Chilia Sfântului Siluan de la Vechiul Rusikon

Cuviosul Siluan și-a ridicat o mică „colibă” osebită, la Vechiul Rusikon, nu departe de corpul de chilii al obștii, unde a vieţuit pentru un an şi jumătate.

Când era încă destul de tânăr pentru liniștire, Sfântul Siluan „s-a cerut” de la Igumen la Vechiul Rusikon, unde și-a ridicat o mică „colibă” osebită, nu departe de corpul de chilii al obștii (la cinci minute de mers pe jos către sud-est). Acolo l-a primit și pe Părintele Stratonic.[1]

„Eram în iconomat şi am vrut să merg să mă liniştesc la Vechiul Russikon. Acolo ţineau post neîntrerupt; toată săptămâna mâncau fără untdelemn, afară de sâmbătă şi Duminică, şi din pricina postului puţini închinători mergeau acolo.”[2]

Credinţa sa în puterea tainei Bisericii şi în harul preoţiei s-a întărit mai ales după ce a văzut la Vechiul Russikon, în timpul Marelui Post, la Vecernie, pe bătrânul Avraamie, duhovnicul, preschimbat „după chipul lui Hristos”, „strălucind negrăit”[3].

„Bătrânul duhovnic luase epitrahilul şi se pregătea să-l mărturisească. Când monahul acela a venit în locul unde se fac mărturisirile, s-a uitat la duhovnic, un bătrân cu părul alb, şi a văzut că faţa lui era tânără ca a unui băiat şi strălucea cu totul şi era ase­menea lui Hristos. Atunci monahul a înţeles că duhovnicul stă [îşi săvârşeşte slujirea sa] în Duhul Sfânt şi că prin Duhul Sfânt îi sunt iertate păcatele celui ce se pocăieşte.”[4]

Dar Sfântul Siluan nu a viețuit multă vreme la Vechiul Rusikon; din nou a fost mutat la Mănăstire și numit iconom.

„Dar lui Dumnezeu nu I-au fost plăcut ca eu să vieţuiesc acolo, şi după un an şi jumătate m’au adus din nou la vechea ascultare, deoarece mă pricepeam la zidiri; iar pentru de-sine-rânduiala m’au pedepsit Domnul, şi la Russikon am răcit la cap, şi până acum neîncetat mă doare.”[5]

Mai târziu, Sfântul Siluan îi mărturisea părintelui Sofronie: „Am primit iconomatul ca ascultare şi, pentru binecuvântarea Igumenului, mi-a fost mai uşor să mă rog în această ascultare decât la Vechiul Russikon, unde am cerut din voia mea să merg pentru liniştire… Dacă sufletul iubeşte norodul şi îl doare pentru el, atunci rugăciunea nu mai poate înceta”[6].

[1]Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Editura Accent Print, Suceava, 2013, p. 195.

[2]Ibidem, p. 475.

[3]Ibidem, p. 85.

[4]Ibidem, p. 416.

[5]Ibidem, pp. 476-477.

[6]Ibidem, p. 69.

De la același autor

Ultimele din categorie