În mai multe locuri din Sfânta Scriptură, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune însăși Evanghelia de astăzi: "Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit vie". Acesta este Însuși Dumnezeu, Stăpânul cerului și al pământului, Care a creat toate cele văzute și nevăzute și a zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În alt loc spune Mântuitorul: “Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul... Eu sunt vița, voi mlădițele“ (Ioan 15, 1-5). Proorocul David aseamănă și el lumea cu via și se roagă pentru desăvârșirea ei, zicând: “Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea“ (Psalm 79, 15-16).

Oare de ce aseamănă Dumnezeu lumea cu via sau cu grâul gata de seceriș și nu cu altceva? Pentru că atât via cât și grâul sunt cele două roade de frunte ale pământului care țin viața trupească a oamenilor. Apoi, pentru că pâinea și vinul, prin Sfânta Liturghie, se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos care mențin viața duhovnicească a sufletelor noastre. Că precum pâinea și vinul "întăresc inima omului" așa Sfânta Împărtășanie întărește credința, iartă păcatele și mântuiește sufletul omului credincios. Pâinea și vinul, la care adesea este pomenit și untdelemnul, sunt alimente de bază ale omenirii care au un dublu caracter sacru, căci hrănesc atât trupul cât și sufletul prin jertfa liturgică.

Dar via, adică lumea sădită de Dumnezeu, nu a fost lăsată la întâmplare, nu a fost părăsită de El. Dimpotrivă, de la început lumea a fost ținută sub pronia divină; căci după ce a sădit-o Dumnezeu, “a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn de pază și a dat-o lucrătorilor iar el s-a dus departe“ (Matei 21, 33). Vedeți grija lui Dumnezeu pentru lume? A sădit-o cu propriile Sale mâini, făcând pe om după chipul și asemănarea Sa; a îngrădit-o cu gard împotriva hoților, adică a îngrădit lumea cu poruncile și învățăturile celor două Legi a Vechiului și a Noului Testament, cu canoane și Sinoade ecumenice care apară unitatea și adevărul dreptei credințe. Apoi, în mijlocul viei, Domnul "a săpat teasc", adică a făcut altarul de jertfă, pe care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghică pentru mântuirea întregii lumi. Ba, mai mult, Dumnezeu "a clădit un turn de pază și a dat via lucrătorilor, iar El S-a dus departe". Turnul de pază este Biserica întemeiată de Iisus Hristos ca un turn de veghe și apărare împotriva diavolilor, a sectelor și a tuturor smintelilor și păcatelor care ucid sufletele noastre.

Deci, când toate acestea au fost săvârșite, adică lumea a fost răscumpărată și Biserica întemeiată, Domnul nostru Iisus Hristos a încredințat via Sa, adică lumea, Bisericii și Evanghelia "lucrătorilor", adică Apostolilor, episcopilor și preoților. Ei sunt lucrătorii viei lui Hristos. Lor li s-a încredințat întreaga operă de propovăduire a Evangheliei, de slujire a Bisericii, săvârșirea Sfintei Liturghii, învățătura și apărarea credinței ortodoxe, sfințirea oamenilor prin harul Duhului Sfânt, revărsat prin lucrarea celor șapte Sfinte Taine, paza viei prin împlinirea poruncilor evanghelice și aducerea roadelor la vreme. Iar roadele viei sunt sufletele mântuite prin lucrarea faptelor bune. Slujitorii Bisericii sunt lucrătorii Evangheliei, adică împreună lucrători cu Hristos, cu îngerii, cu Apostolii și cu toți sfinții la mântuirea și înnoirea lumii.

Vedeți ce mare este misiunea apostolică și harul preoției? Slujitorii Bisericii conlucrează cu Însuși Dumnezeu, cu cele trei persoane ale Preasfintei Treimi și cu toate puterile cerești. Prin jertfa liturgică ei unesc cerul cu pământul, coboară pe Hristos pe sfintele altare și în inimile oamenilor. Prin cuvintele lor leagă și dezleagă păcatele lumii, scot sufletele din iad și demonii din oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care îl au de la Hristos, împart Duhul Sfânt credincioșilor prin cele șapte Sfinte Taine, sfințesc, dezleagă, binecuvântează, călăuzesc pe calea mântuirii, învață, mângâie sufletele iubitoare de Dumnezeu. Ce cinste mai de preț căutăm? Sau ce har dat oamenilor este mai mare ca acela al preoției? Episcopii și preoții sunt urmașii direcți ai Sfinților Apostoli. Ei sunt datori să lucreze cu timp și fără timp via lumii creștine și să adune cât mai multe roade, adică fapte bune și suflete curate, vrednice de Împărăția lui Dumnezeu.

Prima datorie a preotului în parohie este să săvârșească sfintele slujbe cu toată evlavia, începând cu Sfânta Liturghie. Altarul bisericii din fiecare sat este simbolizat de "teascul" pe care l-a săpat Dumnezeu în via Sa, cum ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi. Că precum în teasc se prefac strugurii în vin, așa pe Sfânta Masă din altar pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii. Cu cât va sluji cu mai multă evlavie și vrednicie sufletească, cu atât va dobândi mai mult dar de la Dumnezeu, va umple biserica de credincioși și va aduce mai multe suflete pe calea mântuirii.

A doua datorie a preotului este să învețe pe credincioși dreapta credință, adică să-i catehizeze cu timp, și fără timp, prin predici bune, practice, izvorâte din inimă; prin explicarea Sfintei Scripturi în duh ortodox, prin citirea în biserică și acasă de texte patristice, cărți de călăuză duhovnicească, învățături morale necesare tuturor și mai ales copiilor și tinerilor. Aceste învățături formează "gardul" Bisericii, cu care a îngrădit Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fără gard este furată și stricată de străini, de vierul cel sălbatic, adică de diavolul, cum spune psalmistul, tot așa și credincioșii din parohie, dacă nu sunt educați religios și deprinși cu iertarea, cu rugăciuni, cu postul și cu citirea cărților sfinte, se răcesc în credință, sunt indiferenți față de Biserică, devin îndoielnici, necredincioși, bețivi, imorali și unii sunt amăgiți și atrași de secte.

A treia datorie de mare răspundere a preotului în parohie este să păzească via lui Hristos. Turnul de pază zidit de Dumnezeu "în via Sa" simbolizează Biserica, această corabie a mântuirii lumii, care ne duce spre cele veșnice, ne scapă de duhurile rele cu care ne luptăm până la moarte, ne izbăvește de înecare în marea vieții și ne sfințește prin cele șapte Sfinte Taine, mai ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Biserica, prin preoți, apără dreapta credință și ajută la ridicarea sufletelor din iad și a celor căzute în robia patimilor și a păcatelor, înălțându-le spre Hristos și Împărăția Cerurilor.

Iată, pe scurt, marea datorie evanghelică a preoților și păstorilor (episcopilor) Bisericii lui Hristos. Ei sunt grădinarii creștinilor. De felul cum își împlinesc ei misiunea depinde realizarea roadelor cerute, adică mântuirea lor și a sufletelor încredințate lor de Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta însă preoții și păstorii trebuie să fie de mici chemați și aleși de Hristos la slujirea Evangheliei Sale. Cei nechemați și nesfințiți prin hirotonie, adică prin punerea mâinilor episcopilor, nu au ce căuta în cler, căci preoția este slujire și har, iar nu funcție cu scop de "câștig urât" și mândrie. Apoi slujitorii trebuie să provină din familii sănătoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La seminarii este bine să se aleagă tineri din familii model în toate, cu atestarea scrisă a duhovnicului respectiv. La studii, viitorii candidați la preoție să iubească mai mult ca orice rugăciunea, biserica, slujbele, studiul, viața morală, practica liturgică, spovedania deasă la două-trei săptămâni și practica duhovnicească în vacanțe pe la mânăstiri. Pentru căsnicie li se cere să caute soții bune, evlavioase, milostive, mame model în toate. Familia preotului trebuie să fie un exemplu viu pentru enoriași, adică să fie o casă cu mulți copii, modestă, binecuvântată, legată permanent de Hristos, de enoriași și de biserică.

Evlavia, moralitatea, rugăciunea, cultura teologică, slujbele regulate la biserică, milostenia și râvna pentru Hristos sunt virtuți de bază ale preoților, fără de care nu se pot mântui nici slujitorii, nici credincioșii. "Preotul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie să se jertfească, nu numai să jertfească", adică să se ostenească a spovedi pe toți enoriașii regulat în cele patru sfinte posturi, să se jertfească ziua și noaptea a menține sfintele slujbe după rânduială, a cerceta pe toți în casele lor, a împăca pe toți cei certați, a mângâia pe cei întristați, a ajuta pe cei săraci și bolnavi, a hrăni pe toți fiii săi sufletești cu predici bune, pline de căldură părintească și cu cărți sfinte de rugăciune și învățătură.

Spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie: “Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic“ (Ioan 15, 5). Hristos este vița, "tulpina viei", iar mlădițele care ies din tulpină sunt Apostolii, episcopii și preoții. Acei așa-ziși păstori de suflete, care au rupt legătura cu Biserica lui Hristos, nu mai au harul mântuirii, căci s-au rupt de trupul Bisericii ca și mlădițele de viță și se usucă spre veșnica lor osândă, că nu mai au legătură cu Hristos, cu Harul Duhului Sfânt, cu Tainele Bisericii, cu Sfânta Liturghie, cu Crucea, cu sfinții din cer și cu toți drepții. Iar păstorii adevărați sunt preoții care sfințesc slujba în sfintele biserici, care au grijă de turma încredințată lor de Hristos, care se roagă cu credință și trăiesc în bucuria Duhului Sfânt, care se luptă pentru Evanghelie, pentru credință, pentru mântuirea credincioșilor lor. Fericiți sunt slujitorii pe care îi va afla Hristos făcând așa și vai celor ce-i va afla dormind sau lenevindu-se!

Dar care sunt roadele pe care le cere Hristos de la slujitorii Bisericii? Precum roadele mlădițelor de vie sunt strugurii, tot așa roadele mlădițelor lui Hristos, adică ale păstorilor sunt sufletele mântuite. Acestea sunt creștinii pe care preoții îi câștigă prin pocăință și îi aduc la Hristos din cârciumi, de la judecăți, de la desfrâu, de la secte, din robia păcatelor și a morții. Creștinii care ascultă de păstori, de Hristos ascultă, că zice Domnul: “Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă“ (Luca 19, 16). Dacă preotul slujește cu evlavie, învață pe toți, se roagă și face tot ce poate, dar credincioșii nu-l urmează, el va lua plata lucrătorului credincios, iar ei, neascultătorii, vor lua osândă. Aceștia sunt ca via neroditoare, ca frunzele viei lovite de brumă care cad și se aruncă în foc.

Vai de credincioșii care nu merg la biserică din lenevire sau necredință! Vai de cei ce se rup de trupul Bisericii lui Hristos și cad în secte, că sectele nu duc la mântuire, fiind rupte de vița vieții care este Hristos! Vai și de păstorii care nu se ostenesc să aducă roade la vreme din via încredințată lor! Adică smintesc turma, pierd sufletele și lasă să intre lupii în piei de oaie, adică sectanții în parohiile lor. Căci va veni Hristos, stăpânul viei, și “pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor“ (Matei 21, 40-41).

Vedeți ce mare este răspunderea preoților pentru sufletele voastre? Vedeți cât trebuie să se jertfească ei pentru mântuirea credincioșilor? Mulți însă îi judecă și îi osândesc, uitând că și ei sunt oameni, că au familie și trebuie să se îngrijească atât de enoriași și de casa lui Dumnezeu, cât și de casele lor. Să știți că preoții ar putea fi mult mai devotați, mai buni, dacă ar fi alături de ei toți credincioșii satelor și orașelor noastre. Căci dacă preoții văd bisericile pline de credincioși, mai ales în sărbători, credința lor sporește, harul lucrează mai mult prin ei, predicile lor devin mai vii și pătrund în inima fiecăruia.

Iar când preoții văd mai mulți săteni la cârciumi, la târguri și judecăți, decât la biserică în timpul Sfintei Liturghii din Duminici și sărbători, ei se întristează și slăbesc duhovnicește. Credem că preoții buni se datorează și credincioșilor buni, râvnitori pentru Hristos; iar cei mai puțini buni se datorează și enoriașilor slabi în credință și indiferenți de mântuirea lor. Dar fiecare va fi judecat după faptele sale de Dumnezeu, știutorul inimilor noastre.

De aceea, frații mei, vă îndemn să iubiți pe Dumnezeu și Biserica Lui. Iubiți pe păstorii Bisericii, ascultați de ei și vă rugați pentru ei, ca niște fii sufletești, “că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor da seamă“ (Evrei 13, 17). Vă mai îndemn să nu lipsiți în sărbători de la biserică, și să ascultați cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfânta Liturghie. Hristos este de față în Sfântul Altar și noi să lipsim? Maica Domnului cu toți îngerii și sfinții sunt în biserică și slăvesc pe Dumnezeu împreună cu preotul și noi ne ducem atunci la plăceri și la beții? Nu uitați să pomeniți pe preoți la rugăciunile voastre, din dragoste și din datorie, că sunt sfințiți de Hristos și poartă în ei Harul Duhului Sfânt.

Să rugăm pe marele Arhiereu Iisus Hristos, Păstorul și Mântuitorul sufletelor noastre, să rânduiască păstori și preoți cât mai buni Bisericii Sale, iar nouă să ne dea mai multă credință și fapte bune spre dobândirea cereștilor bunătăți. Amin.