Peştera „Sfintei Treimi” din Muntele Athos – loc de nevoinţă al Cuviosului Sofronie Saharov

 

La această katismă a pustnicit vreme de câţiva ani părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul şi primul său biograf.

Între Noul Schit şi arsanaua Mănăstirii Sfântul Pavel, într-o regiune de lângă mare, ascunsă de ochii trecătorilor, se află Katisma cu hramul Preasfintei Treimi, cea din peşteră, care aparţine Mănăstirii Sfântului Pavel. Aici a pustnicit vreme de câţiva ani părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul şi primul său biograf.

Se pare că, mai demult, un ascet s-a nevoit în această fundătură din peşteră, aflată la baza pantei abrupte, trăind acolo în nevoinţă, rugăciune şi sărăcie. Ucenicul pustnicului a ridicat acolo o bisericuţă în cinstea Preasfintei Treimi.

Părintele Evstatie cel cu barba lungă

La această Katismă a trăit şi un renumit părinte cu viaţă îndelungată, anume Eustratie, care timp de treizeci de ani a ucenicit pe lângă duhovnicul său.

După trecerea la cele veşnice a părintelui său duhovnicesc, a plecat de acolo şi s-a dus să locuiască la o colibă de la Kavsokalivia, unde vieţuiau doi monahi nevoitori. Însă pentru că nu avea barbă şi era spân, aceştia doi nu au vrut să-l primească. Totuşi au hotărât şi au slujit împreună o priveghere de toată noaptea, cântând Paraclisul Maicii Domnului. De dimineaţă, într-un mod minunat, pe faţa monahului Eustratie au apărut primele fire de păr. Astfel, cei doi părinţi au hotărât să-l primească în obştea lor. De-a lungul timpului, barba acestuia a crescut până a ajuns la pământ, aşa încât o înfăşură şi o punea într-o traistă.

Acest lucru l-a văzut şi Guvernatorul turc al Tesalonicului, când a vizitat Muntele Athos. Demnitarul turc, când a văzut pictura cu icoanele Cuvioşilor Onufrie Egipteanul şi Petru Athonitul care aveau bărbile până în pământ, nu a crezut. Aşa l-au adus în faţa sa pe monahul Eustratie ca să-l vadă pe acesta şi după ce l-a văzut, a crezut, dăruindu-i în dar şi trei lire turceşti de aur.

Loc de nevoinţă pentru Cuviosul Sofronie Saharov

De asemenea, la această katismă a pustnicit vreme de câţiva ani părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul şi primul său biograf.

După trecerea la Domnul a Sfântului Siluan în anul 1938, Stareţul Sofronie părăseşte mănăstirea şi se duce să vieţuiască vreme de nouă ani în pustia athonită; pentru început la Karulia, iar din anul 1945 în peştera Sfintei Treimi de la Mănăstirea Sfântul Pavel.

Părintele Sofronie mărturiseşte despre vieţuirea în peştera Sfintei Treimi: „Experienţa pustiei m-a învăţat a mă ruga cu rugăciunea preoţească şi cu norodul, şi fără prezenţa sa văzută.”[1]

Condiţiile de viaţă de aici erau foarte aspre, întrucât peştera, izolată şi prevăzută cu un mic paraclis, era pradă unor importante infiltrări de apă. Sănătatea părintelui Sofronie a avut de suferit din această cauză şi, la capătul a doi ani, a trebuit să renunţe şi să se aşeze o vreme la schitul Sfântul Andrei, care aparţinea mănăstirii Vatoped. La scurtă vreme, împrejurările (poate şi pentru a publica scrierile Sf. Siluan, poate şi pentru a-şi încheia studiile teologice, poate şi din pricina sănătăţii şubrezite, poate şi din pricina greutăţilor avute în Athos ca ne-grec după al Doilea Război Mondial) l-au silit pe Stareţul Sofronie să se mute în anul 1947 Paris.

Mărturia Mitropolitului Ierotheos Vlahos

În anul 1977, la un an după întâlnirea cu părintele Sofronie Saharov la mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex, Mitropolitul Ierotheos Vlahos, pe atunci arhimandrit, a cutreierat multe mănăstiri, schituri şi chilii ale pustiei Sfântului Munte, întrebându‑i pe mulţi monahi despre puterea şi lucrarea „Rugăciunii”. În Săptămâna Luminată a acelui an, Mitropolitul Ierotheos a căutat să vadă locurile unde au vieţuit Sfântul Siluan şi Stareţul Sofronie. Astfel a vizitat Mănăstirea Sfântului Pantelimon - Russikonul şi chilia stareţului Sofronie de la Karulia. Apoi a mers la peştera Sfintei Treimi.

„După Karoúlia am mers la peştera Sfintei Treimi, aproape de Mănăstirea Sfântului Pavel. Am păşit şi aici pe urmele Stareţului, care, de la Russikon s‑a dus pentru şapte ani la Karoúlia, apoi alţi trei în peştera Sfintei Treimi.

Călătorind cu corabia, această peşteră se vede şi de pe mare, la jumătatea distanţei dintre Mănăstirea Sfântului Pavel şi Nea Skiti. Am urcat aici pe o cărare greu de străbătut, pornind de la arsanáua Sfântului Pavel, singur cu rugăciunea. Îndată ce‑am ajuns, am stat puţin cu evlavie să mă rog, cerând binecuvântarea Stareţului, apoi am pătruns înăuntru. La intrare, peştera era acoperită de‑o mică zidire, cu două cămăruţe şi‑o bisericuţă. Locul este uimitor şi unic pentru viaţă pustnicească şi pocăinţă. Am stat multă vreme acolo, rugându‑mă şi cerând binecuvântarea Stareţului. Peştera părea părăsită, iar ferestrele şi uşile se loveau în bătaia vântului.

La Mănăstirea Sfântului Pavel l‑am întâlnit pe Părintele Andrei, Proegumen[2] pe atunci, şi pe Părintele Theodosie, bibliotecarul. Amândoi îl cunoscuseră pe Stareţul Sofronie şi mi‑au mărturisit evlavia şi preţuirea ce i‑o poartă acestui preanobil şi duhovnicesc ieromonah, plin de sfinţenie şi bună‑cuviinţă.

La Nea Skiti l‑am întâlnit pe Stareţul Theofilact, un preacucernic monah, purtător al tradiţiei isihaste, fost ucenic al faimosului Arhimandrit Ioachim Spetsieris, cel ce la sfârşitul vieţii sale a trăit la Nea Skiti şi, ca un alt Avvă Zosima, a scris cartea despre viaţa pustnicei Fotiní, tipărind şi cuvintele ascetice ale Sfântului Isaac Sirul. Stareţul Theofilact era legat şi de Gheron Iosif Isihastul şi obştea lui, fiind la rândul lui lucrător al Rugăciunii minţii. Purta mare evlavie Sfinţilor Doctori Fără de Arginţi, a căror icoană o avea la chilie şi cărora li se ruga să‑i trimită un pic de ulei, căci altminteri nu le mai aprinde candela sau „îi va lăsa în frig, afară, să răcească” – iar Sfinţii Doctori îi împlineau dorinţa. De asemenea, îi ruga să‑l izbăvească de năvălirile diavolului, ce tăbăra asupra lui când îşi înălţa noaptea întreagă rugăciunile cu şiragul de mătănii, pomenindu‑i pe oameni cu feluritele lor necazuri – şi Sfinţii Fără de Arginţi se supuneau rugăminţii sale.

Stareţul Theofilact era acela care‑l ajuta pe Stareţul Sofronie cu psalmodia, pe vremea când slujea în bisericuţa peşterii Sfintei Treimi.

În cartea sa, Stareţul Sofronie scrie: «...Atunci când eram în pustie şi slujeam singur, având doar un singur monah la strană, care venise la mine şi care dădea răspunsurile la ectenii, citea Apostolul şi făcea toate celelalte de trebuinţă, înlocuind norodul – nici eu, nici acel monah, nu am simţit vreodată nici cel mai mic neajuns: lumea întreagă era acolo cu noi; lumea şi Domnul; Domnul şi vecinicia»[3].

Aici vorbește despre Stareţul Theofilact.

Când l‑am întrebat despre Stareţul Sofronie, a plâns de emoţie şi a cerut să afle mai multe despre viaţa lui. Mi‑a povestit ce sfaturi îi dădea şi cum l‑a ajutat duhovniceşte să se confrunte cu o anumită problemă în care se afla cu Bătrânul său, salvând şi ascultarea faţă de acesta, dar mărturisind şi adevărul. Îmi spunea, iară şi iară: „Stareţul Sofronie e sfânt”. M‑a rugat să‑i transmit preţuirea sa. Dar şi Stareţul Sofronie, când i‑am povestit despre Stareţul Theofilact, s‑a bucurat şi a vorbit cu dragoste şi respect despre cucernicia sa.”[4]

De curând, peştera Sfintei Treimi a fost renovată şi restaurată din purtarea de grijă a egumenului Mănăstirii Sfântului Pavel, Părintele Parthenie.

[1]Arhim. Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 338.

[2]Fostul egumen al unei mănăstiri, încă în viaţă. (n. trad.)

[3]Arhim. Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, p. 338.

[4]Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului, Ştiu un om întru Hristos. Stareţul Sofronie, isihastul şi theologul, Ediția a doua, revăzută și adăugită, Traducere de Ieromonah Teofan Munteanu, Editura Sophia, Bucureşti 2013, pp. 241-243

De la același autor

Ultimele din categorie