coboară drept în Valea lui Iosafat şi în Grădina Ghetsimani. Peste această vale sfântă se vede Muntele Eleon, muntele Înălţării Domnului la Ceruri, cu fruntea de piatră încinsă de soare.

Înaintăm încet şi cugetăm. Mergem pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. Pe aici întotdeauna cobora, când se retrăgea noaptea pentru rugăciune în grădina Ghetsimani. Pe aici a coborât în noaptea cea mai de pe urmă de la Cina cea de Taină. O noapte hotărâtoare în taina mântuirii noastre. O noapte de cum­pănă pentru ucenici. O noapte de foc pentru Hristos. Pe aici a trecut Domnul cu cei unsprezece ucenici îngân­duraţi, în noaptea din Joia Mare. A fost cea mai lungă noapte din Sfânta Evanghelie. Cea mai bogată în taine şi în revelaţie dumnezeiască. Nici într-o noapte din viaţa Sa pământească nu a vorbit atât de mult cu ucenicii, nu le-a descoperit atâtea învăţături şi taine mântuitoare. Slavă Ţie, Doamne, pentru această noapte sfântă! Învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm mai mult în liniştea slujbelor de noapte.

Între dragostea de Dumnezeu şi de oameni, între viaţă şi moarte, între drepţi şi păcătoşi, Mântuitorul a ales calea ascultării şi a iubirii. A ales moartea în locul vieţii, a ales cea mai mare smerenie, primind să fie dat în mâinile iudeilor, ale lui Anna şi Caiafa, ale lui Irod şi Pilat, în mâinile tuturor hulitorilor de Dumnezeu, pentru mântuirea lumii.

Da, aceasta este calea ascultării de Dumnezeu, a coborârii din Sionul de Sus în cel de jos şi, de aici, în Grădina Ghetsimani şi în mâinile ucigaşilor de Dum­nezeu. Pe aici a păşit Hristos! Pe aici îndrăznim să păşim şi noi, păcătoşii. El însă venea să se roage, să se dea în mâinile oamenilor, iar noi venim să privim, şi mai puţin să ne rugăm. Şi totuşi trebuie să ne rugăm mai mult, să ne rugăm măcar acum, ca să nu cădem în ispită.

Calea aceasta pe care mergem este cale tainică. Pe aici a coborât Domnul şi Mântuitorul în noaptea Cinei. Şi era întuneric, şi era frig, şi nu departe Îl pândeau trădătorii. Dar El mereu se ruga şi îşi mângâia ucenicii îngânduraţi... Întăreşte-ne şi pe noi, Fiul lui Dumnezeu, în noaptea ispitelor şi în întunericul patimilor. Coboară şi urcă cu noi în calea vieţii. Nu ne lăsa singuri, nici în noapte, nici în zi. Întăreşte-ne să mărturisim Adevărul, să Te propovăduim înaintea oamenilor, să suferim pen­tru Tine, să iertăm pe toţi şi să iubim Biserica.

Am ajuns la marginea văii lui Iosafat. Aici se termină Muntele Sion. În stânga străluceşte în soare cupola aurită a moscheii lui Omar. În dreapta se vede bine Valea Hinon şi locul numit Acheldama, adică Locul Sângelui. Acolo, Iuda, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate mărun­taiele. Şi s-a făcut cunoscut aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim... (Fapte 1, 18-19) (…)

Potrivit textului Sfântului prooroc Ioil (4, 2), unii din Sfinţii Părinţi afirmă că Judecata de Apoi va avea loc aici, în Valea lui Iosafat. Poate tocmai de aceea, ambele versante ale văii sunt pline de morminte. Întreaga vale este un vast cimitir. La dreapta, cimitirul musulman, iar la stânga şi spre Muntele Măslinilor, cimitirul evreiesc.

Valea Cedrilor se uneşte cu Valea lui Iosafat şi coboară spre sud, în Valea Hinon şi Valea Gheenei. Primul loc biblic pe care îl vizităm este Izvorul Siloam, unde a fost trimis orbul din naştere şi s-a vindecat (Ioan 9, 1-41). Ne oprim. Izvorul curge dintr-o stâncă mare. În faţa stâncii formează un mic lac, apoi îşi croieşte drum spre valea Pârâului Cedrilor. Ne atingem de apa aceasta sfân­tă şi binecuvântată de profeţi şi de Însuşi Iisus Hrirtos și ne rugăm ca Domnul să vindece ochii sufletelor trupurilor noastre de toată orbirea şi necurăţia, ca să vedem bine calea mântuirii.

Traversăm Pârâul Cedrilor şi urcăm pe versantul opus. La mică distanţă dăm de Izvorul Maicii Domnului, unde, după tradiţie, se spune că venea Sfânta Fecioară şi lua apă. Este un izvor foarte adânc, subteran. Trebuie să cobori numeroase trepte de piatră ca să dai de un tunel pe unde curge izvorul. Încercăm să coborâm. Pelerini şi copii cu lumânări aprinse coboară în peşteră şi se spală cu această apă binecuvântată. Dăm laudă Maicii Domnului şi plecăm mai departe, spre Grădina Ghetsimani.

De la Izvorul Maicii Domnului ne oprim la mor­mântul lui Abesalom. Este o construcţie de circa 2400 de ani, de pe timpul Macabeilor. Un turn cilindric din blocuri de piatră, înalt de peste 12 metri, cu vârful ascuţit. Un loc, un mormânt de tristă amintire. Turnul pare ca un strigăt de iertare al fiului neascultător către tatăl său, al omului răzvrătit către cer, către Dreptul Judecător.

Cât de mare deosebire este între tată şi fiu, între marele împărat David şi Abesalom! Tatăl sfânt, iar fiul ucigaş. Tatăl cânta lui Dumnezeu în psalmi, iar fiul neascultător căuta să-i ia tronul şi viaţa. Şi l-a certat Domnul cu moarte năprasnică pe cel neascultător. Aşa se sfârşesc întotdeauna copiii răzvrătiţi, care nu ascultă de Biserică şi de părinţi. „Abesalom, Abesalom, fiul meu, Abesalom ... !”, plângea bunul tată pe fiul care atârna mort de copac.

Dacă fiii crescuţi în case de oameni drepţi şi chiar sfinţi ajung uneori răi şi neascultători, cu cât mai mult vor deveni răi şi necredincioşi copiii crescuţi rău, fără mame devotate, fără supravegherea părinţilor, fără educaţie creştinească, fără rugăciune şi frică de Dumnezeu! Vai de copiii fără mame! Vai de părinţii care nu-şi cresc copiii în temere de Dumnezeu! Vai de copiii ce se răzvrătesc asupra părinţilor care i-au născut! Că viaţa le va fi un chin şi moartea o pedeapsă. Ai milă, Doamne, de părinţii care ne-au născut şi crescut în frică de Dumnezeu. Ai milă de mamele care ne-au învăţat să ne închinăm, care ne-au dus regulat la biserică, care au sădit în inimile noastre dragostea de viaţă, de lumină, de Dumnezeu şi de oameni! Odihneşte-le cu pace sufletele în Ceruri şi osemintele în cimitir! Ai milă, Doamne, de fiii neamului nostru, că sunt botezaţi în numele Tău! Învaţă-i ascultarea de Dumnezeu şi de părinţi! Învaţă-i dragostea de neam şi de ţară. Întoarce dragostea părinţilor spre copii şi a copiilor spre părinţi, ca să nu avem în pământul nostru asemenea morminte ale răzvrătirii şi neascultării! „Abesalom, fiul meu, Abesalom!”. Plânsul proorocului David se aude tot mai mult în casele şi familiile credincioşilor noştri. O, Doamne, ai milă de noi şi de poporul nostru binecuvântat şi credincios! Ai milă de toţi copiii şi de toate mamele pământului!

Ne însemnăm cu Sfânta Cruce şi urcăm drumul către Grădina Ghetsimani. La mică depărtare apar încă două morminte biblice: mormântul Sfântului Iacov Patriarhul, fiul lui Isaac, şi mormântul profetului Zaharia. Sunt mult mai modeste în construcţie. Osemintele Patriarhului Iacov se găsesc însă la Hebron.

Traversăm şoseaua asfaltată care duce la Ierihon şi poposim în Grădina Ghetsimani. Coborâm la mormântul Maicii Domnului şi ne închinăm a doua oară. Intrăm din nou în Biserica Naţiunilor, ne închinăm la Piatra Prinderii lui Iisus, apoi pornim spre vârful Muntelui Eleon, adică al Măslinilor.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 115-117)

De la același autor

Ultimele din categorie